Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Toate suprafeţele de pădure, de stat sau private, vor fi păzite de Gărzile Forestiere

Toate suprafeţele de pădure, de stat sau private, vor fi păzite de Gărzile Forestiere

Ministerul Apelor şi Pădurilor a anunţat că începe de vineri demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure, nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma acestora de proprietate.

”S-a dovedit că aceste suprafeţe, fiind nepăzite, sunt ţintele preferate ale hoţilor şi surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic şi am introdus noi prevederi importante, printre care şi aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am şansa să o pun în aplicare. Şi vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit”, precizează Doina Pană, ministrul Apelor şi Pădurilor, într-un comunicat transmis Mediafax.

Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic, Legea 175/2017, care intră de la această dată în vigoare. Suprafaţa totală de pădure care va beneficia de pază este de aproape o jumătate de milion de hectare.

”Motivele pentru care această suprafaţă a fost nepăzită până acum sunt multiple: litigii sau necunoaşterea proprietarului, iar atunci ocolul silvic nu a avut cu cine să încheie contractul de servicii, dimensiunea redusă a suprafeţelor, care nu generează profit şi astfel proprietarii nu şi-au permis plata serviciilor de pază. Pentru pădurile cu o suprafaţă mai mică de 30 de hectare, costurile pentru pază sunt suportate de la bugetul de stat şi vor fi plătite direct ocolului silvic care prestează serviciile. Această prevedere se regăsea şi în vechea formă a Codului Silvic, însă era aplicabilă doar pentru pădurile cu proprietar cunoscut. Noua formă a Codului permite asigurarea serviciilor de pază şi pentru pădurile cu proprietar necunoscut sau pentru care nu s-a stabilit încă succesiunea”, se explică în comunicatul transmis de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

În plus, autorităţile arată că devine obligatorie preluarea în pază şi a suprafeţelor mai mari de 30 de hectare, care nu au contracte de servicii silvice încheiate. Aceste suprafeţe vor fi preluate în pază automat de către ocoalele silvice, iar contravaloarea serviciilor va fi facturată către proprietar sau către succesorul în drepturi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, știti cumva daca, lucrurile vor sta la fel precum evaziunea fiscală "eradicata" de catre cei din celebra Garda Financiară?....
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, mulțumesc pentru confirmare! Tot asa ma gândeam si eu...
Raspunde

bullit

Acum 6 ani

Vor fi păzite de Gărzile Forestiere ??? sau de Ocoale Silvice, cum scrie în articol.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus