Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Pictori în Rășinari. Expoziție la Liceul de Arte FOTO

Pictori în Rășinari. Expoziție la Liceul de Arte FOTO

Holul Liceului de Arte va găzdui pentru câteva săptămâni lucrările a nouă elevi ai instituției care au participat timp de o săptămână la o tabără de vară în comuna Rășinari. Toți colegii celor nouă liceeni au participat la eveniment și au admirat lucrările expuse.  ”După cum puteți observa în jurul vostru, colegii voștri au o săptămână minunată într-un loc special, în comuna Rășinari, unde au avut posibilitatea să lucreze, să analizeze viața de zi cu zi a comunei, viața de zi cu zi a unui viitor pictor, a unui viitor artist astfel încât la sfârșit rezultatul este vizibil aici și nu numai”, a spus directoarea Liceului de Arte, Daniela Ioana Sacarelis.

vernisaj expoztie pictura AIOS liceu arte (10)

Tabăra de vară s-a desfășurat în urma unei colaborări între Primăria Rășinari, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și Liceul de Artă și a presupus o tabără de vară atât pentru pictori, cât și pentru fotografi în localitatea de lângă Sibiu. ”Am avut onoarea să ajungem în comuna Rășinari, un loc care dezvoltă genii. N-o să le numesc acum, le știți voi. Noi am avut onoarea să lucrăm în acest spațiu și am încercat să ne jucăm și să surprindem în imagini trăsăturile specifice atmosfera acestei localități, dar am plecat puțin mai departe și am mers spre interpretare. După cum vedeți, o să observați aici niște unghiuri și o să veniți să ne întrebați de unde am găsit aceste unghiuri. O să vedeți că am modificat peisajul, și am dat naștere unor compoziții. Vă las pe voi să le descoperiți”, le-a spus elevilor profesorul Florin Viorel Oros, cel care a stat alături de liceeni în tabăra de vară de pictură.

vernisaj expoztie pictura AIOS liceu arte (2)

Primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan s-a declarat mulțumit de proiect și le-a mulțumit liceenilor deoarece o parte din lucrări ornează acum sediul administrației locale. ”Este un proiect, din punctul meu de vedere, absolut minunat. Cred că lucrările lor vorbesc mai tare, mai puternic și scot în evidență personalitatea lor. Vreau să vă spun că acest proiect a fost pentru mine o surpriză foarte mare, și tabăra de fotografie și tabăra de pictură eu spun că și-au atins scopul, vedeți aceste lucrări care în momentul în care le-am văzut am fost impresionat de ele. Sper ca și în anii viitori să avem o colaborare de acest gen, sper să veniți cât mai mulți dintre voi în aceste tabere”, a spus Bucur Bogdan.

vernisaj expoztie pictura AIOS liceu arte (6)

Unul din principalii organizatori al evenimentului este un fost absolvent al Liceului de Arte: Tudor Popa, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu. ”Nu întâmplător am avut această colaborare, pentru că și eu am terminat Liceul de Arte, îmi văd unii dintre profesori aici în sală și le mulțumesc că au venit. Știu cât de important e să participi la o tabără de creație. Într-adevăr, la școală poți învăța multe, dar în momentul în care mergi să vezi în alt loc unde doar creație faci fără a fi distras de alte locuri vedeți ce iese”, le-a spus liceenilor Tudor Popa.

vernisaj expoztie pictura AIOS liceu arte (18)

Zece fotografi profesioniști și alți nouă elevi ai Liceului de Artă din Sibiu și pasionați de pictură au bătut la pas Rășinariul pentru a descoperi frumusețile acestei comune, surprinzându-le în fotografii și picturi originale. Tabăra de fotografie a fost condusă de cunoscutul fotograf sibian, Daniel Bălțat, iar cea de arte plastice de profesorul Florin Viorel Oros.

vernisaj expoztie pictura AIOS liceu arte (19)

Expozanți fotografie: Adrian Crapciu, Ana-Maria Nichitelea, Andrei Peleanu, Cătălin Craioveanu, Dancu Nicolae, Diana Hancu, Gabriela Enache, Gabriela Oancea, Iulia Micu, Ivănuț Alexandra.

Expozanți arte plastice: Ana Postolachi, Andrei Stoian, Claudia Mărgărita, Daria Ilovan, George Șandru, Marius Șoaită, Raluca Curecheriu, Raluca Pătruțiu, Ștefania Slătculescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

alzara1918

Acum 6 ani

Profesor - îndrumător a fost şi Andrei Szabo autorul unuia din cele mai sugestiv portret al lui Cioran .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus