Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a intrat astăzi într-un dialog aprins cu o sibiancă venită să-și prezinte problema în fața consilierilor locali și a conducerii municipalității, la finalul ședinței lunare a Consiliului Local Sibiu.
Sibianca a spus că locuiește pe strada Oborul de Vite, în vecinătatea unui bar, care deranjează constant liniștea publică cu muzică dată foarte tare, inclusiv la ore târzii. Problema este una veche de mai bine de un an și în urmă cu o lună inclusiv mama ei a fost prezentă în ședința Consiliului Local pentru a cere o soluționare.
”Eu aș vrea să știu cine a dat autorizație acelui local?”, a început sibianca Victoria Elena.Un prim răspuns l-a primit de la viceprimarul Corina Bokor. ”Acordul a funcționare pentru alimentație publică a fost eliberat dar nu a fost ridicat și a fost anulat”. Prin urmare barul funcționează în afara limitelor legale.
Mai departe, a fost rugat să intervină Ioan Lupaș, directorul adjunct al Poliției Locale Sibiu.
”Problema de la Oborul de Vite devine chiar o problemă pentru noi pentru că în ședința de luna trecută a fost mama doamnei, cu aceeași problemă. Noi am avut 37 de sesizări până acum, ocazie cu care s-au aplicat 16 sancțiuni. Dintre cele 37 de sesizări 20 au fost neconfirmate. Deci noi mergem și constatăm cu propriile simțuri, nu putem să constatăm ce se spune la telefon, ce găsim în teren. Deci de câteva ori trebuia să aplicăm sancțiune și doamnelor care au făcut sesizarea pentru că nu s-a confirmat. Dacă se repetă neconfirmarea trebuie să luăm niște măsuri. Nu am făcut treaba asta. Săptămâna trecută personal am fost eu acolo și nu s-a confirmat nici când am fost eu. Mi s-a spus că la 23:26, când a dat telefon, la 23:33 am fost acolo și era închisă muzica. Nu putem chiar să luăm aprecieri de la cetățeni. Paradoxal este că sunt mulți autori de tulburare a liniștii publice, probabil personalul este într-un rulaj permanent, pentru că sunt vreo șapte autori sancționați. Deci toți cei de serviciu la bar au fost sancționați, unii dintre ei chiar și de trei, patru ori. Nu știu de ce atâta insistență și din partea administratorului. Noi am propus suspendarea activității încă din luna aprilie. Mai mult nu putem face. Partea noastră de competență se oprește aici”, a spus Ioan LupașÎn paralel, Poliția Locală a anunțat și solicitat să intervină Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică și de la ANAF. Fiecare ar avea acțiuni proprii în acest caz.
La final a luat cuvântul și primarul Astrid Fodor.
”Nu puteți aștepta o rezolvare numai de la primărie sau de la Consiliul Local. Noi facem ceea ce este atributul nostru. Ați auzit că au fost sesizate și alte instituții care au competențe. Să vedem ce fac și ele, fiecare în limita competențelor care le revin. Noi nu putem închide fără ca celelalte instituții să confirme că este gălăgia prea mare sau că sunt alte deficiențe”, a spus primarul Sibiului.Răspunsul nu a fost mulțumitor pentru că sibianca a cerut un termen sau o soluție mai clară. Ea a menționat că reprezentanți ai barului i-ar fi zgâriat mașina și tăiat cauciucurile.
A urmat un dialog între ea și primarul Sibiului:
-
”Ok, nu are acord de funcționare, cum funcționează? Unde să mă mai duc? Spuneți-mi unde să mă mai duc dacă la primărie nu puteți face nimic?”
-
”Veți primi un răspuns scris punctual pe atribuțiile pe care le avem.”
-
”Toate instituțiile m-au trimis la doamna Fodor, la doamna primar!”
-
”Veți primi răspunsul nostru și vom acționa în limita competențelor. Mai departe fiecare instituție să-și facă treaba. Așa le e ușor să vă pună să veniți la mine. Ați auzit de câte ori s-a deplasat Poliția? Păi Poliția are sute de alte cazuri…”
-
”Păi și noi plătim impozite! Și de noi trebuie să se ocupe! Dumneavoastră probabil aveți ceea ce vă trebuie, eu când mă duc acasă nu pot să am liniște”
-
”Bine, o să primiți un răspuns!”
-
”Și acesta e răspunsul dumneavoastră?”
-
”Acesta e răspunsul meu, da!”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astrid Fodor , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Consiliului Local Sibiu , Primăriei Sibiu , Corina Bokor , Sănătate Publică , Poliția Locală , Ioan Lupaş , Primarul Sibiului , Sibianca Andra Tischer , Pentru Sibiu , Oborul De Vite , Problematica Parchetului , stiri sibiu , Agenții Poliției Locale Sibiu , Păi Poliția , Victoria Elena
Vizualizari: 12454
Ultimele comentarii
Acum 31 minute
Vasile32
Acum 35 minute
Andrei
Acum 44 minute
Ovidel
Acum 55 minute
2cents
Acum 59 minute
Sibiu 2024