Solicitat să își expună punctul de vedere despre proiectul unui hipermarket pe un teren cu destinația spațiu verde cu rol de agrement, aflat pe Calea Cisnădiei, Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România filiala Sibiu – Vâlcea a apreciat că administrația locală nu își face datoria, în cazul de față. Datoria de a reprezenta interesul public.
În urma publicării articolului despre proiectul unui hipermarket la ieșirea din Sibiu, pe un teren de aproximativ 5.000 de mp situat între Aleea Seviș și Valea Săpunului (foto principală), Ciprian Ciocan, președintele Fundației Comunității, a reacționat pe pagina sa de Facebook, nemulțumit de modul în care prevederile Planului Urbanistic General al orașului au fost respectate ori implementate. „În cazul de față priviți ce propune Planul Urbanistic General al orașului (2011) pentru zona Cireșica: Amenajare terenuri de sport publice, Amenajare spații verzi, Coridor ecologic pentru pietoni și cicliști, Coridor ecologic cu rol de agrement, Interdicție definitivă de construire. Ei bine, se poate vedea cu ochiul liber se s-a respectat din acest document strategic (non binding) și ce s-a construit în zonă în ultimii 6 ani de când a fost adoptat (link imagine Google Maps). Astăzi primim veste că și spațiul acela mic, aflat în proprietate privată, se dorește să aibă destinație schimbată, pentru construirea unui supermarket“, a scris Ciprian Ciocan, care apreciază inițiativa drept una ridicolă. El mai presupune că reprezentanții Primăriei Sibiu nu vor da curs unui astfel de proiect, dar l-a provocat și pe Alexandru Găvozdea, președintele OAR filiala Sibiu – Vâlcea să își expună un punct de vedere.
PUZ-ul pentru noul hipermarket
De la o eroare în PUG, la un posibil proces
Faptul că pe un teren proprietate-privată, PUG-ul Sibiului, adoptat în 2011, prevede un spațiu verde cu rol de agrement se datorează unor informații eronate transmise dinspre Primărie către cei care au elaborat strategia urbanistică. „Aparent una din erorile PUG-ului este stabilirea de spații verzi cu rol de agrement pe un teren privat, despre care însă informația primită de elaborator era că ar fi al primăriei. Dacă ar fi știut că e privat, poate căuta alte soluții tehnice de ameliorare a lipsei de spații verzi de folosință comună in cartier. Poate găsea un compromis“, este una din variantele luate în calcul de Alexandru Găvozdea, președintele OAR Sibiul – Vâlcea. La această scenariu se mai pot adăuga și altele, de genul retrocedării acestui teren ulterior elaborării PUG-ului. „Cert este că acum un proprietar privat (aparent legitim) cere să dezvolte o afacere într-o zonă liberă, destinată altei funcțiuni“, rezumă Alexandru Găzvodea situație.
Scenariu în care, potrivit președintelui OAR, reprezentanții Primăriei s-ar putea alege cu un proces dacă refuză să discute despre schimbarea destinației terenului din spațiu verde cu rol de agrement în cea de zonă cu funcțiuni comerciale. „Problema administrației este una simplă, acută - avem un cetățean care ne va da în judecată dacă îl obligăm să folosească terenul ca Va (zonă verde cu rol de agrement – n.r.). Nu căutăm soluții în interesul public (rațiunea de a fi a administrației publice), ci facem o consultare, la minima rezistență, că dacă trece, trece... dacă nu, asta e voința populației. Și da, e foarte interesant să privești cine face urbanism în orașul ăsta. Sigur nu specialiștii. Doar cei «specializați la locul de muncă», care se pricep la toate, de altfel“, a mai comentat Alexandru Găvozdea.
Compromisul
Președintele OAR arată că proiectul în discuție poate fi abordat nu doar prin cele două extreme (terenul rămâne spațiu verde cu o clădire pentru loisir public ridicată pe cel mult 10% din suprafață ori terenul devine unul cu funcțiuni comerciale, acoperit de construcții în proporție de 80%), ci și printr-un compromis. „Există posibilitatea ca din consultarea publică să se cristalizeze soluții de compromis care să împletească amenajarea de spațiu verde, loisirul public, comerțul alimentar și general și parcaje publice cu plată, supraetajate sau îngropate. Cu accentul pe compromis, în sensul pozitiv al unei negocieri mature, din care toți actorii pleacă mulțumiți, chiar dacă nu învingători absoluți. Vă dați seama ce înseamnă ca fiecare să stea în tranșeul său, aferent celor două extreme indicate mai sus?“, mai scrie Alexandru Găvozdea.
În comentariul său, arhitectul subliniază caracterul avangardist – pentru vremea lui – a PUG-ului Sibiului din 2011 și apreciază că nu e tocmai o tragedie faptul că nu tot ceea ce prevede (spații verzi, piste de biciclete etc) este implementat. Tragic, în schimb, ar fi adoptarea unor măsuri care să facă imposibil, în viitor, îndeplinirea obiectivelor asumate prin respectivul PUG. „Dar nu știm să-l folosim (și să aducem miiiiicile ajustări, acolo unde într-adevăr are scăpări, lipsuri sau greșeli) sau nu vrem să-l folosim, pentru că e mai comod să ne plângem că e «prost», «o frână în dezvoltarea orașului», «imposibil de aplicat» etc. Și e mult mai bine cum făceam înainte: «dacă cetățeanul (amărâtul de el, cu trei-patru linii de afaceri) vrea să facă o investiție, de ce sa nu-l lăsăm???» Ăsta e citat, nu e parafrază, doar paranteza îmi aparține“, dezvăluie Alexandru Găzvodea din atitudinile exprimate în bucătăria internă a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, constituită la nivelul Primăriei municipiului Sibiu.
Cine sunt investitorii?
Proprietarul terenului în discuție este și cel care a și inițiat planul urbanistic pentru modificarea destinației terenului. Este vorba de societatea Total NSA, una din cele mai mari firme de transport din România, cu sediul social la Săliște. Firma este controlată de Dumitru Domnariu, iar în ultimii ani acesta s-a implicat și în dezvoltări imobiliare. Chiar acum este în proces de finalizare un bloc ridicat în cartierul Ștrand (alături de care este obligat prin PUZ să amenajeze și un parc).
Dezvoltatorul imobiliar Dumitru Domnariu, însă, a făcut și subiectul unei anchete publicată de Turnul Sfatului, care a dezvăluit cum o bucată din parcul Sub Arini a dispărut, fiind folosită pentru amenajarea unei parcări. Această parcare este acum folosită pentru două blocuri ridicate de Total NSA pe strada Avrig (detalii despre acest proiect puteți citi aici: Primăria a tăiat din parcul Sub Arini pentru a face parcare unui bloc ilegal și Primăria s-a făcut preș pentru blocul lui Domnariu. Dar nu și pentru parcul Sub Arini).
Sursa foto principală: Google Earth
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parcul Sub Arini , Plan Urbanistic Zonal , Planului Urbanistic General , Ordinului Arhitecților , Primăria Cisnădie , Turnul Sfatului , Alexandru Găvozdea , Calea Cisnadiei , Valea Săpunului , Google Earth , Hipermarketul Auchan Sibiu , Primăriei Sibiu , Aleea Şeviş , Ciprian Ciocan , urbanism , Google Maps , Dumitru Domnariu , Fundației Comunității , Proiectului Pilot , Pentru Sibiu , Planul Urbanistic General , Alexandru Găzvodea
Vizualizari: 9215
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 2 ore
@Pol-Pot
Acum 2 ore
Soso
Acum 2 ore
Bunu
Acum 2 ore
A