X
parlamentari terea, arcas, neagu, turcan, barna, sitterli, sovaiala, cazan, avram

Veniturile deputaților, comparație 2015-2017: Dublu

În 30 septembrie s-au plătit salariile mărite ale deputaților, iar diferența cu veniturile încasate în trecut este evidentă. Față de 5.901 lei, salariu net, pe care-l câștiga un deputat în 2015, acum, venitul net lunar ajunge la 9.153 de lei. Atât ia pe card lunar un deputat fără nicio funcție, nici lider de grup, nici președinte, vicepreședinte ori secretar de grup parlamentar.

În 2015, cei opt deputați de Sibiu, aici intrând inclusiv Ovidiu Ganț, reprezentant al minorității germane  cheltuiau în medie 140.000 lei pe lună pentru salariile lor, ale angajaților lor și pentru materialele consumate în birourile parlamentare. Dacă înmulțim acești bani și considerăm ca fiind o medie pe întregul mandat de patru ani, atunci vom vedea că deputații au consumat 1,5 milioane de euro numai pe salarii și consumabile. Doar că la acești bani s-au mai adăugat și alte cheltuieli legate de deplasarea în teritoriu, cazarea în București, drumul spre și de la București, telefonie mobilă și deplasări externe, atunci când este cazul.

Deputații primesc deconturi pentru benzina consumată în mașina primită de la Camera Deputaților, iar conform Legii Statutului Parlamentarilor, consumul este estimat la 7,5 litri la 100 de km. În plus, fiecare parlamentar beneficiază de la Camera Deputaților un telefon și o cartelă cu abonament, achitat bineînțeles din bugetul instituției. Un abonament de 10 de euro de persoană.

Pe lângă aceste avantaje, deputații care nu au domiciliul în București, primesc o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizația lunară prevăzută pentru deputat sau senator. De aceeași diurnă au parte deputații și în condițiile în care efectuează deplasări în țară sau dacă nu domiciliază în circumscripțiile electorale în care au fost aleși și vor să meargă în aceste circumscripții.

150 de mii de lei pe lună

Din septembrie 2017, veniturile deputaților au crescut considerabil. Un lider de grup, așa cum este deputatul PNL Raluca Turcan, de exemplu, primește 10.169 lei net pe lună, iar un deputat simplu, fără nicio atribuție în plus primește lunar, pe card 9.153 lei. Refăcând calculul realizat și în urmă cu doi ani, vedem că cei șase parlamentari cheltuie doar din salarii 78.300 de lei. La acești bani se adaugă celelalte cheltuieli: 46.905 lei cheltuieli cu bunurile și serviciile în cabinetele parlamentare, respectiv 28.753 lei – cheltuieli cu personalul. Bani cheltuiți în luna august, ultima activă la rubrica economică de pe site-ul Camerei Deputaților. Atâta doar că aceste sume sunt înainte de măririle salariale, care s-au fixat inclusiv pentru angajații din cabinete. Chiar și așa, într-o lună,  deputații de Sibiu cheltuiesc peste 150 de mii de lei lunar, fără a pune la socoteală diurna și cazarea în București. După mărire, cheltuielile depășesc 200 de mii de lei lunar.

O sută de litri de combustibil pe lună

Deputații primesc deconturi pentru benzina consumată în mașina primită de la Camera Deputaților, iar conform Legii Statutului Parlamentarilor, consumul este estimat la 7,5 litri la 100 de km. În luna august, de vacanță, de altfel, pentru toți deputații s-a decontat combustibil în valoare totală de 893.520 lei. Asta înseamnă peste 178 de mii de litri de combustibil, aproximativ 546 de litri pentru fiecare deputat. Cu un calcul simplu, reiese faptul că fiecare deputat de Sibiu a consumat în fiecare zi din luna august câte o sută de litri de combustibil.

Deputați 2015

Ioan Axente

Ioan Tămâian

Gheorghe Roman

Mircea Cazan

Raluca Turcan

Iacob Pușcaș

Gheorghe Frăticiu

(Ovidiu Ganț)

 

Deputați 2017

Raluca Turcan

Ovidiu Sitterli

Ioan Terea

Nicolae Neagu

Constantin Șovăială

Dan Barna

(Ovidiu Ganț)

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion Ionescu ot Ionești

    grea ar’metica… 178 de mii de litri împărțit la 31 de zile în luna august fac 5.700 de litri pe zi. împărțit la 6 deputați fac 950 de litri pe zi pe cap de deputat. la un consum mediu de 7,5l/100 km asta face vreo 12.750 de km parcurși într-o zi. adică mașinile astea au mers în luna august 24/7 cu o viteză medie 530 km/h. wow! nici piloții din cursa de 24 de ore de la Le Mans nu-s în stare de asemenea performanțe!

    nea ziaristule, mai taie nene din benzina aia!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Un sibian

      Pai da mah maticianule!! Daca meri mai repede, consumi mai mult!! Pai daca buatti veyron goleste rezervoru in 5 minute de mers blana numai cu vreo 300, iti dai seama cat consuma beamveurile de parlamentar la 500 la ora!! Da eu am o intrebare: aia de la rutiera din coloana oficiala cu logan cum pot sa mearga cu 500 la ora?? La masini de parlamentari aia nu e nimic, da la logan??? Da elicoptreru lu dragnea oare cat consuma?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      laurentiu popescu

      Cazan e senator, nu deputy si nu deconteaza cu bonuri se acorda o suma fixa pentru toata lumea indiferent ca merge cu tesla su cu ml-ul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact