Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Noi acțiuni de prevenire a infracțiunilor, desfășurate de polițiștii sibieni

Noi acțiuni de prevenire a infracțiunilor, desfășurate de polițiștii sibieni

În perioada 02 - 06 octombrie, Poliţia Română desfășoară la nivel național a doua ediție 2017 a evenimentului ”Săptămâna prevenirii criminalităţii”. La nivelul județului Sibiu, acest eveniment este reflectat prin activităţi de sensibilizare a cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.

În intervalul menţionat, la nivelul județului Sibiu, se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, temele fiind următoarele: prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea violenței în mediul familial și siguranța rutieră, se arată într-un comunicat de presa al IPJ Sibiu.

Acțiunile vor fi susținute de către structura de prevenire a criminalității, în colaborare cu structurile de ordine publică și poliție rutieră, iar pentru creșterea eficienței demersurilor cu caracter preventiv, vor fi implicate și alte structuri din cadrul Poliției Române, precum și instituții, organizații, societăți comerciale sau asociații profesionale, cu atribuții sau preocupări în domeniul siguranței cetățenilor.

Calendarul activităților este următorul:

Marţi 03 octombrie – Prevenirea victimizării minorilor • Activitate de prezentare a unor materiale şi recomandări destinate prevenirii victimizării minorilor, având ca temă siguranţa în mediul on line, organizată între orele 1000-1300, în Aula Universităţii „Lucian Blaga”, elevilor şi a cadrelor didactice din patru clase de la două unităţi de învăţământ preuniversitar, cu sprijinul Asociaţiei nonguvernamentale Swiss Web Academy din municipiul Sibiu. • Activitate de prevenire la Centrul de zi pentru copii „Papageno” din municipiul Sibiu, între orele 1330-1430, ocazie cu care beneficiarilor le vor fi prezentate materiale cu conţinut preventiv pentru siguranţa lor.

Miercuri 04 octombrie – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului • Amplasarea de indicatoare de atenţionare în vederea prevenirii furturilor din autoturisme, pe raza municipiului Sibiu; • Activitate de prevenire a înşelăciunilor cu angajaţii unei societăţi comerciale din oraşul Cisnădie, ocazie cu care, participanților le vor fi prezentate aspecte din cazuistica poliției sibiene, modurile de operare folosite de infractori, însoțite de recomandări preventive. • Activitate de prevenire privind siguranţa locuinţelor şi anexelor acestora în zona centrală a oraşului Cisnădie. • Acţiune de prevenire a furturilor de/din genţi şi buzunare, organizată pe mijloacele de transport călători C.F.R., cu sprijinul Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara Sibiu, ocazie cu care vor fi distribuite materiale cu conţinut pe tematica specificată – orele 1400-1530.

Joi 05 octombrie – Prevenirea violenţei în mediul familial • Activitate de prevenire a violenţei domestice în rândul studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane, în Aula Universităţii „Lucian Blaga” din municipiul Sibiu, între orele 1100- 1200, în colaborare cu Asociaţia nonguvernamentală A.L.E.G..

Vineri 06 octombrie - Siguranța rutieră • Concurs de desen având ca temă prevenirea accidentelor rutiere în rândul elevilor, cu elevii din clasele IV de la Şcoala Gimnazială „Regina Maria”. • Activitate practică de educaţie rutieră cu elevii claselor a-II-a, de la Şcoala Gimnazială „Regina Maria”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

...

Acum 6 ani

consilierii din sadu in frunte cu popica stiu treaba asta? i-ati informat? va rog sa-i trimiteti un sms lui popica si rugati-l sa bata toba in sat ca sa afle toti sadenii ca "vine politia"
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus