În 2007, hai să zicem că nu eram pregătiți. Ne-au cam luat din scurt și n-am apucat decât să renovăm câte ceva prin centru. S-a pavat tot ce s-a putut pava, s-a dat și o lavabilă, iar zidul cetății a fost îndreptat. N-a mai fost nici buget și nici vreme s se facă un spațiu de Doamne-ajută în care să ne etalăm noi capacitățile organizatorice. Așa că s-a recurs la cea mai ușoară metodă: un cort. Celebrul cort de două milioane de euro care a fost amplasat la Cazarma 90.
Trist este că în continuare, din 2007 până acum, zece ani mai târziu, nu s-a pus o cărămidă în plus. În 10 (zece) ani nu s-a întocmit un proiect pentru noul teatru și centrul de conferințe care ar fi trebuit să schimbe fața Sibiului. Încă se mai vorbește despre cum va arăta, deși celebrul concurs de proiecte încă nu s-a desfășurat. Casa de Cultură a Sindicatelor, cum-necum funcțională în 2007, acum stă închisă. Oricum, să ajungi să te lamentezi în 2017 că un spațiu de spectacol construit de comuniști nu funcționează și dă peste cap toată viața cultural-artistică a orașului e foarte trist.
În cadrul discursului despre starea UE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că la Sibiu urmează a fi organizat un summit în cadrul căreia să fie decise viitoarele direcții ale construcției europene. Foarte mulți sibieni au mustăcit la aflarea știrii. ”Pe bune? Și unde se vor întâlni?” Probabil că în Piața Mare, dacă nu va ploua… Sau în cort. Dacă-l vor găsi…
În Sibiu, mai mult decât în alte părți, bancurile cu ardelenii care se mișcă extrem de încet sunt extrem de valabile. Există o lentoare care te îngrozește. Măcar dacă lucrurile ar fi făcute lent, dar bine. Dar nici măcar asta nu e valabilă. Aproape totul se mișcă încet și de cele mai multe ori, prost. Vorbim aici de drumuri, de reabilitări, de urbanism și așa mai departe.
Ne-am plâns zeci de ani că n-avem bani. Ne-am înfoiat pieptul și am proclamată că dacă am avea buget, am rupe norii. Acum există și buget, există și posibilitatea accesării fondurilor europene. Norii nu sunt rupți deloc.
Sibiul din 2017 arată mai prost decât Sibiul din 2007. Și nici nu sunt perspective. Deocamdată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Comisiei Europene , Alin Bratu , Piata Mare , comentariu , În Sibiu , Claude Juncker , 2007 , Pentru Sibiu , summit , Jacques Chirac
Vizualizari: 1932
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Hans Dieter von Broscărie
Acum 20 minute
@Andrei
Acum 21 minute
Echipa castigatoare
Acum 23 minute
AMN114
Acum 27 minute
B