Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

VIDEO: Robredo, Ungur și Carmen Iohannis la Sibiu Open Kids Day

VIDEO: Robredo, Ungur și Carmen Iohannis la Sibiu Open Kids Day

Micii tenismeni sibieni vor avea duminică o ocazie unică de a petrece câteva ore alături de jucători importanți în circuitul internațional. Cel mai important jucător de pe tabloul principal al competiției, spaniolul Tommy Robredo, a confirmat prezența la tradiționalul eveniment dedicat copiilor, Sibiu Open Kids Day, eveniment prezentat anul acesta de Banca Transilvania. Robredo este un jucător exponențial al ultimului deceniu. Fost loc cinci mondial, Robredo are trei titluri de Cupa Davis pentru Spania, câștigate alături de Rafael Nadal, numeroase titluri în turnee ATP precum și victorii importante la granzii ultimului deceniu, Federer, Murray și Djokovic. Alături de Robredo, la Sibiu Open Kids Day va fi prezent și dublul campion Adrian Ungur, unul dintre jucătorii de bază ai României în ultimii 10 ani. Ungur a participat și la ediția trecută a evenimentului, alături de prima doamnă, Carmen Iohannis, ce a anunțat că va face tot posibilul să fie prezentă și anul acesta alături de cei mici. „Ne bucurăm că un jucător de talia lui Tommy Robredo acceptă să participe și la mici evenimente pentru copii, de altfel devenite celebre după modelul unor grand slam-uri, cum sunt US Open sau Roland Garros, unde aceste evenimente au devenit foarte populare. Și-au mai anunțat prezența dublul campion Adrian Ungur precum și prima doamnă a României, Carmen Iohannis, care vine pentru a treia oară să susțină și să sprijine acest eveniment dedicat copiilor”, a declarat directorul turneului, Marius Vecerdea, în conferința de presă premergătoare competiției.

Sibiu Open Kids Day va avea loc duminică, 17 septembrie, de la ora 13, la Tenis Club Pamira. Cei mici vor avea la dispoziție numeroase activități sportive, desigur, tenis, dar și baschet, tenis de masă, minifotbal precum și concursuri cu premii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

///

Acum 6 ani

Vad ca pe nimeni nu intereseaza ce face doamna..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus