X
junii sibiului

PROGRAM. A început Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”

Startul celei de-a 42-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” s-a dat miercuri cu o seară românească, de la care nu vor lipsi preparate specifice bucătăriei tradiționale, cântece și dansuri marca Junii Sibiului. Peste 600 de artiști fac spectacol la Sibiu, în 9-14 august 2017, în cadrul festivalului organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Evenimentul este prezentat de Iuliana Tudor. 

Încă de ieri, „Cântecele Munților” pun stăpânire pe Sibiu: cel mai vechi festival folcloric din oraș ne invită la seri tradiționale cu specific culinar, parada portului popular, spectacole în aer liber, ateliere de dans, spectacole în spaţii neconvenţionale și o expoziție de fotografie, toate menite să ilustreze specificul culturii tradiționale din Columbia, Grecia, Polonia, Serbia, Georgia și România.

Deschiderea festivă a acestei ediții a festivalului s-a făcut în cadrul Serii românești, organizate miercuri, de la ora 20:00, la Restaurant „Cămara Boierului” de la Hotel Hilton. Pe parcursul a două ore, membrii Ansamblului Folcloric Cindrelul – Junii Sibiului au dăruit publicului dansuri din Maramureș, Oltenia, Bihor, Moldova, de pe Valea Târnavelor și Valea Hârtibaciului, iar momentele coregrafice au fost punctate cu cântece în interpretarea soliștilor Alina Bîcă, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan și a lui Adrian Neamțu, virtuoz al taragotului. Savoarea bucătăriei românești a fost ilustrată prin meniul ce cuprinde gustare țărănească, pomana porcului cu mămăliguță și murături, plăcintă cu mere.

„Am conceput un eveniment special, care să surprindă esența festivalului, bogăția culturii noastre tradiționale și care să bucure inimile celor care ne sunt alături”, declară Silvia Macrea, director festival și manager CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

junii

Tot ieri, în prima zi de festival, la ora 17.00, a avut loc vernisajul expoziției de fotografie retrospectivă dedicată Festivalului „Cântecele Munților” și semnată de fotograful Ștefan Trihenea. Expoziția este deschisă la Cercul Militar Sibiu, în perioada 9-14 august 2017.

14 ansambluri din țară și străinătate participă la această ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”: „Estefania Caicedo” – Columbia, „Krakus” – Polonia, „Estia Pieridon Mouson Katerinhs” – Grecia, „Laza Nancici” – Serbia, „Kolkhi” – Georgia, „Timişul” – Timişoara, „Cununiţa”- Arad, „Hora”- Mureş, „Bucovina” – Suceava, „ Ardealul”, „Mărginimea”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” din Sibiu, precum şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”

Programul festivalului

Joi, 10 august

10:00 – 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: România și Serbia
10:00 – 20:00 Cercul Militar Sibiu – Expoziție de fotografie retrospectivă Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
20:00 – 22:00 Restaurantul Cercului Militar Sibiu – Seară tradițională sârbească, preț meniu 45 lei/persoană; rezervări la tel. 0740/543387

Vineri, 11 august

10:00 – 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: Polonia și Grecia
10:00 – 20:00 Cercul Militar Sibiu – Expoziție de fotografie retrospectivă Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
12:00 Ambient – Spectacol susținut de Ansamblul „Laza Nancici” Serbia
18:00 – 19:00 Bd. N. Bălcescu – Piaţa Mare Sibiu: Parada portului popular
19:00 Piaţa Mare Sibiu – Spectacol folcloric „Junii Sibiului şi invitaţii lor”: Paul Ananie, Adriana Anghel, Florin Boita, Oana Bozga, Alexandru Brădăţan, Bogdan Cioranu, Ancuța Corlățan, Emilia Dorobanţu, Gabriel Dumitru, Bogdan Firu, Daria Gâdea, Andreea Haisan, Ovidiu Homorodean, Vlăduţa Lupău, Iulia Mihai, Mădălina Mîrza, Daniel Pop, Vlăduț Sărmaș, Bogdan Toma, Izabela Tomiţa, Oana Tomoiagă, Georgiana Viţa,
Ilie Medrea, Adrian Neamțu, Nelu Albu, Viorica Telcean, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Marcel Părău, Alina Pinca, Giulia Medrea, Paula Medrea, Camelia Cosma Stoiţă, Traian Stoiță, Ioana Brad, Codruţa Rodean, Răzvan Năstăsescu,
Alexandru Pugna, Mariana Anghel, Mariana Deac, Constantin Enceanu, Gheorghe Turda, Floarea Calotă, Dinu Iancu Sălăjanu, Nicoleta Voica, Laura Lavric, Ionuţ Fulea
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu

Sâmbătă, 12 august

10:00 – 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: Georgia și România
10:00 – 20:00 Cercul Militar Sibiu – Expoziție de fotografie retrospectivă Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
19:00 Piaţa Mare Sibiu – Spectacol folcloric susținut de: Ansamblul Folcloric „Cununiţa”- Arad, Ansamblul „Estia Pieridon Mouson Katerinhs” – Grecia, Ansamblul Folcloric „Hora”- Ungheni, județul Mureş, Ansamblul Folcloric „Laza Nancici” – Serbia, Ansamblul „Kolkhi” – Georgia, Ansamblul Folcloric „Mărginimea” – Sibiu
– Recital Ana Ilca Mureșan
– Ansamblul Folcloric „Timişul” – Timişoara și soliștii: Andreea Voica, Petrică Irimică Miulescu, Carmen Popovici Dumbravă, Stana Stepanescu
20:00 – 22:00 Restaurantul „Grand Hotel” Sibiu – Seară tradiţională poloneză, preţ meniu 45 lei/ persoană, rezervări la tel. 0743/619223

Duminică, 13 august

10:00 – 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: Columbia și România
10:00 – 20:00 Cercul Militar Sibiu – Expoziție de fotografie retrospectivă Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
19:00 Piaţa Mare Sibiu
– Spectacol folcloric susținut de: Ansamblul Folcloric „Bucovina” – Suceava, Ansamblul de Cântece și Dansuri „Krakus” – Polonia, Ansamblul Folcloric „Estefania Caicedo” – Columbia, Ansamblul Folcloric „Ardealul” – Sibiu
– Recital susținut de Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu și Formația „Crai Nou”- Alba Iulia
– Spectacol aniversar MARIA CIOBANU cu: Narcisa Băleanu, Simona Dinescu, Cristian Fodor, Virginia Irimuș, Andra Matei, Ciprian Pop, Sebastian Stan, Adrian Neamțu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nineta Popa, Leontina Văduva, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mama mare

    Si de ce sa nu se distreze lumea ?Hai mai terminati , postul nu are nicio legatura cu festivalul .
    Daca sunte-ti asa credinciosi nu ati vb atea prosti pe strada sau mai nou de cand iesi-ti din biserica .
    Lumea posteste-te acasa aici ne mai si distram , meritam .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact