girofar

6 pietoni accidentați în ultimele 24 de ore, între care trei minori. Un tânăr a murit pe trecere

În acest sfârșit de săptămână, pe drumurile din județ au fost accidentați șase pietoni, printre cei care au avut de suferit regăsindu-se și un bebeluș de zece luni. Un altul pieton a murit aseară pe trecerea de pietoni, în Mediaș.

Un prim accident în care au fost implicați pietoni a avut loc pe Transfăgărășan, vineri noaptea. Un șofer care cobora de la Bâlea, fiind băut, a lovit două persoane aflate pe drumul. Conform Poliției șoferul avea o alcoolemie de 1,01 la mie, iar cele două victime, turiști din Vrancea, au fost transportate de urgență la Spitalul Județean din Sibiu.

Pe același drum, dar pe raza localității Cârțișoara, a avut loc aseară un nou accident în care au fost implicați pietoni. O sibiancă, în vârstă de 56 de ani, a acroșat o fetiță de doar 7 ani, cetățean străin venit cu familia în vacanță. Din fericire, fetița a fost rănită ușor și a fost transportată la Spitalul din Sibiu, unde a primit îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.

Azi-noapte, în satul Prod, un localnic aflat pe motocicletă a acroșat o fată de doar 14 ani care se plimba pe marginea drumului. ”Motociclistul” nu avea permis de conducere și nu a observat că fetița are în brațe un bebeluș de doar zece luni. Ambii au fost transportați de urgență la Spitalul Județean.

Tot azi-noapte, doar că în Mediaș, un pieton de 23 de ani a fost lovit în plin în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Din păcate, tânărul a murit câteva clipe mai târziu. Vinovat de producerea accidentului este un șofer de 24 de ani, tot din Mediaș, care în momentul producerii accidentului circula spre Sibiu.

Comments

comments

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    Din intelepciunea analfabeta a TS: In subtitlu: “… au fost accidentați șase pietoni,… Un altul pieton…” WTF??
    Mai jos: “a lovit două persoane aflate pe drumul.” Drumul cui? Ori “pe drum.” ori dupa “drumul.” mai urmeaza ceva…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      mutu de la manutanta

      Ce destepti sunteti cu totii! Greseala e omeneasca! Apropo… Cand se scrie membri cu un i si cand cu 2 i? Repede! Raspundeti daca sunteti asa de hipercorecti!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dadaca Monica

    suspendarea permisului pe doi ani minim!! Pt neacordare de prioritate pietonului.
    altfel tot de astea o sa citim…Intr o tara in care orice semi analfabet are permis si stie sa apese pedala.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gospodina

    Da, te omoara pe trecerea de pietoni! Soferii astia n-au rabdare sa astepte sa treaca un pieton! Nu toti putem alerga pe trecere de pietoni si nici nu e lege ca trebuie sa alergi pe trecerea de pietoni. Azi traversam in Vasila Aaron pe trecere desigur si un sofer cu un Logan gri scarsnea cauciucurile… N-avea rabdare, desi nu ma uitam la stele trecand… Drept pt. care l-am comlimentat si eu…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicolae Tarcea

    Pentru cei care au fost victime ale unui accident rutier precum si pentru rudele celor decedati in urma unui accident rutier Centru European de Despagubiri intermediaza obtinerea unor despagubiri banesti. Informatii la tel. 0722437114 sau 0269/252724.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pieton

    O bataie de joc ce fac unii conducatori auto..sunt unii care accelereaza la treceri.. suspendati-le carnetul sa se sature de condus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact