IMG_3456

Turistul, Păltinișul și toxiinfecția alimentară

Nu-i an fără să ajungă Păltinișul la știri. Doamne ferește, nu pentru că s-ar fi pus la masă primarii din zonă și cu ștabii de la Sibiu ca să transforme o dată pajiștea asta în stațiunea care poate fi. Știrea asta n-o s-o vedem prea curând la televizor. Faimos pe vremuri pentru aerul ozonat, Păltinișul s-a specializat în ochii turiștilor în toxinfecții alimentare. Din zecile de pensiuni din zonă, doar vreo două au avut probleme și după ele trag toate. Probleme în sensul că vreun bivol din bucătărie a făcut și el economie la ouă și le-a folosit pe alea expirate ieri. Păltinișul nu are o problemă și asta am și vrut să demonstrăm. Am mers să mâncâm la Păltiniș.

N-am ales niciuna dintre pensiunile ce și-au făcut reclamă negativă prin ziare, am ales una recent deschisă, chiar la confluența celor două. Rara a deschis de ceva vreme o pensiune si un restaurant, peste drum de Arena Platoș. Ca orice construcție nouă, arată foarte bine și am apreciat că au fost atenți și la identitatea vizuală. N-au făcut-o în paint, ca alții. La ora prânzului târziu, pe terasă mai era doar o masă ocupată iar din restaurant venea un miros de vinete proaspăt coapte, și dacă nu îți era foame te apucau toți bâzdâcii. Am luat meniul la răsfoit și inițial mi-a cam căzut fața. Duck a’l orange-65 de lei. Cotlet de miel cu fasole verde-63 de lei. Evident, prima întrebare a fost: cu cardul se poate plăti? Liniștit că nu trebuie să spăl vasele la final m-am avântat în următoarele pagini ca să văd că niciun drac nu-i așa de negru. Și că doar felurile de “semnătură” costă ca pe Riviera Franceză, restul ca la noi. Am ales o ciorbică de fasole cu afumătură și salată de ceapă roșie și la felul doi cârnați de casă cu cartofi cu rozmarin și prune uscate. Unde prunele au fost, evident, factorul decisiv. Că asta e o încercare destul de temerară, să pui fructe lângă cârnatul nostru cel de toate zilele. La Jina îți iei cuțit pentru așa o blasfemie.

IMG_3455

Ciorbița a venit repejor și să-i dea Dumnezo sănătate bucatarului. Feerie-n farfurie. Nițel acrișoară, exact cât trebuie, cu niște stropișori de grăsime la suprafață și tarhon exact cât trebuie. Mulți strică ciorba de fasole din tarhon, din fericire nu și aici. Afumătura are șanse mari să fie din comerț și nu produs local al zonei, dar dacă gustul a ieșit cum trebuie contează mai puțin. Cum n-am făcut toxinfecție după primul fel m-am avântat și înspre cârnații cu prune uscate, stropiți cu o salată de roșii cu brânză. Sincer, m-au uimit de numa. Mă așteptam la ceva mai deosebit, dar n-am crezut că va fi atât de bun. Grăsimea cârnatului și condimentele combinate cu prunele uscate scăldate într-un sos dulceag, cu ceapă caramelizată… pff. Un deliciu. Cartofi pitici, rumeniți cum trebuie, cu brânză rasă peste, în Sibiu rar am dat peste un fel de mâncare atât de delicios. Mi-am dat seama cât de bun e doar la al doilea cârnat, pe primul l-am halit fierbinte și mai degrabă m-am fript la limbă decât să îl savurez. Noroc că au fost doi. A fost atât de bun încât mi-am dat seama doar după ce am terminat că ospatarul a uitat de salata de roșii. Nu-i perfect, dar e foarte bine. Iar 49 de lei nici nu e foarte mult.

 

 

Comments

comments

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, ce-ar mai fi de spus? De-acum clasicul, pentru Dvs evident, fasulyas cu ceapa “acompaniat” de o porție consistentă de cârnați si ce s-o mai găsi prin casa omului caci, face bine la foalele deținătorului si nu-i asa, iarna grea bate la usa iar omul gospodar își face de pe-acum “provizii”….Un singur lucru as mai avea de adăugat: nu pot sa-mi dau seama cum un om atat de calculat a putut ignora papanasii…Eu una, desi sunt mignonă, n-as fi avut curajul a ma avânta la aceasta altitudine “doar” pentru acest prânz frugal..Rusine sa-mi fie!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact