Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Lipovenii gătesc ciorbă de perioșoare din pește și colțunași pentru sibieni

Lipovenii gătesc ciorbă de perioșoare din pește și colțunași pentru sibieni

Încă de la primele ore ale dimineții, în Muzeul în aer liber Astra, focul a început să ardă. Femeile și bărbații lipoveni și-au suflecat mânecile și au început să gătească ciorbă de perioșoare din pește și colțunași prăjiți. Totul în cadrul evenimentului Astra Multicultural, ajuns la a doua ediție. Acesta se va desfășura până duminică, când mai multe minorități conlocuitoare ale țării se vor reuni să gătească preparate specific zonei lor.

Atelierele culinare se desfășoară până duminică, începând cu ora 08:00 la Târgul de țară din muzeu. „Zilele acestea, la Muzeul ASTRA deschidem o carte de bucate alese din toate zonele etnografice din țară. Și avem în meniu rețete vechi de sute de ani pregătite cum se cuvine de ,,bucătari” speciali. Aceștia fac parte din comunitatea de lipoveni din Delta Dunării, satul Mila 23, rromii din Ighișu Vechi, județul Sibiu, comunitatea de sârbi din Svinita, Mehedinți, oierii din Rășinari și comunitatea de maghiari din Sibiu”, spun organizatorii.

mancare muzeul astra astra multicultural

Mai jos, vă prezentăm ce se gătește în următoarele zile spre degustare:

Vineri, 14 iulie Bucătarii din Deltă vor găti saramură de pește la prânz, iar spre seară (ora 17) vor pregăti ardei umplut.

Sâmbătă, 15 iulie

Membrii comunității rrome din satul Ighișu Vechi, vor găti tocană de pui cu găluște de făină și clătite cu dovlecei. În același timp, sârbii din Svinita, jud. Mehedinți, vor găti pogăci cu brânză, pleșcavița, ciorbă de somn și lipie. Lipovenii din Mila 23 nu se vor lăsa mai prejos și vor prepara special pentru vizitatori pește prăjit și crap pe varză. Peisajul culinar va fi completat de membrii comunității maghiare din Sibiu (Centrul Cultural Maghiar) care vor pregăti un ceaun cu Marhapörkölt (tocăniță de vițel) și de oierii din Rasinari cu un noatin la ceaun.

Duminică, 16 iulie

Lipovenii din Mila 23 vor găti supă de pește, pește sărat și fiert, în timp ce bucătarii din Rășinari vor face din nou noatin la ceaun, iar rromii din Ighișu Vechi varză cu carne de porc și popenta de mălai.

Maratonul gastronomic se va organiza în zona Târgului de țară în intervalul orar 8:00-15:00, însă, cei care vor să guste preparatele ar fi indicat să vină în jurul orei 13:00. Pe lângă taxa de acces în muzeu (17 lei pentru adulți), pentru mâncare, fiecare degustător va trebui să facă o donație de minim 10 lei. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea unei unități din muzeu.

Citește și: Maraton culinar, la Muzeul Astra. Sibienii vor gusta din produsele pregătite de sași, unguri, sârbi și rromi

                     Phoenix cântă în Muzeul în aer liber Astra sâmbătă

Foto: Facebook Muzeul Astra

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

///

Acum 6 ani

Sa le mance ei!
Raspunde

zzz

Acum 6 ani

neam prost
Raspunde

Laba sfatului

Acum 6 ani

Pentru olteni ca nu exista sibian decat din 1920. Si aia tot olteni care azi se dau Mari sibieni. Valahi mincinosi!
Raspunde

@@@

Acum 6 ani

Unde dai si unde crapa! ce tpt aveti cu oltenii? Nu va bucurati ca va servesc la terasele din centru?!
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Pai, si de mămăliga explodata din Marjinime, nu pomeniți nimic?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus