faraon

TSTV, Ciprian Faraon, membru în CA Aeroportul Sibiu: Ryanair își dorește foarte mult să intre pe piața sibiană

Omul de afaceri Ciprian Faraon, membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Sibiu, a declarat în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV că sunt șanse mari ca din 2018, din Sibiu să existe curse aeriene Ryanair. ”Sunt discuții cu Ryanair, care își dorește foarte mult să intre pe piața sibiană”, spune Faraon.

El spune că operatorul irlandez va putea ajunge în Sibiu în afara ajutorului de stat pentru noi rute, finanțat de Comisia Europeană. ”Lucrăm să facem trecerea de la ajutorul de stat pentru deschiderea noi rute, finanțat de Comisia Europeană, care se încheie în acest an, la principiul operatorului privat. Asta presupune că ne simplifică procedura. În acest moment, pentru a convinge Comisia European, Consiliul Concurenței de la noi din țară, lucrăm la o analiză, un fel de business plan care dovedește faptul că dacă eu fac ceva, se împlinește asta. Avem participarea ULBS, pentru că am vrut să aducem aici oameni cât se poate de profesioniști, dincolo de participarea noastră cu informații. Avem promisiunea că undeva la sfârșitul lunii august vom finaliza, după care vom începe  să depunem actele. Dacă asta se întâmplă, asta va vrea facilități celor de la Ryanair să intre în Sibiu, pentru că ei nu-și doresc să meargă pe celălalt tip de ajutor de stat”, spune Ciprian Faraon.

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

Comments

comments

15 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    la ryanair i so dat cu piciorul in fund prin 2006/7 de chipa mos martin botesch cu werner johanes !!!le era frica ca aia iau smintina lui luftihansa si austrian
    ATI UITAT TOVARASI?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    povesti nemuritoare!!! de la intrarea in incinta aeroportului URLA incompetenta si ignoranta!!! de ce mai exista cladirea veche??? sa se “adaposteasca” in ea tot felul de membrii de partid??? ar trebui daramanta urgent…facuta o intrare adevarata…parcare decenta, etc. etc. Nu mai spun de jegul din toalete si cam de peste tot din aeroport…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Cineva din Sibiu

      Jeg? parcare decenta? Ce nu e decent la parcare pentru dimensiunile aeroportului? Calatoresc cu avionul in fiecare luna macar o data in interes de serviciu. Baile sunt curate mereu, aeroportul e curat. Locurile de parcare sunt mai mult decat suficiente. Daca exista posibilitate sa avem si mai multe rute, e minunat.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Solomon

    Cam o data pe luna suntem aburiti cu nemaipomenitele realizari si performante ale aeroportului sibian!Asa sa fie,oare?Daca veti trece prin aeroport in zilele de luni,miercuri si vineri intre 10 si 13 o sa va convingeti ca nu-i asa!Cozi mari,nervi intinsi la maxim,stres,teama de a nu pierde avionul,cuvinte grele.Care sa fie cauza?Incompetenta,excesul de zel sau proasta organizare?Parerea mea este ca actualul colectiv al aeroportului nu poate procesa mai multi calatori.Iar daca-i asa nu are rost sa ne amagim cu tot felul de scenarii fanteziste!Este pacat,insa, de suma uriasa folosita la modernizare,amplasarea excelenta cu facilitati de acces(autostrada) fata de folosirea sub capacitate a aeroportului!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Gyuntar dela Ooy

      Hai sa-tz dau io un indiciu: având in vedere orijinea distinsului, si anume aceea de hartibacean, stai o tzar’ si cujeta…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eka

      De pe ce planeta cii ? Ryan Air e doua companie europeana ca nr de avioane si cea mai profitabila. Ar fi bine sa ii avem in Sibiu. Daca nu iti convine calitatea serviciilor nu ai decat sa folosesti Lufthansa si sa platesti de 4 ori mai mult. Ryan Aur e extrem de sigura.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Opensky

    HAI REPEDE LA TREABA, fara alta pierdere de timp!
    Sa vina in sfarsit Ryanair si la Sibiu, spre folosul tuturo si rusinea celor care i-au spus nu acum 10 anii

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    McD

    E deja mare inghesuiala in aeroport la ora cand exista doar 2-3 curse care se suprapun…holul de la intrare este cam mic iar pasagerii stau ciorchine la check-in fara sa stie care incotro sa o apuce…daca exista brambureala asta cand sunt 2-3 avioane la sol, ce se va intampla cand atunci cand vor fi 5-6 avioane simultan la sol…a stiu… se intarzie plecarea lor deliberat, este o practica normala in Ro….mergeti la Cluj…pe viitoarea autostrada va vor ajunge 90 minute…succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact