afis expozitia Holocaustul romilor

Povești despre deportarea romilor în Transnistria. La Muzeul Astra

Vineri, 15 septembrie, începând cu ora 11:00 va avea loc deschiderea proiectului „Amintiri din carton… Harta orală a deportării romilor în Transnistria”. În acest context, Muzeul Astra are calitatea de partener, iar proiectul este implementat de Centrul de Cercetări Culturale şi Sociale „Romane Rodimata” Bucureşti.

Proiectul se va deschide cu expoziție de grafică loc în parterul Pavilionului Muzeal Multicultural din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Activităţile din proiect sunt evenimente cu oameni de poveste, care au zâmbit morţii şi i-au supravieţuit. Astfel, scopul proiectului este acela de a aduce în atenţia publicului un moment istoric incontestabil: Holocaustul romilor.

„Cercetăm, monitorizăm şi consemnăm poveştile de viaţă, le prindem într-un tot care compune o filă de istorie din perioada anilor 1940 şi le prezentăm într-o serie de expoziţii de artă grafică în Sibiu, Bucureşti, Buzău şi Ilfov. Valorificăm potenţialul cultural al comunităţilor, iar promotorii fac parte din comunitate, inclusiv graficianul, monitorii de pe teren, precum şi specialiştii care consemnează relatările. Pornim de la realităţile istorice potrivit cărora, în 1942, au murit aproape jumătate din cei 25 000 de romi deportaţi din România în Transnistria. Peste 6.000 erau copii. Suntem în etapa în care am cules deja în județul Sibiu și în județul Gorj poveşti ale romilor care au trecut prin Holocaust. În plus, cercetările documentare vin să demonstreze tot mai riguros existenţa acestui fenomen”, trasmit organizatorii.

În susținerea proiectului, organizatorii vin cu argumente scrise precum Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, publicat în anul 2004, care subscrie persecuția evreilor și a romilor din România din timpul regimului antonescian, în cadrul fenomenului care poartă denumirea de Holocaust.

Conform „Sondajului de opinie privind Holocaustul din România și percepția relațiilor interetnice“, efectuat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel’’, în mai 2015, doar 18% din populaţia României asociază Holocaustul cu persecutarea şi exterminarea romilor.

Doar 20% din respondenții intervievați asociază „Ghetourile și lagărele din Transnistria” cu Holocaustul. În același sondaj, la capitolul „Percepții despre minorități” se arată că distanța socială (pe baza scalei lui Bogardus) dintre populația majoritară și populația de etnie romă este de 4,97 (unde 1 este cea mai apropiată relație acceptată cu o minoritate, ca şi cu un membru de familie), iar 7 cea mai depărtată (nu ar trebui să vină în România).

În studiul ,,De ce nu plâng…? Holocaustul Rromilor şi povestea lui adevărată”, publicat în anul 2010, Adrian-Nicolae Furtună, co-autor, tratează reprezentarea socială a deportării romilor în Transnistria în rândul tinerilor romi. „Acesta arată că reprezentarea socială a deportării romilor în Transnistria nu este una structurată, bazată pe informaţii clare, de ordin istoric, factual, ci are la bază mai mult o serie de mituri, dat fiind că până în anul 1990 romii nu au avut acces la crearea unei elite intelectuale și artistice care să conserve memoria victimelor”, mai spun organizatorii.

Comments

comments

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PaceFacatorul de la Varsovia

    Titlul articolului vs ilustratia si continutul denota o crasa necunoastere a subtilitatilor limbii romane: nu toti cei ce povestesc spun povesti,dna Micu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact