Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Locuitorii din Copșa Mică și Râmnicu Vâlcea se vor putea pensiona mai repede

Locuitorii din Copșa Mică și Râmnicu Vâlcea se vor putea pensiona mai repede

 

Persoanele care au locuit timp de 30 de ani în 24 de localități din țară vor avea dreptul să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără penalități, se arată într-un proiect de lege propus în Senat. Inițiativa a venit deoarece s-a considerat că  noxele produse de combinatele chimice din aceste orașe dăunează sănătății oamenilor.

Inițial, de această prevedere beneficiau persoanele aflate în această situație din Baia Mare, Copșa Mică, Târgu Mureș, Zlatna și din localitățile miniere din Valea Jiului. Prin propunerea legislativă adoptată marți în Senat, de aceeași facilitate vor beneficia și locuitorii din Anina, Armeniș, Ciudanovița, Bacău, Brăila, Dragotești, Drobeta-Turnu-Severin, Jilț, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Moldova Nouă, Negomir, Onești, Oțelul Roșu, Plopșoru, Reșița, Rm. Vâlcea, Rovinari, Slatina, Suceava, Târnăveni, Turnu Măgurele, Urdari, anunță profit.ro.

Posibilitatea pensionării cu doi ani mai devreme se va aplica și persoanelor de pe o rază de 8 kilometri în jurul acestor localități, care îndeplinesc condițiile menționate. Pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare mai trebuie adoptat și de Camera Deputaților, care este for decizional.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

...

Acum 6 ani

in localitatile alea oricum oamenii nu prea mai au ce lucra. macar sa se pensioneze.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus