Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Încă un pas pentru Aeroportul Brașov

Încă un pas pentru Aeroportul Brașov

Astăzi a fost predat proiectul tehnic pentru efectuarea noilor amenajări conexe pistei construită la Ghimbav, în judeţul Braşov. Proiectul a fost predat Consiliului Judeţean, care urmează să îl depună spre avizare Autorităţii Aeronautice Române şi să lanseze licitaţia în vederea desemnării constructorului, transmite Mediafax.

Noile amenajări conexe pistei construite la Ghimbav, în judeţul Braşov, costă peste 42 milioane de lei. În ultimii 5 ani, însă, s-a reuşit doar construcţia pistei, această tergiversare ducând şi la proteste în stradă din partea braşovenilor. Demarată la început de an, procedura pentru proiectarea celorlalte suprafeţe de mişcare, a iluminatului şi a canalizării Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav a fost definitivată miercuri, documentaţia fiind predată Consiliului Judeţean Braşov, care gestionează proiectul.

Valoarea totală a lucrărilor din această etapă, în conformitate cu calculele făcute de către proiectanţii de la Search Corporation, este de 42.283.732,12 lei, iar potrivit şeful de proiect, Florin Răducu, lucrările nu ar urma să dureze mai mult de patru luni.

Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a declarat că următorul pas în vederea continuării investiţiei, ţinând cont că în momentul de faţă există doar pista, care nu este funcţională, este autorizarea proiectului de către Autoritatea Aeronautică Română şi lansarea licitaţiei în vederea desemnării constructorului

În conformitate cu studiul de fezabilitate realizat de către firma IPTANA, investiţia totală în acest obiectiv ar urma să se cifreze la suma de 57.505.600 euro (inclusiv TVA), până acum fiind cheltuite 24,7 milioane de euro pentru acest proiect, exclusiv din bugetul judeţului.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Sorinel Trendy

Acum 6 ani

Daca Brasovul isi va face aeroport, pe cel din Sibiu vor "decola" Dacosurile, Cotofenele si Transmixturile...ati ghicit...decat spre Valcea si Retur, poate se va inaugura un nou zbor spre Horezu...
Raspunde

specialisti

Acum 6 ani

Daca Bv isi face aeroport e f. bine pentru SB. deoarece se va dovedi ca nu este viabil, studiile facute cu ani in urma de catre specialisti, explicau clar riscurile pentru aeronave. Interesele financiare nu au micsorat aceste riscuri....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Primar Turnisor

Acum 6 ani

Aeroportul din Brasov nu va fi viabil si se va dovedi a fi falimentar intrucat este aproape de aeroportul Sibiu, de pe care zboara 47 de companii aeriene, printre care si Emirates spre 325 destinatii worldwide. E greu sa egalezi Sibiul...poate doar Londra in apropiere.
Raspunde

Nic

Acum 6 ani

Hehehe... greu să egalezi Sibiul??? Iaca, s-a suit scroafa-n copac. Aţi dat preşedintele ţării şi aţi uitat unde vă e locul. Aeroportul Braşov va fi profitabil, în detrimentul Sibiului. Nasol moment pentru voi, dar cui îi pasă?
Raspunde

popescu liviu

Acum 6 ani

Brasoul când a vrut autostradă BB(Băsecu -Boc) auzis nu. Braşovul când a vrut aeroport ,BBB -Băsecu ,- Boc,-Berceanu au zis NU ,când Braşovul a vrut nodal feroviar trecut în master plan -Bucureştiul a zis NU . Când Braşovul a zis că vrea spital regional cu proiect gata făcut de spanioli -BBU (Băsecu,Boc, Udrea )au zis NU păi fraţilor dacă aşteptaţi ca moldovenii sau oltenii (fraţii noştri) să vă aprobe nişte cerinţe vitale ale Braşovului atunci noapte bună . # rezist o să vedeţi stadioane în tot sudul ţării ,aeroporturi mărite cu 3.4 piste fără pasageri ,la Roşiori, la Iaşi la Craiova şi la Braşov mai aşteptaţi vreo 4,5,studii de fezabilitate şi încă atâtea de avize de la mediu ,oportunitate , imbecilitate şi altele.
Raspunde

Ioan

Acum 6 ani

Daca brasovul deschide aeroportul,parerea mea,sibiul si otopeniul vor cadea,asta ptr ca brasovul este un oras turistic
Raspunde

Vreau Aeroport la BV

Acum 6 ani

Aeroportul din brasov are multe inamici. Cred ca cei mai mari stau cu pile la conducerea Otopeni. Iar la randul urmator poate sa fie si Sibiu implicat. Brasovul inaugurat va fi 100 % success. Instant ar avea pasagerii din Jud. Brasov Covasna garantat ca astia nu au aeroport. Pe langa si clienti pana pe la Sighisoara, Miercurea Ciuc, Ploiesti, daca pretul e bun si sunt destinatii poate si din mai departe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus