politist politie etilotest accident

11 infracțiuni la regimul rutier,  în trei zile

În weekendul ce tocmai s-a încheiat, polițiștii sibieni au depistat în trafic mai mulți conducători auto care au refuzat testarea cu aparatul etilotest sau care au condus un autovehicul fără a poseda carnet de conducere.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții IPJ Sibiu, în perioada 14 – 16 iulie, în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier:

– doi conducători auto cu privire la care exista suspiciunea că au consumat băuturi alcoolice au refuzat testarea cu aparatul etilotest sau prelevarea de probe biologice de sânge, fiind cercetați în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive (art. 337 cod penal);

– doi conducători auto sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul testării, are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală (art. 336 alin. 1 cod penal);

– trei persoane au fost depistate în trafic conducând fie autoturismul, fie mopedul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul (art. 335 cod penal);

– două persoane sunt cercetate penal pentru că au încredințat cu știință spre conducere autovehiculele unor persoane care nu dețineau acest drept (art. 335 alin. 3 cod penal);

– un șofer este cercetat penal pentru punerea în circulație și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 cod penal)

– un conducător auto a fost depistat în trafic conducând autoturismul deși exercitarea acestui drept îi era suspendată (art. 335 alin. 2 cod penal).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact