Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Motocicliștii, liberi prin munți. „Au distrus în doi ani traseul dintre Cisnădioara și Vârful Măgura“

Motocicliștii, liberi prin munți. „Au distrus în doi ani traseul dintre Cisnădioara și Vârful Măgura“

Traseul care leagă satul Cisnădioara de Vârful Măgura este distrus în proporție de 90%, după ce motocicliștii pasionați de enduro au început să îl folosească. Salvamontiștii spun că, în realitate, motociliștii au început să folosească majoritatea traseelor din munții Cindrel și Lotrului. Organizatorii Red Bull Romaniacs consideră, însă, că astfel de conflicte au o rezolvare simplă: panouri de informare.

Alături de mai mulți prieteni, Larisa a coborât de pe Vârful Măgura la Cisnădioara acum două zile. A descoperit, însă, un traseu ale cărui pietre cu marcaje au dispărut, iar în locul potecii acum sunt doar șanțuri care, pe alocuri, depășesc jumătate de metru adâncime. Șanțurile s-au format odată cu trecerea motocicletelor de teren și au fost adâncite de ploi, care au „spălat“ poteca astfel încât mare parte din aceasta seamănă acum cu valea secată a unui pârâu. „Am făcut acel traseu acum doi ani, e adevărat că era iarnă, dar traseul era foarte bun. Acum este degradat în proporție de 90%, pe multe porțiuni efectiv nu ai pe unde să mergi, trebuie să ocolești prin pădure. Din poze nu se vede clar, dar este groaznic. Acest traseu nu cred că mai poate fi folosit pentru urcare, eventual pentru coborâre. Fiecare cu treaba lui, dar oamenii aceștia distrug în urma lor“, spune Larisa, care a publicat pe pagina ei de Facebook mai multe fotografii cu starea respectivului traseu.

Salvamont Sibiu: „sunt peste tot și merg pe unde vor“

Aproape toate traseele montane din munții Cindrel și Lotrului sunt afectate de trecerea pasionaților de enduro, arată salvamontiștii sibieni, cei care administrează aceste trasee. „Am făcut apel la cei care practică enduro să nu mai intre pe trasele turistice, să le evite. Sunt destule drumuri și locuri prin care pot să umble cu motocicletele, dar se pare că nu îi interesează. Pagubele le produc la nivelul platformei potecii turistice. Se creează niște șanțuri care, în momentul când plouă, devin torenți. Practic, nu mai poți umbla pe acolo și sunt foarte multe cazuri de acest gen“, spune Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.

comparatie trasee Acum două ierni, Larisa a parcurs traseul în bune condiții. Acum a descoperit doar șanțuri, pietre și rădăcini rupte FOTO Larisa Rosian

În urmă cu doi ani, la nivelul județului au fost organizate mai multe întâlniri oficiale pentru a reglementa zonele de acces ale pasionaților de motociclism, 4X4 sau ATV-uri. Doar că întâlnirile nu au dus și la adoptarea vreunor hotărâri. „Nu există nicio reglementare, pe unde au și pe unde nu au voie, cel puțin în ceea ce privește accesul pe traseele turistice omologate. Ne-am trezit cu astfel de motocicliști la cabana Negoiu, la Suru, la Bărcaciu. Sunt peste tot și merg pe unde vor. Nu putem face decât să ne uităm la ei, degeaba le spunem ceva, căci trec pe lângă noi ca rachetele“, adaugă Adrian David. Potrivit lui, discuțiile cu ghizii celor care folosesc motocicletele de teren au avut urmări pozitive, dar cei care produc pagubele în munții sunt motocicliștii care nu fac parte din cluburi sau nu participă la drumeții organizate de profesioniști.

„Turiștii nu văd niciun semn care să le interzică accesul“

Sibiul este zona din țară în care, anual, este organizat Red Bull Romaniacs, cea mai mare competiție dedicată motociliștilor hard-enduro și una dintre cele mai mari competiții de acest gen din lume. Pentru a stabili traseele de concurs, organizatorii discută cu autoritățile locale, dar și cu alte diferite organizații care au interes în zonele de munte. Multe din trasee sunt schimbate în fiecare an, pentru a permite naturii să se regenereze, iar dacă în urma concursului apar defecțiuni pe trasee, organizatorii spun că intervin cu lucrări de remediere. Traseele sunt alese pentru a le ocoli pe cele folosite în drumeții sau pentru a ocoli ariile protejate. „Ghizii știu asta, noi, cei de la Romaniacs, știm, dar sunt turiștii care vin, de exemplu, din alte țări și nu văd niciun semn care să le interzică accesul sau care să îi dirijeze pe alte trasee. Și atunci consideră că au voie. În parcurile naționale, de exemplu, ar trebui amplasate semne“, afirmă Martin Freinademetz, organizatorul Red Bull Romaniacs.

Organizatorii Red Bull Romaniacs arată că ei aleg trasee care să nu interfereze cu ceilalți pasionați de munte FOTO Red Bull Romaniacs Organizatorii Red Bull Romaniacs arată că ei aleg trasee care să nu interfereze cu ceilalți pasionați de munte FOTO Red Bull Romaniacs

El dă exemplul parcului național Yellowstone, din Statele Unite, în care vin anual câteva milioane de pasionați de enduro, fie pe două, fie pe patru roți. „Cea mai bună soluție este delimitarea clară a unor trasee, pentru mers pe jos, pentru motoare, pentru ATV-uri și așa mai departe. Dacă nu ar fi motocicliștii, 80% din poteci ar dispărea. Asta pentru că a dispărut obiceiul transhumanței, deci turmele de oi nu mai întrețin aceste poteci. Deci sunt și puncte negative, și pozitive, iar loc este pentru toată lumea“, adaugă Freinademetz. El consideră că acțiunea de amplasare a panourilor informative care să interzică accesul sau să redirecționeze către alte trasee trebuie să cadă în sarcina proprietarilor sau administratorilor de terenuri ori păduri.

Astfel de panouri, însă, sunt investiții pentru care nu s-au găsit fonduri, în anumite locuri. Drept alternativă, s-a folosit vorba bună, arată Tiberiu Brad, șeful Ocolului Silvic Valea Frumoasei, care administrează peste 10.000 de ha de pădure situată în zona munților Lotrului. „Nu am pus panouri, deoarece nu am avut finanțare. Vom încerca însă să găsim și astfel de surse, dar să știți că motocicliștii nu sunt chiar de necontrolat, unii dintre ei sunt oameni cu foarte mult bun simț. Acolo unde au apărut probleme, acolo unde ne-au fost semnalate, am găsit mecanisme să oprim accesul în zonă temporar sau pe o durată nedeterminată. Ghizii cu care am discutat s-au conformat la centimetru“, declară inginerul silvic Tiberiu Brad.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

41 comentarii

jos motorizatele

Acum 6 ani

Unde se poate semna ptr. scoaterea in afara legii a activitatilor motorizatelor de orice fel in padure? Sa se faca zona speciala unde sa fie autorizati ptr asta, sa se poate supraveghea, lucrul amestecat nu este bun....
Raspunde

Veta biciclista

Acum 6 ani

Majoritatea acestor jegoși sunt deja în afara legii încă de pe drumurile publice. Faceți voi o statistică a pârâitorilor înmatriculate vs neînmatriculate ce umbla prin oraș sau șosele ca să va convingeți. Nu tu numere de înmatriculare, asigurare, taxa de drum, impozit,majoritatea nu au nici măcar stopuri pe spate. Aici ar trebui săltați de politie și nu doar confiscate motoarele pe loc ci întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat. Bine ca se iau de noi jegoșii de comunitari ca nu avem farul pornit la bicicleta în oraș sau mai urcam un trotuar ca să nu fim striviți în trafic. Pe aia nu ii întreabă nimeni de nimic. Dacă da un cretin din ala peste tine, sunt absolut convins ca își ia verde cu viteza maximă. Cum îl identifici pentru a fi tras la răspundere?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, pentru toți acești "motocicliști" un cos cu muilte muhre, ca le face bine la "digestie"...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ionut Vl

Acum 6 ani

Asa asa luativa-ti iar de cei cu motoare si masinii care traiesc an prezent si nu an evul mediu ca restul de sibienii cu teatrul lor si alte porcari de genul ala din trecut de parca totii vrem numai cultura si distractie deloc.sunte-ti enervantii deja cu fitele si arfele voastre de mandrie locala
Raspunde

jos motorizatele

Acum 6 ani

Ionut, dupa greselile evidente de ortografie, ai maaare nevoie de cultura! Daca vrei sa traiesti in viitor, i-ati motorul si du-te in viteza pe circuite special create daca ai sange in instalatie, desigur.
Raspunde

Larisa

Acum 6 ani

Complicata treaba. Problema e ca ei produc stricaciuni multe in timp scurt, mai ales pe teren abrupt. Nu are timp natura sa se regenereze. Sunt tari care au interzis complet enduro, din punctul meu de vedere nu au ce cauta in natura. Daca exista interes pentru asa ceva, atunci sa-si creeze spatii special amenajate si sa practice ce vor ei de cuviinta contra cost, unde stricaciunile pe care le lasa in urma sa intre in taxa de participare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

MOtocicleanu

Acum 6 ani

Punctul tau de vedere nu conteaza! Stai jos!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Motorcycle addicted

Acum 6 ani

Mai terminati cu tampeniile voastre de hipsteri cititori de Ileana Vulpescu si bloguri despre mameloane si alaptat! Muntii si padurile acelea stau pur si simplu si nu produc nimic, frumusetea lor nu e vazuta de nimeni! Am inteles ca toti protestatarii de serviciu, toti veganii si toate ciudateniile neintelese nu concep ca padurea lor virgina sa ramana neatinsa, poate doar de bursuci sau de o pereche de flower power care merge in paduri sa faca bumty bumty in fresh air! Eu si multi ca mine am adus economiei zeci de mii de euro pentru a merge cu motoarele in acele locuri de unde bunicii vostri taie copaci ilegal! Sibieni incuiati, mergeti la Pomohaci al vostru si plangeti-i in poala putin!
Raspunde

alt motorist - not addicted

Acum 6 ani

numele tau spune tot :))
Raspunde

Hagi

Acum 6 ani

Rezolvarea tehnica a sefului ocolului silvic Valea Frumoasei: "s-a folosit vorba bună" . Cand, cui, de cate ori? Cum masuram rezultatele? A stat un padurar in locul panoului si astepta enduristii? Zona din jurul varfului Cindrel are un astfel de panou de multi ani si tot nu este bagat in seama. Textul panoului nu se incadreaza la "vorba buna"? Pare sa fie mai mult de partea motociclistilor seful ocolului silvic; probabil aceasta fiind si una din cauzele debandadei motorizate din muntii Cindrel. Pe tema taierii padurilor aplica aceleasi masuri ochiometrice neprofesioniste?
Raspunde

fara enduro in munti si paduri !

Acum 6 ani

cei cu enduro si ATV sunt cei mai mari poluatori din muntii nostri. In special poluare fonica. D-na Campeanu care administreaza judetul ar trebui sa impuna niste reguli in judetul asta ce pare a fi al nimanui si fiecare face ce-l taie capul cand vrea. Altfel, le place sa se laude cu fauna din padurile judetului. Pai fauna asta "se urca pe pereti" la fiecare trecere a celor cu enduro cu motoarele turate la maxim la 100 de decibeli . Iar tovarasul Tiberiu Brad, șeful Ocolului Silvic Valea Frumoasei si altii asemenea lui sa termine cu aberatiile de genul nu avem resurse financiare! cati bani iti tebuie pt 10 panouri si 10pari? incompetenti primitivi ce sunteti! Daca nici de atat nu esti in stare da-ti demisia domnule.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandu Bellu

Acum 6 ani

hai serios, umbli tu prin munți, și poluează ăștia fonic mai mult decât drujbele și gaterele ilegale?
Raspunde

Ion Ion ot Ionești

Acum 6 ani

Îi spune cineva dobitocului ăsta de se intitulează Freinademetz că Yellowstone adună vreo 4 milioane de vizitatori pe an? Așa că mai va până la milioane de pasionați de enduro. Și că în parc e strict delimitat pe unde ai voie să mergi cu mijloace motorizate...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 6 ani

pe la anul 2004 sau 2005 presedinte de onoare pe la enduro era KLAUS WERNER JJIHADDIS zis si haus claus .acum prezident.CAUTATI SI INFORMATI CORECT bitte!
Raspunde

Ion Ion ot Ionești

Acum 6 ani

și a zis cineva altceva, dobitocule?
Raspunde

samisugicakatu

Acum 6 ani

numai te drogheaza, imbecil comunist care este tu!!!!
Raspunde

ok

Acum 6 ani

anul trecut am fost exact p[e acelasi traseu si era deja stricat. cel mai simplu grupa de vanatoare de idioti pe 2 roti
Raspunde

praz bobinat

Acum 6 ani

simplu frate: sarma de nichelina legata din pom in pom. Foarte rezistenta, diametrul foarte mic , aproape ca nu se vede. ride on madar facarz
Raspunde

bogdan

Acum 6 ani

tu esti ala care se baga in fata cand un motor depaseste coloana ce sta la semafor printre benzi, nu? ca si chestie, ce ai scris tu mai sus te poate baga la racoare foooooarte usor. doamne ajuta.
Raspunde

raspopitul

Acum 6 ani

Ba oilor, sasii, care va conduc ca pe o turma de dobitoace, la dau voie la astia cu enduro sa se catere pe zidurile cetatii, desi sunt monumente istorice de patrimoniu national, asa ca ce va tot miratl?
Raspunde

dan

Acum 6 ani

acum cateva zile le faceati reclama si ii laudati cu 'micila afaceri ale sibiului'
Raspunde

Popa

Acum 6 ani

Nicio tara din Europa nu permite motocicletelor tip enduro sa circule prin munti ! Cum adica "sa facem trasee" ?! Sa fie interzise pur si simplu ! Avionul de Viena de luni dimineata este plin de motociclisti ! De ce oare vin la noi ?! Pentru ca este singurul loc din Europa unde pot sa isi faca de cap .
Raspunde

Sandu Bellu

Acum 6 ani

no intervine tu la pesedeii care i-ai votat sa interzica
Raspunde

xyz

Acum 6 ani

Bine mai oameni buni ca nu vedeti slaparii care ne ingroapa in gunoaie pe munti si vai, si mai ales pe traseele usor accesibile. Bine ca nu vedeti camioanele cu lemne bune, nu cu cele cazute, uscate si putrezite de jumatate, pe care nu le aduna nimeni. Ati vazut paiul, dar barna parca v-a cazut in cap. Felicitari!
Raspunde

care, cum?

Acum 6 ani

Si care-i diferența?
Raspunde

cine,ce?

Acum 6 ani

aici ai un pic de dreptate.... enduristii cam stiu mai bine ca autoritatiile ce misca prin padure si de multe ori cred ca sunt si martori la magariile amintite de tine. ar pute sa le semnaleze destul de eficient... asa ar mai castiga cateva puncte in ochii veganilor/hipsterilor.
Raspunde

Pscsl

Acum 6 ani

Nu mai sunt la moda camioane cu lemne ci tu ori camion balastru acoperire cu prelate peste lemne!!!!! Ha ha
Raspunde

CHIAR

Acum 6 ani

Unde și unde în păduri sunt panouri inscripționate "Pășunatul interzis". De ce nu și "INTERZIS CIRCULATIA AUTOMOTO"? Responsabilitatea juridică a acestor spații revine și primăriilor care administrază ( ar trebui1( și aceste suprafețe ce le revin conf. CF și nu numai. Sigur o hotărâre a Con. Județean ar face posibilă aplicarea unei interdicțȘii și chiar aplicarea unor amenzi. In Rezervația Iezerele Cindrelului Primăria Gura Râului și-a trimis chiar un tractor cu remorcă pe lângă zexi de atv-uri și motociclete . Și acolo erau panopuri !. Serviciul Public Salvamont trebuie să să intervină - salveze - și traseele marcate - cu trudă și mulți bani - .
Raspunde

Exista legislatie in acest sens dar cine o respecta?

Acum 6 ani

ART. 23 Legea 407/2006 (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: i) circulaţia în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulaţie publică în fondurile cinegetice, fara acordul gestionarului
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandu Bellu

Acum 6 ani

Moooama câți protestatari. Pun pariu ca 95% n-au fost veci pe vârful Măgura. Da de maneliștii cu grătare care lasă tone de gunoi în urma, va sesizați ipocriților? Sper ca articolul nu face parte din seria comandata în ultima vreme în online, cu singurul scop: raderea pădurilor. Enduroistii sunt singurii care acoperă suprafețe mari, sunt organizați, și fac sesizări.
Raspunde

ganditorulde la hamangia

Acum 6 ani

Eu sunt si impotriva grataristilor care si ei tot motorizati ajung prin inima muntilor....de aia ca sa nu ajungem ca cimitirul bellu, e bine sa se ia masuri urgente de protejare a zonelor verzi de cocalari si teribilisti!
Raspunde

calu

Acum 6 ani

Trebuie legislatie si sa fie obligatoriu sa le puna GPS la fiecare "sportiv" din asta motorizat. Evident contra cost. Astfel, se poate urmarii traseul si sanctionat la revenire daca se abate de la harta. Fara GPS care nu poate fii demontat de pe "utilaj" sa fie strict interzisa intrarea pe oriunde.... Traim in era tehnologiei si ne gandim sa intindem sarma ...... Evul mediu ca de obicei.
Raspunde

Luli

Acum 6 ani

Este șocant câte reacții negative pe bune la cei ce ne fac iad viața, inclusiv la tara unde tureaza cum ,când și unde vor ei!!!!!! Suntem o nație plina de rebuturile, fara limite și bun-simț.Tot ce este bun trebuie stricat! Asta este modul de viață al celor fără caracter și , probabil al unora care în cu euroi să își bată joc de tot ce avem!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus