sterian ion

Vorbește rusă ”avansat”. Directorul interimar al Transgaz, numit director general

Ion Sterian, fost președinte al Consiliului de administrație al Transgaz, mai apoi director interimar după demisia lui Petru Văduva, a fost numit director general al societății care asigură transportul gazelor naturale.

Numirea lui Ion Sterian în funcția de director general a fost făcută de către Consiliul de administrație, după ce împreună cu membrii Comitetului Consultativ de Nominalizare și Remunerare au desfășurat procedura de selecție a directorului general și a directorului economic al companiei. Procedura de selecție, desfășurată „fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane”, după cum se arată într-un anunț publicat  de Transgaz pe Bursă în cursul zilei de miercuri, 23 august.

Ion Sterian, care tocmai a împlinit vara aceasta vârsta de 60 de ani, are domiciliul în Brăila. A fost director interimar al Transgaz timp de patru luni, din 2013 până în primăvara acestui an fiind președinte al Consiliului de administrație al Transgaz. În CV-ul său, Sterian mai arată că a mai lucrat pe diferite funcții de conducere în Regia autonomă administrația patrimoniului protocolului de stat (RAPPS), dar și în Ministerul Dezvoltării și Turismului și în cadrul Primăriei Sectorului 1, în cadrul Direcției de asistență socială și protecție a copilului. În 1983 a absolvit Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești. La finalul CV-ului său, Ion Sterian arată că vorbește germana la un nivel mediu, rusa fiind stăpânită la un nivel avansat.

Sursa foto

Comments

comments

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gyuntar dela Ooy

    No-ape’ deshi Thelica are-n spate sigla PNL, dupa cum se vede, pentru noi romanii, “soarele” răsare tot de la Răsărit…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Economie
  • Contact