Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Studiu de caz. După doi ani de modernizare, o stradă arată mai rău ca la început. „Trec săptămâni în care nimic «nu mișc㻓

Studiu de caz. După doi ani de modernizare, o stradă arată mai rău ca la început. „Trec săptămâni în care nimic «nu mișc㻓

Cu indicatorii tehnico-economici aprobați de Consiliul local în 2013, licitată pentru modernizare în 2014, devenită șantier în 2015, strada Ecaterina Teodoroiu din Sibiu arată astăzi mai rău decât la începerea lucrărilor de modernizare. „Este total de neacceptat că trec săptămâni în care nimic «nu mișcă” pe stradă“, le-a scris un locuitori al acestei străzi celor din conducerea Primăriei Sibiu, care a comandat lucrarea.

În ședința din 28 august 2013, consilierii locali aprobau indicatorii tehnico-economici calculați pentru modernizarea a zece străzi din Sibiu. Printre acestea se numără și strada Ecaterina Teodoroiu, stradă cu o lungime de aproximativ 500 de metri. Potrivit hotărârii atunci adoptată, valoarea estimată a lucrărilor pe strada respectivă era de 1,6 milioane de lei, cu tot cu TVA, fondurile urmând a fi alocate atât pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și pentru amenajarea trotuarelor (1.205 mp) și a carosabilului (2.701 mp). „Durata de realizare a investiției este de șase luni“, se mai arată referitor la strada Ecaterina Teodoroiu în hotărârea Consiliului local Sibiu ce poartă numărul 235/2013.

Printre primele străzi de pământ intrate în modernizare

În 11 februarie 2015, Primăria Sibiu anunță că a atribuit un contract pentru proiectarea și modernizarea unui pachet de zece străzi din zona Terezian – Viile Sibiului. Contractul a fost semnat cu asocierea Comtram – SC DPC SA – Geiger Transilvania – Electron Impex SRL – Neoplan SRL pentru suma de 6.729.931,36 lei și include modernizarea străzii Ecaterina Teodoroiu, alături de străzile Crişului, Odessa, Viile Sibiului, Traian Demetrescu, Gheţăriei, Mureşului, Bujorului, Petru Maior şi Lăptăriei. „Am contractat lucrările pe primul dintre cele trei pachete de străzi care vor intra în lucru anul acesta, având ca termen de finalizare 30 de luni. Noi sperăm însă să existe o mobilizare foarte bună de partea constructorului pentru a finaliza lucrările cât mai repede, pentru că avem resursele financiare pentru achitarea lucrărilor“, declara primarul (interimar, pe atunci) Astrid Fodor, într-un comunicat emis de Primăria Sibiu. După cum se mai arăta în comunicatul amintit, în primele trei luni de la semnare ar fi trebuit realizate proiectele tehnice și detaliile de execuție, iar după avizarea acestora de către administrația locală, ar fi trebuit demarate lucrările de modernizare.

str ecaterina teodoriu comparatie 2

Contractul avea o importanță deosebită, deoarece marca demararea proiectului de modernizare a celor peste 100 de străzi de pământ pe care orașul le mai avea la acea dată. După semnarea contractului mai sus amintit, aceeași asociere de firme a mai câștigat și modernizarea celorlalte două pachete de străzi de pământ la care făcea referire primarul Astrid Fodor. În următorul pas, cele trei firme de construcții și-au împărțit lucrările. „Firma Geiger s-a retras din două, astfel că un pachet a rămas la DPC și unul la Comtram. Primăria a fost notificată de acest lucru. Geiger a finalizat lucrările pe pachetul de străzi unde a intervenit“, arată Ovidiu Simen, director regional Geiger Transilvania.

Două termene de finalizare

În vara anului 2015, pe strada Ecaterina Teodoroiu a fost deschis șantierul de modernizare. Pe plăcuța de șantier, data începerii lucrărilor este anunțată a fi 20 iulie 2015, cu un prim termen de finalizare decembrie 2016. Prim termen, deoarece acum, plăcuța de șantier indică o altă dată de finalizare a lucrărilor: octombrie 2017. Și nici aceste termen nu este, deocamdată, sigur. „Cel mai probabil, cei care răspund de realizarea și finalizarea acestui micro-șantier (străzile din zonă) consideră că sunt în grafic. Poate au nevoie de încurajare din partea dumneavoastră, a administrației locale. Poate au nevoie de un imbold indiferent ce formă îmbracă acesta, dar ceva trebuie făcut. Este al doilea an în care bălțile, noroiul și mocirla ne fac să ne simțim oriunde, dar nu în acest frumos oraș”, le-a scris Adrian Băilă, locuitor al străzii, celor din conducerea Primăriei Sibiu, într-o scrisoare pusă și pe adresa redacției Turnul Sfatului.

placute de santier ecaterina teodoroiu

Cea mai mare nemulțumire a acestuia este faptul că, nici acum, nu știe exact când va fi finalizată strada lui, la mai bine de doi ani de când a fost săpată pentru prima dată. El a realizat și câteva seturi de fotografii, în care compară starea străzii de dinaintea și din timpul evoluției șantierului. „Este inadmisibil să citim în ziare că intră alte străzi în reparații, iar altele deja începute de foarte mult timp stagnează cu o nonșalanță crasă. Este total impardonabil să discutăm cu muncitorii care ne spun că utilajele vin și pleacă după cum sunt solicitate «la nevoie». Este total de neacceptat că trec săptămâni în care nimic «nu mișcă» pe stradă, că vedem un excavator care sapă zece metri pe, că se încarcă în opt ore una sau două bascule de moloz pe zi, că «admirăm» doi - trei muncitori care plantează borduri într-un ritm încet și foarte încet. Insist să fiu corect înțeles. Nu este vorba de o ironie voalată, ci de purul adevăr. Este exact ce se întâmplă sau ce nu se realizează în condițiile în care vă bucurați de toată încrederea noastră, dar mai ales de înțelegerea, bunăvoința și crezarea că orice se poate realiza cu dumneavoastră în fruntea urbei“, a mai transmis conducerii Primăriei Sibiu locuitori străzii aflată la 15 minute de mers pe jos de centrul istoric al Sibiului.

Comtram: „ne aflăm în termenul stabilit inițial prin contract“

Despre contractul semnat în 20 septembrie 2015 – pentru reabilitarea celor zece străzi mai sus amintite - cei de la Comtram arată că aceste prevede un termen de realizare de 33 de luni. „Așadar ne aflăm în termenul inițial stabilit prin contract, nu s-a făcut nicio prelungire a acestuia. De asemenea, precizăm faptul că din cele zece străzi cuprinse în acest pachet, pe opt străzi s-au finalizat lucrările și s-au întocmit procese-verbale la terminarea lucrărilor, iar pe cele două străzi rămase de finalizat (Lăptăriei și Ecaterina Teodoroiu) suntem în fază avansată a lucrărilor și ne vom încadra în termenul contractual, dacă vremea ne va permite (pe str. Lăptăriei s-a tunat primul strat de asfalt și pe strada Ecaterina Teodoroiu se continuă bordurarea, urmând ca până la finalul acestei luni să turnăm primul strat de asfalt pe primul tronson)“, se arată într-un răspuns transmis de Comtram la solicitarea Turnul Sfatului.

În după-amiaza zilei de 22 august, niciun muncitor nu anima șantierul străzii Ecaterina Teodoriu.

dav dav

str ecaterina teodoroiu 2

Sursa fotografiilor: Adrian Băilă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Albaiulian

Acum 6 ani

Domnule Deleanu, vă invit la o plimbare pe șoseaua Alba Iulia! După intervențiile din 2016, e o calamitate! Trotuarele sunt formate din dealuri și văi; petice mari au rămas neasfaltate (unele sunt suprafețe de pământ pe care cresc buruieni...). Consolele sunt de toate formele și mărimile, aranjate fără nicio logică, unele în dreptul stâlpilor sau însemnelor de stație auto, îngustând în mod idiot spațiul pietonal; toate sunt învăluite în praf și jeguri de proveniențe diverse... Pistele de biciclete sunt o înșiruire de valuri și praguri, marcate profund de ghearele utilajelor care au lucrat anul trecut. După o ploaie, încă 1-2 zile bicicliștii înoată prin bălți imense! Din aceste bălți, trecătorii sunt împroșcați de autovehicule până în creștet! Pe lângă toate astea, marcajul de trecere pietonală la intersecție cu str. Cârlova este o mostră de idioțenie care sfidează geometria și logica! Este o invitație la accidente (se și întâmplă foarte multe) atât pentru pietoni cât și pentru șoferi. Este trasat pe distanța cea mai lungă, obligând pietonii să traverseze două străzi pe aceeași trecere. Doar 10 m. mai la dreapta, distanța ar fi jumătate iar autoturismele care ies din șos Alba Iulia spre Ștrand ar avea un spațiu de oprire în siguranță pentru a trece pietonii. Așa, autoturismele opresc pe o bandă de circulație (atunci când opresc, de multe ori preferă să lovească pietonii), unde sunt lovite de autoturismele care vin pe fluxul principal pe șos. Alba Iulia. De ani de zile nimeni nu vede, nimeni nu numără accidentele acolo! Imbecilitate edilitară! Pe banii și nervii noștri!
Raspunde

ALO sibieni

Acum 6 ani

Astrid Fodor este complice la dezastrul din modernizarea strazilor. Se stie bine ca denivelarile ulterioare ale asfaltului sunt cauzate de-o compactare insuficienta. Foarte putine firme compacteaza santurile asa cum scrie la carte, in straturi succesive. Sa ne spuna Primarita noastra daca au fost verificate de catre dirigintele de santier din partea primariei, lucrarile si numele geologului care a confirmat gradul de compactare pe strazile modernizate in ultimii 3 ani.
Raspunde

Mafia

Acum 6 ani

Eu pe Fodor no vad hoata, mai repede proasta. In primul rand e femeie si profesoara. Sunt foarte futine femei care sa se priceapa la constructii, amenajari, renovari, etc. Cei din jur care fac Caietele de Sarcini pentru licitatii, eu pe aia ii vad mafioti care profita de naivitatea primaritei Fodor. Cum sa dai termen de executie de 12 sau 18 luni pentru o strada de 200m?
Raspunde

€€€€€€

Acum 6 ani

Nu e in stare sa tina haturile orasului in frau, asta-i baiul. Am tot zis, chiar scris si pe aici inca de cand se vehicula ca va fi primar, iar ea nu stia daca va candida sau nu. Cred ca a picat intr-un joc in care nu prea stie regulile. Posibil sa o fi bagat cei din FDGR la inaintare, nici unul dintre ei vrand sa fie primar. E draguta, prezentabila, dar ca manager de oras mediu in dezvoltare, un mic dezastru. Probabil ca aia care ii convoaca, patroni, ingineri, se dau frumos pe langa ea si ii scot ochii cu un buchet de flori. Cu toate ca are o zodie destul de al naibii si hotarata.
Raspunde

Il. I e

Acum 6 ani

Ce părere aveți , despre semnele de circulație montate pe trotuarele înguste din tot orașul (câte2-3 pe un stâlp de maxim 2 m. înălțime)de care te lovești ori cu capul ,ori cu mâna ?
Raspunde

Geo

Acum 6 ani

Nu cred ca exista firma mai proasta ca astia de la Comtram dar vina nu este a lor, este a primariei. Bun, ai firme bune ( nu extraordinare ca nimeni nu face treaba ca la carte) si firme gen Comtram. Ai o legislatie care iti permite sa interzici firmelor care nu isi fac treaba sa mai participe la alte licitatii. Ei, concluzia este nu ca aia de la Comtram sunt de vina ca sunt vai de capul lir, vina este a administratorului ( si aici Fodor are o mare vina) care le permite sa lucreze asa desi are legea de partea ei. Acum doua zile era articol in care era precizat ca tot astia de la comtram au castigat intretinerea drumurilor. Bai frate, suntem chiar nebuni?
Raspunde

Cl. anul politic

Acum 6 ani

Pistele de biciclete sunt în aproape tot orașul pline de denivelări și de bălți după ploaie, iar de multe ori sunt ocupate de mașini parcate acolo. În legătură cu sondajul privind calitatea lucrărilor recente de asfaltare, e prematur să ne pronunțăm acum. Calitatea se vede în timp. Asfaltul recent pus în Hipodrom nu e deloc fonoabsorbant, iar indicatoarele pentru sensul de mers al automobilelor, vopsite în alb pe șosea, au început deja să se estompeze. Nu-i cam devreme ?
Raspunde

Fodor este vinovata de cum se asfalteaza in Sibiu

Acum 6 ani

Reprezentantul Primariei Sibiu, beneficiarul lucrarilor, ar trebui sa semneze la fiecare etapa a lucrarii (faze de executie) daca este in conformitate cu proiectul de executie si/sau daca respecta normativele specifice in vigoare. Acest reprezentant trebuie sa aiba pregatirea necesara in domeniu sau sa ceara parerea unuia care o are. Intrebare: Se respecta acest deziderat de catre Primaria Sibiu? Cine este reprezentantul Primariei Sibiu care semneaza aceste Procese Verbale pe faze determinante?
Raspunde

Acum 6 ani

Or sa construiasca cei din Dubai un oras pe Marte, asa cum si-au propus, pana se asfalteaza strazile din Sibiu...
Raspunde

Odin

Acum 6 ani

Nu e o problemă cu firmele respective, problema ela incompetența din Primărie. Nu e vorba de tanti gospodina ci de paraziții ăia pereni care activează în direcțile de resort. Primăria ca și beneficiar are bamii și niste termeni contractuali cu care poate să asigure calitatea, termenul și costul proiectului. Situația prezentată este o mostră clară de incompetența e cazul să vedem ceva demiteri pe care tanti gospodina să le opereze prin primărie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus