X
turisti-2

Brașovul a avut de aproape două ori mai mulți turiști decât Sibiul. Chiar și în luna Festivalului de Teatru

Cele mai recente date furnizate de Direcția Regională de Statistică Alba arată că la începutul acestei veri Brașovul avea aproape de două ori mai mulți turiști decât Sibiu, inclusiv turiști străini.

Conform unui comunicat de presă al Direcției Regionale de Statistică Alba, în luna iunie a acestui an, în regiunea Centru au fost înregistrate 268.358 de sosiri ale turiștilor, adică 22,2% din numărul sosirilor pe țară.

Cât privește județul Sibiu, în luna iunie s-au înregistrat oficial 58.087 sosiri ale turiștilor, cu puțin mai mult față de județul Mureș, unde au fost 53.238 de turiști. Brașovul în schimb a avut aproape când cele două județe la un loc, respectiv 108.245 sosiri.

”Cele mai multe sosiri au fost în judeţul Braşov 40,3% (108245), urmat de Sibiu 21,7% (58087),  Mureş 19,8% (53238), Harghita 7,4% (19879), Alba 6,8% (18169) şi în judeţul Covasna 4,0% (10740)”, arată instituția citată.

statistica turisti

Cifrele rămân similare și în cazul turiștilor străini. În luna  iunie 2017 turiştii români în procent de 75,3% ( 202074 persoane) dețin ponderea cea mai mare din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru, în crestere faţă de luna anterioară cu 17,5% (+30117 persoane) şi cu 15,4% (+26976 persoane) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016, reprezentând 22,0% din  numărul sosirilor (turişti români) înregistrate la nivel naţional (715435 persoane).

”Sosirile turiştilor străini din Regiunea Centru (66284 persoane) reprezintă 22,8% din numărul sosirilor (turişti străini) înregistrate la nivel naţional (290446 persoane). Cel mai mare număr de turişti străini s-a înregistrat în judeţul Braşov (24200 persoane), reprezentând 37,6% din totalul la nivelul regiunii, urmat de Sibiu cu 29,6% (19602 persoane), Mureş cu 16,0% (10632 persoane), Harghita cu 10,8% (7133 persoane), Alba cu 5,2% (3475 persoane) şi Covasna cu 1,9% (1242 persoane)”, mai arată Direcția Regională de Statistică.

turisti

Pe de altă parte, nu toți turiștii care ajung la Sibiu mai și petrec noaptea aici. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2017 au fost de 559003, reprezentând 20,7% din totalul la nivel naţional (2727363 înnoptări), în crestere cu 28,6% faţă de luna anterioară (+124202) şi  cu 20,2% (+93915) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016.

”Înnoptările în hoteluri în procent de 63,0% deţin ponderea cea mai mare din numărul total al acestora, urmate de înnoptările în pensiuni turistice 12,9% şi pensiuni agroturistice 12,5%. La numărul înnoptărilor pe primul loc se situează judeţul Braşov cu 36,6% (204871), urmat de Mures cu 19,5% (108843), iar cele mai puţine înnoptări sunt în judeţul Alba 6,5% (36216)”, mai arată Direcția Regională de Statistică.

turisti 2

În luna iunie, perioada vizată de comunicatul Direcției de Statistică, cel mai important eveniment găzduit de orașul nostru a fost Festivalul Internațional de Teatru, care a avut un buget total de aproximativ 11,7 milioane de euro. Tot în luna iunie Sibiul a mai găzduit festivalul de film TIFF, turneul de volei pe plaja ”Sibiu Sands”, festivalul Zilele Muzicale Româno-Americane și Sibiu Dans Festival, printre multe altele.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

23 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    nu e vina brasovului
    e vina celor din sibiu
    sibiu cu aeroport brasov nu!
    promovam turismul?muzeu da,tramvai rasinari NU,mocanita NU ……
    totul pleaca de la conducere /management/primarie/cj/prefectura/firme de turism/
    paltinis???ocna sibiu PLINA!!!
    nu sintem mai ..nu ne stim vinde turismul judetaean !investitii IOC
    etc etc

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MC.D

    Hai ca se pupa prietene…la ei vin miticii si gazarii, la noi prazarii si bostanarii…care sunt mai multi???…noroc ca mai scapa cate un avion de la Viena sau Munchen prin coloana de pe Olt….hai noroc…

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, mai nou, Pasajului Scărilor unde innoptara la sfarsitul săptămânii trecute “turiștii” de la mult lăudatul “festival” i se atribuie titulatura de hotel?…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian dezamăgit

    Și vă mirați? Brașovul e mai bine gospodărit! Mi se face lehamite cand intru in magazinul Dumbrava si vad aceeași marfă la toate raioanele! proastă si scumpă! pe cand la Brașov sunt numai magazine de firmă, servire ireproșabilă, oameni bine îmbrăcați…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Foff

      Eu cred ca tu esti un pic retard…
      Oameni bine imbracati sunt in Brasov pt ca e mai frig!
      Legat de venituri si putere de cumparare vezi ca Sibiul este peste Brasov.
      In rest raportari care nu au corespondent in realitate si povesti..

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sey-than

      deci de aia vin turistii in oras, pentru magazine si haine de firma, clar…in tot misto-ul s-ar putea sa ai dreptate, ala-i nivelul societatii din ziua de azi (vizitarea oraselor pentru magazinele ce se gasesc acolo)

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetatean

    au fost turisti in sibiu, ai lasama nu cred. da ceau vazut in sibiu ? eu zic ca erau in trecere spre alte localitati altfel nu se poate explica. draga noastra conducere sa imprietenit cu mafioti sibieni si iau lasat sa distruga casele istorice, monumentele, spatiile verzii si altele sa poata construi blocuri sau cladiri care distrug aspectul sibiului de CETATE. apropo €€€€€€ vrei sa spui ca magazinul zara se potriveste cu centrul istoric, iar cand cei de la covrigarie au pus nu stiu ce reclama iau obligat sa o dea jos. exemple sunt o gramada ca multi sunt avantajati de draga noastra conducere. neau distrus orasul si continua sal distruga,

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ina

    Doar aceste cifre nu sunt concludente. “Sosiri ale turiștilor” inseamna doar numarul turistilor care s-au cazat in structurile de cazare “inregistrate”. Nu numara nimeni turistii care intra in Judet/oras si nici macar turistii care se cazeaza la particulari. Brasovul are mult mai multe structuri de cazare inregistrate (Brasov 2406770 fata de Sibiu 794789, sursa: insse), deci evident ca raporteaza mult mai multe “sosiri”. Nu spun ca in Sibiu ajung mai multi turisti decat in Brasov, spun doar ca aceste cifre nu sunt foarte relevante.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    pai da da, toate bune si frumoase, da la iasov vin ciumetii aia da bucuresteni sa doarma o noapte dupa ce scuipa seminte in poiana brasov, pecand la sighii vin turisti straini dornici de teatru, cultura, vrajeli de astea.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    anca

    Statistici aiurea! Nimeni nu vede diferenta, toti sar si leaga cifrele de Brasov, cand ele fac referire la Judetul cu acelasi nume. Judet care, e drept, are f. multe de oferit, spre deosebire de judetul nostru. Cei mai multi turisti din cei mentionati nu au fost in orasul Brasov ci la Castelul Bran, zona Moeciu, Poiana Brasov, Predeal. In judetul Sibiu, in afara de Transfagarasan nu prea avem altceva, Marginimea nu mai atrage, Paltinisul e mort, deci toti din statisticile alea au vizitat Sibiul. Ca oras, Brasovul nu se poate compara cu Sibiul si de fapt cam nici un alt oras din tara la ora actuala. Am fost in Brasov in luna respectiva si batea vantul, pe cand in Sibiu nu se putea circula pe strada din cauza grupurilor de turisti. Doar prostii nu vad diferenta

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspopitul

    Nu-mi vine sa cred! Nu se inghesuie turistii sa vada „Drumul presedintelui”, sa adulmece izul de besina sasului din fotoliul de la primarie si sa paseasca pe stradutele incarcate de istorie, pe unde se dadea Klaus Kim Ir-Sen cu trotineta in copilarie?

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Vesnica comparatie intre Sibiu si Brasov nu e corecta. Trebuie comparat numarul de turisti veniti pe vechiul “Pământul crăiesc” (sau “Ținutul sașilor”,
    cum vreti) si restul. Indiferent ca vin in Sibiu, Brasov sau Sighisoara, e aceeasi zona. Ca astazi orasele se afla in judete diferite, n-are importanta.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact