Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Educație în PSD: Femeile trebuie să ştie că nu este normal să fie agresate verbal sau fizic, intimidate sau abuzate

Educație în PSD: Femeile trebuie să ştie că nu este normal să fie agresate verbal sau fizic, intimidate sau abuzate

Femeile social-democrate au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Mândra la o conferință despre violenţa domestică, la care au fost invitați membri ai organizației, specialişti în domeniu, liderii partidului şi senatorii PSD Sibiu. “Mă bucură faptul că în zona noastră, în localitatea noastră, acest fenomen nu are amploare. Noi, comunitatea de aici, nu vom tolera aşa ceva. Femeile trebuie să ştie că nu este normal să fie agresate verbal sau fizic, intimidate sau abuzate. Acesta a fost scopul acestei dezbateri!”, a spus gazda evenimentului, Maria Greavu, primarul comunei Loamneş, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate Sibiu.

La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei. 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. 7 din 10 cazuri rămân neraportate. Pornind de la aceste statistici s-a pornit la organizarea evenimentului de către Liga Tinerelor Social Democrate din Sibiu, cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din Sibiu. “Violenţa domestică în România a devenit un adevărat flagel. Este o problemă foarte serioasă cu implicaţii profunde în viaţa de familie, de cuplu sau în cea a copiilor. Statisticile sunt îngrijorătoare. Numărul victimelor creşte de la an la an. Şi vorbim aici despre numărul cazurilor cunoscute, deoarece o mare problemă o reprezintă faptul că, în general, victimele violenţei domestice se ruşinează sau le este frică să reclame acest lucru”, a declarat Bogdan Trif, Preşedintele Interimar al PSD Sibiu

Printre invitaţii care au luat cuvântul şi au discutat deschis cu femeile prezente la eveniment s-au numărat Bogdan Trif, Preşedintele Interimar al PSD Sibiu, Dan Cermonea, Preşedintele Executiv al PSD Sibiu, senatorul Viorel Arcaş, Senatorul Nicolae Avram, avocatul Horaţiu Marin, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Sibiu, Vasile Spinean, Directorul Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Sibiu, avocatul Adelaida Fulea, consilier Judeţean al PSD Sibiu, Laura Bogdan, Preşedinta Ligii Tinerelor Social Democrate Sibiu, Maria Stan, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD) Mediaş, colonelul Marcel Turloiu, fost Şef serviciu Ordine Publică în cadrul IPJ Sibiu şi Mihaela Achim, asistent social principal, expert pe probleme de violenţă domestică.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

27 comentarii

GRIGORE MANEA

Acum 6 ani

PSD=PARTID TOXIC=HEXIPHARMA POLITICII ROMANESTI!
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Bah Grigore, sa stii ca Ole Baltes, încă te iubește! In rest, Jos comunismul!
Raspunde

M

Acum 6 ani

un jalnic exercitiu de imagine...asta nu va schima cu nimic imaginea de...comunisti...sau de...noaptea ca hotii...sau cei care au redus drastic amnezile pentru defrisari...sau au taiat la jum.banii pentru autostrazi.....etc,etc
Raspunde

Odin

Acum 6 ani

E despre femei ... copii si animalele nu voteaza, deci nu conteaza!
Raspunde

Daniela Ciocanea

Acum 6 ani

Vi-i ciuda? Invidioșilor! Las' sa ne "deie" ca stim noi de ce!...
Raspunde

care, cum?

Acum 6 ani

Cine sa-ti "deie" tie, Danielo? Ca dupa cum te simt, nu cred ca ajunge un regiment
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Oricum in primul rind educația ar trebui începută de la bărbați ce anume sa educi la femei cind iau bătaie sa spună?
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Oricum majoritatea bărbaților din România sint niște vulgari si bădărănia needucați care cred ca așa demonstrează care e stăpânul in casa cu pumni.Nu va mirați ca majoritatea femeilor din România visează sa plece din țara si sa se căsătorească cu un strain
Raspunde

Daniela Ciocanea

Acum 6 ani

Mie-mi spui, vecino? Ăștia habar nu au ce ne dau, de ce si pentru ce...Noroc cu noi, ca altfel iar mânca ciuma
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Si mentalitatea bărbaților romani care este?sa stea femeia in casa sa nu pună întrebări ,sa rabde bătaie si sa suporte amanta tinara a soțului si totul fără un ban in casa pt o paine pt ca banii sint pt amante
Raspunde

Daniela Ciocanea

Acum 6 ani

Toti is niște boi! N-am vazut unu, la care sa-i zic taur
Raspunde

...

Acum 6 ani

du-te in strainatate fato. acolo nu suporti amanta tanara ci amantul sotului. poate te mai baga si pe tine la mijloc
Raspunde

iuliana

Acum 6 ani

Apăi nici noi nu suntem de Doamne Ajuta! Toate suntem o apa si-un pământ.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

iulia

Acum 6 ani

@iuliana: Subscriu. Uite, eu spre exemplu, l-am facut săptămana trecută pe mutalau de bărbat-miu de 6 "barosane" cand am luat mașina si i-am spus ca am avut o explozie la un cauciuc. I-am spus c-am fost la Sigemo si am luat unul nou, ca oricum abia le schimbase de 2 luni, sunt ca noi. Stiu, nu-i OK dar viata este grea pentru toti si fiecare se descurca cum poate
Raspunde

trei puncte

Acum 6 ani

comentariile de aici sunt de toata jena. mi scarba cand ma gandesc ca trec pe langa unii dintre voi pe strada
Raspunde

iulia

Acum 6 ani

Testul Barza, l-ai facut? Fa-l degrabă, desi tare mi-e ca-i prea tarziu
Raspunde

care, cum?

Acum 6 ani

@trei puncte ai doua variante: ori faci o cura de lămâie, ori nu mai treci pe strada
Raspunde

mirela

Acum 6 ani

Un partid de desfranati numai cu femei usoare si barbati cu o reputatie zero barat in sibiu! M-ai bine ati face ceva pt tara ca numai tampenii faceti de cand sunteti la conducere si v=ati opri din promovat prostimea si toata panaramele din judet!
Raspunde

iuliana

Acum 6 ani

@mirela: din păcate, nu pot sa te contrazic
Raspunde

sibianul realist

Acum 6 ani

Toate comentariile la acest articol sunt jalnice... Si mai jalnici au fost cei care au comentat crezand ca au umor. Dar se vede prostia si nesimtirea de a primele litere scrise. Vai de voi!!!
Raspunde

mirela

Acum 6 ani

Sa inteleg ca faci parte din ciuma rosie si nu stii cum sa te aperi? Jalnici sunteti! Nesimtirea se vede la voi la cate prostii faceti atat in sibiu cat si in tara. Asa ca gura mica si latra in alta parte.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus