X
casa prabusire zidului 2

Actualizare: Casa în pericol de prăbușire din centrul istoric va fi demolată de Primărie | Foto și video

După ce sâmbătă noaptea i s-a prăbușit o parte din acoperiș, iar aseară sunetele care anunțau o posibilă prăbușire au continuat, vecinii unei case nelocuită de mai mulți ani au alertat autoritățile. Deocamdată, cei de la E.On Gaz au oprit furnizarea gazului, iar polițiștii locali au restricționat accesul auto.

Actualizare 16:30 Rețelele de gaz și electricitate pozate pe casa situată pe strada Zidului, nr. 12 au fost demontate. Următorul pas este demolarea clădirii devenită instabilă, anunță autoritățile locale. „SC Urbana (societate a Consiliului local Sibiu – n.r.) face în prezent demersurile în vederea demolării acestui corp de clădire, în conformitate cu prevederile legale și după ce obține avizele necesare unei astfel de intervenții de urgență”, anunță Primăria Sibiu, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții administrației locale arată că, până acum, nu au putut interveni pentru stabilizarea clădirii, deoarece aceasta a făcut obiectul unui proces. „Imobilul de pe strada Zidului, nr. 12, aflat în administrarea SC Urbana, a făcut obiectul unui litigiu cu copropietarul privat care deținea o cotă de 3/18 din propritate, motiv pentru care SC Urbana nu a avut posibilitatea legală să inițieze lucrări în vederea consolidării acestei clădiri“, mai susțin reprezentanții Primăriei.

Știrea inițială. Traficul rutier pe strada Zidului, din Sibiu, a fost închis înaintea prânzului zilei de miercuri. În zona casei de la numărul 12 a străzii respective, polițiștii locali dirijează pietonii pe trotuarul opus, având în vedere instabilitatea clădirii, fapt sesizat de vecini. „Sâmbătă noaptea, în jurul orei 02:00, s-a auzit un sunet puternic. Câinele meu, care niciodată nu a lătrat în casă, a lătrat de această dată, atât de puternic a fost. Sunetul a fost provocat de faptul că o parte din acoperiș s-a prăbușit. Ieri seară, în jur de ora opt, (marți – n.r.), s-au auzit din nou sunete puternice. Când am ieșit, am văzut că țeava aceasta de gaz s-a întins puternic. Am sunat la Poliția locală”, spune vecinul care a alertat autoritățile pe tema imobilului de pe strada Zidului, de la nr. 12.

casa prabusire zidului 4

În urma apelului, marți seara polițiștii locali au încercuit zona și au chemat reprezentanții E.On care au oprit furnizarea gazului pe întreaga stradă. Miercuri, strada a fost închisă total circulației auto.

Casă părăsită

Potrivit vecinilor, înainte de 1989 și câțiva ani după, în imobilul respectiv a funcționat un atelier în care erau prelate. Atelierul a fost închis, iar casa – părăsită. Pentru a opri persoanele fără adăpost să mai folosească respectiva casă, vecinii au blocat ferestrele și au pus grilaje la poartă. ”Casa a fost în litigiu mai mulți ani, între Urbana și o persoană fizică. A câștigat în cele din urmă Urbana, deci casa este a Primăriei”, spun locuitorii din zonă.


Soluția: casa va fi demolată

Reprezentanții Primăriei nu au confirmat, deocamdată, oficial faptul că respectivul imobil este în proprietate publică. La ora redactării acestei știri, discuțiile despre soluții încă se mai purtau, dar cel mai plauzibil scenariu pare a fi cel al demolării clădirii.

casa prabusire zidului 3 casa prabusire zidului 1 casa prabusire zidului

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ionut Vl

    AN sibiu se pot vedea astfel de capcane la tot pasul ca lumea vrea decat vechiturii sasestii si cultura an loc sa prefere chesti noi care sa fie an pas cu secolul 20 an care ne aflam

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    good old timers

    Propun ca peste ceva timp spatiul sa fie scos la licitatie cu destinaţia de unitate de învăţământ. Presupun ca o persoana juridica cu multe obiecte de activitate printre care si invatamant va castiga licitatia iar mai apoi va construi acolo un hotel modern cu inaltime mult peste inaltimea admisa in zona. De asemenea presupun ca dl. presedinte va participa la inaugurarea acestuia

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MC.D

    ..misto modul de delimitare a zonei periculoase…asa ceva chiar numai in Romania vedem…poza de catalog…niste garduri sau panouri metalice imprejmuitoare ca pe santier erau mult mai utile, dar daca nu exista nu cere nimeni…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristina Narcisa

    Cu exceptia Pietei Mari si Pietei Mici, tot centrul istoric sta sa cada in capul turistilor si localnicilor innebuniti dupa urbea lor. Hai cu dislike-urile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact