X
image description

Care sunt cele mai vândute cărți în România?

Vă prezentăm mai jos un clasament al celor mai vândute cărți din România în anul anterior. Aveți astfel ocazia să vă faceți toamna mai frumoasă, dacă v-a scăpat vreuna.

În ciuda a ceea ce se spune românii citesc și au gusturi când vine vorba de literatură. Spre exemplu, Lucian Boia a fost scriitorul preferat de cititorii români în 2016. Pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi la Humanitas se află ”Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe)”, lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus. Este urmată de ”444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara” şi de ”Nebunia de a gândi cu mintea ta”, de Gabriel Liiceanu. Topul este completat de volumele ”În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea”, de Robert D. Kaplan, şi de ”Nelinişti vechi şi noi”, scrisă de Andrei Pleşu.

La Humanitas Fiction cele mai vândute volume de anul acesta au fost: ”Spioana”, de Paulo Coelho, ”Femeia în faţa oglinzii”, de Eric-Emmanuel Schmitt, ”Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr, ”Poftă de ciocolată”, de Care Santos, şi ”Iuda”, de Amos Oz.

Topul Polirom al celor mai dorite cărţi de cititori în 2016 are pe prima poziţie”De veghe în lanul de secară”, J.D. Salinger, urmată de ”O mie nouă sute optzeci şi patru”, de George Orwell, ”Cele patruzeci de legi ale iubirii”, de Elif Shafak, ”Cel care mă aşteaptă”, de Parinoush Sanie şi ”Exerciţii de echilibru”, a lui Tudor Chirilă.

În ceea ce priveşte editura Litera, topul este condus de ”Înainte să te cunosc”, de Jojo Moyes. Pe următoarele două poziţii se află cărţi de colorat pentru adulţi. În România, cititorii au plasat în topul preferinţelor pe 2016 cărţile de colorat şi activităţi antistres ”Grădina secretă” şi ”Pădurea fermecată” ambele sub creionul magic al Johannei Basford.

Topul primelor cinci cărţi cele mai vândute la editura Litera Mică este alcătuit din ”Iepuraşul care voia să adoarmă”, de Carl-Johan Forssén Ehrlin, cartea magică şi revoluţionară, prima de acest gen, o metodă testată şi confirmată de mii de părinţi din lumea întreagă. Urmează titlurile Disney România, printre preferatele micilor cititori, ”Disney. Soy Luna. Marea aventură” şi „Disney. Soy Luna. Jurnalul meu secret”.

Topul Corint este format, la categoria Adulţi & Young Adults, din ”Oraşul focului ceresc” – volumul 6 din seria Instrumente mortale, colecţia Leda Edge, fantasy/ young adults; ”Noul Ţar” – nonficţiune, colecţia Corint Istorie; ”Isis. Armata Jihadului” – nonficţiune, colecţia Corint Istorie; ”Jaqueline Bouvier Kennedy Onasis” – nonfictiune, colecţia Corint Istorie şi ”Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane. Boieroaice din Moldova şi Ţara Românească în veacurile XVI-XIX” – nonfictiune, colecţia Istorie cu blazon.

Curtea Veche Publishing a vândut cel mai bine “Flash-uri din sens opus”, de Marian Godină. Este urmată de “Secretele succesului”, de Dale Carnegie, volum care a ajuns cu timpul să fie cea mai vândută carte motivaţională publicată vreodată. “ABC de nutriţie”, scrisă de dr. Mihaela Bilic, se află pe poziţia a treia în preferinţele cititorilor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, știi cum e cu statistica, reprezinta una din cele mai perfide metode de manipulare a opiniei publice, si cu toate astea mi-am propus sa o contest. Si totuși, exista certitudinea unor sondaje, care atesta ca la nivel local cea mai căutata carte, e “cartea”de șeptic….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact