Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Câți absolvenți de liceu din Sibiu au intrat în șomaj după Bac?

Câți absolvenți de liceu din Sibiu au intrat în șomaj după Bac?

Conform legislației române absolvenții de liceu și facultate care nu-și găsesc un loc de muncă după ce termină studiile au la dispoziție un termen de 60 de zile calendaristice de la absolvire pentru a cere indemnizația de șomaj. Conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu spune că numărul sibienilor care cer șomaj după ce termină școala este în scădere.

Absolvenții de liceu în vârstă de cel puțin 16 ani și absolvenții de facultate au posibilitatea să ceară ajutorul de șomaj, dacă în 60 de zile de la absolvire nu și-au găsit un loc de muncă, potrivit prevederilor din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

"În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, scrie în actul normativ.
La solicitarea Turnul Sfatului, AJOFM Sibiu arată că vara aceasta doar nouă absolvenți au cerut să intre în șomaj.
”În prezent în evidenţa instituţiei noastre sunt înregistraţi nouă absolvenţi promoţia 2017 cu drept la indemnizaţie de şomaj. De asemenea precizăm că în anul 2016 au fost înregistraţi în evidenţa A.J.O.F.M Sibiu, 13 absolvenţi beneficiari de indemnizaţie de şomaj”, arată Dana Radu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Sibiu.
Numărul mic al solicitanților arată că pe piața muncii din Sibiu există un număr mare de locuri de muncă dedicate tinerilor absolvenți.

Spre exemplu, pe platforma www.turnulsfatului.ro/locuridemunca, există în acest moment zeci de oferte pentru tineri, inclusiv part-time.

Compania Kaufland angajează în acest moment lucrători comerciali part-time, în cadrul departamentului de vânzări pentru magazinele din Sibiu. Se cere: seriozitate, abilități de comunicare, disponibilitate pentru program flexibil și studii medii.

Și compania wenglor, una dintre primele firme de producție din Sibiu, cu capital german este în căutare de personal. Cei interesați trebuie să aibă vedea bună și să își dorească un loc de muncă sigur, pe termen lung.

Restaurantul Kulinarium, unul dintre cele mai apreciate din Sibiu, angajează în această perioadă ospătari și ospătărițe.

Nu în ultimul rând, celebrul brand internațional Starbucks angajează pentru cafeneaua ce urmează să o deschidă în Sibiu barista, post pentru care nu se cere experiență în domeniu.

Mai multe detalii, dar și numeroase alte joburi, găsiți pe platforma www.turnulsfatului.ro/locuridemunca.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Mno ce-i, s-or distrus plantațiile de căpșuni din Spania? Cat despre cat de "apreciata" ii crâșma Kulinarium....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus