Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

De la anul, se schimbă BAC-ul. Probele încep din februarie

De la anul, se schimbă BAC-ul. Probele încep din februarie

Începând cu anul următor, Ministrul Educației, Liviu Pop anunță că se vor schimba probele examenului de bacalaureat. Dacă până acum, competențele lingvistice și cele digitale se susțineau în luna iunie, de acum, acestea vor fi susţinute în prima parte a semestrului al doilea. Astfel, la finalul clasei a XII-a se vor susține doar probele scrise.

Potrivit Mediafax, ministrul educației nu consideră că acest lucru ar fi ceva nou. „Competenţele lingvistice şi cele digitale, acele probe orale, se vor susţine în prima parte a semestrului al doilea, în timpul anului şcolar, urmând ca probele practice să se desfăşoare, conform canendarului, la finalul clasei a XII-a. Nu facem altceva decât să aducem o descongesionare a materiei pentru elevii care vor susţine examenul de bacalaureat. Nu este o noutate, din punctul acesta de vedere, în 2010 am mai avut un examen de bacalaureat organizat la fel. În lunile ianuarie-februarie au avut loc aceste competenţe, iar în iunie – iulie probele scrise”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a declarat că lucrările vor fi scanate şi securizate cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. „Se vor corecta de către profesori sau în centrul de corectare sau pe un laptop sau calculator sau acasă, unde doresc, totul cu o securizare clară. Nu va şti niciun profesor lucrarea cărui elev o corectează. La final se vor intersecta în bazele de date în aşa fel încât fiecare elev să îşi vadă nota. (...) Vom pilota aceste două noutăţi în luna ianuarie, la evaluarea naţională şi februarie-martie, la examenul de bacalaureat", a spus Liviu Pop, citat de Mediafax.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

PaceFacatorul de la Varsovia

Acum 6 ani

Ma tem ca daca deszapezirea va fi la fel ca pina acum,multi copchii nu-si vor putea prezenta cunostintele scris. Propun o varianta tip Facebook sau Instagram;suntem totusi in secolul XXI nu pe vremea fecioriei Mihaelei Radulescu!
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Mno, mai zic shi una: pa' di ce n-ar începe chiar din nov. ca-n martie deja, in Spania, sa recoltează căpșunii?....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus