O singură persoană s-a înscris la concursul organizat pentru postul de director al Serviciului public Sala Transilvania, devenit vacant în urma plecării lui Victor Cornea. Singurul candidat este Adrian Cosmin Bibu, fondator al Clubului sportiv sibian PUMA și vicepreședinte al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.
Lansat în a doua parte a lunii septembrie, concursul pentru șefia Serviciului public ”Sala Transilvania” – instituția din subordinea Consiliului județean Sibiu – a trecut de prima etapă, cea a evaluării dosarelor. De evaluat, însă, comisia de concurs condusă de Sebastian Dotcoș – administratorul județului – nu a avut decât un dosar. Potrivit anunțului publicat la începutul acestei săptămâni de către CJ Sibiu, singurul dosar îndeplinește criteriile necesare pentru următoarele etape, și anume proba scrisă și interviul.
Dosarul îi aparține antrenorului de taekwondo şi kickboxing, Adrian Bibu, fondatorul clubului sportiv PUMA, prin intermediul căruia a organizat numeroase evenimente sportive. De mai bine de doi ani, Adrian Bibu este și vicepreședinte al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF. Bibu declară că, în cazul în care va câștiga concursul, va demisiona din conducerea Federației.
„Din punctul meu de vedere, la Sala Transilvania se pot face foarte multe: de la o curățenie mai bună, la led-uri pentru reclame și alte foarte multe lucruri. Eu vreau să mă duc acolo deoarece mi se pare un obiectiv foarte important pentru sportul sibian. Dar trebuie mai întâi să văd ce se poate face. N-am mai lucrat până acum niciodată la stat, doar în mediul privat, de unde vin cu o altă mentalitate. Dacă va fi după cum îmi doresc, vor fi multe lucruri bune. Dar, repet, să văd care pot fi făcute, căci eu merg la acest concurs de bună credință. După mine, Sala Transilvania este în situația în care era Sibiul la preluarea Primăriei de către Klaus Iohannis: la pământ. Nu vreau să fiu înțeles că aș critica fost conducere, deoarece aceasta m-a ajutat cu orice proiect“, a declarat Adrian Bibu, pentru Turnul Sfatului.
„Referitor la acele târguri de haine și îmbrăcăminte, eu, personal, aș renunța. Dar poate ajung acolo și, în calitate de manager de sală, nu îmi permit să renunț la aceste târguri“, Adrian Bibu, candidat pentru conducerea Sălii TransilvaniaÎn vârstă de 34 de ani, Adrian Bibu este de profesie economist, iar anul trecut a candidat pe listele PNL pentru Consiliul local Sibiu. Apartenența sa politică nu influențează concursul, spune Bibu. ”Eu nu am dat concurs cu încă o persoană și să ajung eu director, astfel încât să spun că m-a ajutat partidul. Sunt singurul care mi-am depus dosarul, nu s-a interzis, mă gândesc eu, nimănui să candideze”, a mai declarat pentru Turnul Sfatului.
Proba scrisă a concursului pentru conducerea Sălii Transilvania este programată pentru ziua de 13 octombrie. Șase zile mai târziu este programat interviul.
Sursa foto: Facebook / Adrian Bibu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sala Transilvania , klaus iohannis , Adrian Bibu , Turnul Sfatului , Victor Cornea , Sălii Transilvania , Concursului Internaţional , Federației Române , director nou. transport public , Pentru Sibiu , cine e sef la sala transilvani , Sebastian Dotcoș , Adrian Cosmin Bibu
Vizualizari: 11128
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
MB
Acum 11 ore
Claudiu
Acum 11 ore
Liberal autentic
Acum 11 ore
Neli Oproiu
Acum 11 ore
Bobo