Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea a solicitat oficial Patria Bank plata unei sume de peste 40 de milioane de euro, după preluarea Băncii Carpatica.
Informația a apărut într-un raport al Patria Bank publicat pe Bursă.
”Patria Bank SA a recepţionat ordonanţa de plată formulată de dl. Ilie Carabulea prin care acesta din urmă, în calitate de reclamant, solicită obligarea Patria Bank SA, în calitate de pârât, în solidar cu administratorii acesteia, să plătească pârâtului sumele de (a) 40.666.949,8 lei preţul acţiunilor răscumpărate de societatea pârâtă, (b) dobânda legală penalizatoare aferenta sumei datorate, egala cu rata de referinţă BNR majorată cu 4% începând cu data introducerii cererii de faţă şi până la plata efectivă şi (c) cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorar avocat”, se arată în raportul citat de economica.net.Patria Bank SA menţionează că obligaţia de plată a sumelor de bani aferente acţiunilor care au făcut obiectul cererilor de retragere ca urmare a fuziunii dintre Banca Comercială Carpatica SA şi Patria Bank SA nu este scadentă încă, aspect care va fi învederat împreună cu toate argumentele legale instanţei competente.
„După cum s-a menţionat în clar în cadrul Procedurii de retragere - pusă la dispoziţia investitorilor încă dinainte de Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 5 octombrie 2016 care a aprobat proiectul de fuziune - obligaţia de răscumpărare este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe impuse de prevederile legale aplicabile, între care se numără: i) implementarea fuziunii şi ii) aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României cu privire la operaţiunea de răscumpărare. Condiţiile care afectează obligaţia de plată a preţului nu sunt îndeplinite integral până în prezent şi, ca atare, obligaţia de plată a preţului nu este exigibilă. În plus suma solicitată de dl. Carabulea prin ordonanţă de plată nu este determinată în conformitate cu prevederile legale incidente, fiind raportată la valoarea nominală a acţiunilor, iar nu la preţul de retragere stabilit de un expert independent în conformitate cu prevederile art. 134 din Legea 31/1990 privind societăţile”, se precizează în document.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Afacerilor Externe , Banca Comercială Carpatica , Ilie Carabulea , Adunarea Generala , Mircea Baniciu , Băncii Naţionale , Pentru Sibiu , Băncii Carpatica , Patria Bank
Vizualizari: 5445
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
MB
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
Liberal autentic
Acum 6 ore
Neli Oproiu
Acum 6 ore
Bobo