Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

TNRS este invitat cu două spectacole la Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” din Alexandria

TNRS este invitat cu două spectacole la Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” din Alexandria

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă „20 noiembrie” și „MAL/PRAXIS” la Festivalul Național de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, care are loc în perioada 7 – 13 august, la Alexandria.

„MAL/PRAXIS”, ultima parte a trilogiei #Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit?, după „Antisocial” și „#minor”, deschide seria spectacolelor de teatru profesionist din cadrul acestei ediții a festivalului.

Producția realizată de Bogdan Georgescu pune în scenă șapte perspective care sunt preluate pe rând de fiecare dintre cei șapte performeri. O comunitate aflată sub presiunea fricii - cauzată de raporturi de putere, corupție și presupuse forțe supranaturale - devine incapabilă de acțiune. MAL/PRAXIS este un proiect de Artă Activă dezvoltat împreună cu studenți masteranzi și profesori de arta actorului din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în co-producție cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Reprezentația are loc marți, 8 august, de la ora 19:00, la Casa de Cultură. Din distribuție fac parte actorii: Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu și Raj-Alexandru Udrea.

20160618-029154-2

„20 noiembrie”, în regia lui Eugen Jebeleanu, se joacă marți, 8 august, de la ora 21:00, la Conciato. Actorul Ali Deac aduce în scenă povestea unui adolescent pe care societatea îl transformă în călău. Piesa lui Lars Noren analizează psihologia și mecanismul violenței care îl determină pe individ să treacă din poziția de agresat în cea de agresor, și totodată, repercusiunile unei educații defectuoase, care poate crea monștri. Scenografia spectacolului este semnată de Velica Panduru, iar partea video de Andrei Cozlac.

Ideo Ideis este un festival de teatru pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație alternativă pentru tinerii liceeni din România. Structura evenimentului este unică în peisajul festivalurilor de teatru de amatori din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus