ioan candea pensionar muzeu

Muzeul, job-ul meu de pensionar

În fiecare sezon turistic, câteva zeci de pensionari aleg să își petreacă altfel vara: în mijlocul celui mai mare muzeu în aer liber din România, cel din Dumbrava Sibiului. Din primăvară și până toamna, pensionarii care se angajează sezonier deretică prin gospodăriile-monument, întâmpină vizitatorii, plivesc buruiana din grădinile pe care le cultivă sau pasc oile.

Pentru a putea deschide, în sezon, ușile celor peste 300 de case-monument reconstruite în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în fiecare primăvară reprezentanții instituției apelează la pensionari. A devenit deja o tradiție ca, în aprilie, la birourile muzeului etnografic să vină câteva zeci pentru a-și arăta disponibilitatea de a lucra, sezonier, în muzeul din Dumbravă. „Trebuie să fie sănătoși, apți fizic și să știe treburile casei. Și să fie și gospodari. Căci degeaba alegem pe unul care nu a folosit în viața lui sapa“, descrie George Tomegea, director al muzeului, câteva din criteriile de selecție. Frumusețea muzeului, liniștea pădurii între care este amenajat, socializarea, dar și munca pe care o depun la gospodării sunt avantaje pentru pensionarii angajați sezonieri. „Sunt unii care vin și de 15 ani. S-au atașat de case, vorbesc de «grădinile lor» și vin să le îngrijească chiar și în afara sezonului. Dacă am refuza să îi mai luăm pe unii, cred că s-ar îmbolnăvi“, spune George Tomegea. Care mai evidențiază un mare avantaj al pensionarilor – sezonieri: sunt „de cuvânt“.

De marți până duminică

Cei 30 de pensionari selectați anul acesta sunt plătiți cu salariul minim pe economie pentru ca, în perioada mai-octombrie, să aibă grijă de gospodăriile din muzeu. Fiecare primește câteva case în grijă, grupate una lângă alta, iar sarcinile sunt clare: de marți până duminică, între zece dimineața și șase seara ușile caselor trebuie să fie deschise, iar ordinea din acestea să fie exemplară. Aleile trebuie măturate, din case – șters praful, iar dacă turiștii vor să afle detalii suplimentare despre casa în care au intrat, trebuie să știe ce să le spună. De aceea, fiecare pensionar este instruit de muzeografi, care aduc și bibliografie. În plus, mai trebuie să se îngrijească și de grădina fiecărei gospodării, al cărei rod le rămâne lor. Fiecare grădină are rostul ei, respectând tradițiile zonei din care a fost adusă casa-monument.

„Aici fac condiție fizică“

Pe un mal al lacului din mijlocul muzeului sunt amplasate casele specifice vechilor lipoveni din Delta Dunării. De cinci ani, în poarta caselor de aici e Gheorghe Grecu. „Eu sunt guvernatorul Deltei Dunării“, este una din glumele cu care îi întâmpină pe vizitatori cel care a împlinit 69 de ani. Fost tehnician și ofițer, după pensionare Gheorghe Grecu a aflat de la prieteni despre posturile sezoniere din muzeu. „Și doar nu era să stau acasă, chiar și dacă acolo am de lucru. Aici fac condiție fizică, am aer bun, îmi place foarte mult. Și îmi cresc frumos și grădina, chiar fac concurență cu nevasta, care are grijă de grădina de acasă“, privește pensionarul angajat la muzeu peste grădina lui, în care a pus de la castraveți și fasole, până la floarea soarelui, ceapă, roșii sau păstârnac.

pensionari muzeuÎn afara curățeniei și a grădinii, lui Gheorghe Grecu i-a plăcut mult să studieze. Știe mai tot despre înființarea Muzeului și, evident, și despre monumentele ce i-au fost date în grijă. „Îmi place, totdeauna, să deschid discuția cu o glumă. Îmi place să le povestesc oamenilor despre casele de aici, despre faptul că au fost ale unor pescari înstăriți, despre cum se făcea focul ori cum se păstra peștele. Bine, asta dacă oamenii vor să li se spună“, adaugă Gheorghe Grecu.

Fostul șofer devenit păstor

Într-un alt crâng din muzeu, Ion Cândea (foto principală) stă sprijinit în botă și privește către „elevele“ sale, după cum a poreclit cele 27 de oi, pe care le îngrijește în gospodăria de mineri sărari adusă din Sărățeni (județul Mureș). „Eu la șapte dimineața cel târziu sunt la muzeu, căci am animale în grijă, astea nu așteaptă. Le dau drumul în curte, le dau apă, fac curat în grajd și apoi le duc la păscut. La zece deschid casele, mai șterg praful și, de mă întreabă cineva ceva, răspund cu plăcere. Mă simt în largul meu aici. Am aer curat, nu mai ajung acasă decât seara“, povestește fostul șofer, care împlinește 68 de ani peste o lună.

pensionari muzeu 4

De șase ani vine să lucreze în muzeu, având în grijă patru gospodării și două grădini, dintre care una e moțească. Și pentru că la munte pământul e mai sărac, iar vechii moți își mutau grădinile după cum apucau să îngrașe pământul, grădina lui nea Ion poartă numele de „mutătoare“. Muzeografii l-au învățat cum vechii moți își cultivau grădinile, așa că nea Ion crește mazăre pe „târș“ (adică pe o creangă ruptă din pădure), fasole oloagă, dar și sfeclă roșie, cimbru, porumb dulce, ridichi ori roșii. Ceapa a scos-o deja, iar în locul ei a plantat fasole de toamnă. „E o plăcere, eu nu îl văd ca pe un loc de muncă. De aceea vin aici și când se termină sezonul. Ce să fac acasă, să stau între patru pereți?“, râde Ioan Cândea. În muzeu, el a reluat toate muncile din vremea copilăriei petrecută la țară, așa că folosește des coasa și furca. „Păi, nu trebuie fân la oi?“, ridică nea Ioan bota către „elevele“ sale.

”Aici am întinerit”

De 15 ani, de când s-a pensionat, Ioan Căpățînă s-a angajat la muzeu. Este cel mai vechi dintre pensionarii de aici și nu vrea să renunțe. „În fiecare zi trebuie să șterg pânzele de păianjeni, căci știți cum apar peste noapte? Apoi fac curat prin curte, întâmpin vizitatorii, cărora le explic ce e cu casele. Le și cânt, fie din bucium, fie din fluier. Aici am învățat să cânt“, explică Ioan Căpățînă, care a împlinit 74 de ani.

Angajat de 15 ani la, Ioan Capatana este cel mai vechi pensionar al Muzeului Astra

Cu o experiență de 15 ani în Muzeu, Ioan Căpățînă este cel mai ”vechi” pensionar din Dumbrava Sibiului

De lângă el, Miluță Lupșa sintetizează „job-ul“ de la muzeu. „Eu am 63 de ani, și de șase ani de când vin aici am întinerit. Am lucrat 42 de ani ca presator în fabrică, bubuiau presele lângă mine de se cutremura pământul. Acum? Acum e atâta liniște și verde, încât – chiar dacă nu mă dau banii afară din casă – eu aș veni aici și neplătit. Păi, să vă întreb: sănătatea are preț?“, vorbește sfătos Miluță Lupșa. Și el răspunde la fel ca toți ceilalți pensionari când este întrebat cât mai are de gând să lucreze în muzeu. „Cât m-or mai ține puterile“.

Grădină și peisaj

Din acest an, una din preocupările comune ale pensionarilor angajați sezonier este creșterea unei mari grădini, ale cărei roade să fie folosite în cadrul evenimentelor organizate peste an în Muzeul Astra. Proiectul poartă numele „Grădină și peisaj“ și se bazează pe faptul că pensionarii cultivă semințe tradiționale, folosind metode tradiționale. „Am strâns semințe din întreaga țară. Am adus aici hașme, am adus fasole, porumb, mazăre pe târș, toate culese de la țăranii din România, care mai păstrează vechile semințe“, arată Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului Astra.

pensionari muzeu 3

pensionari muzeu generala pensionari muzeu 2

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact