Monique Dubbeldam olandeza caini animal life (3)

Interviu cu olandeza care a venit pe jos până la Sibiu pentru câini: Mulți olandezi cred că românii sunt barbari

Monique Dubbeldam, o fostă polițistă din Olanda, în vârstă de 48 de ani, a ajuns zilele trecute la Sibiu după ce a mers pe jos, din Utrecht, alături de cele două cățelușe ale ei. Scopul este să atragă atenția asupra situației câinilor fără stăpân din România și să strângă bani pentru organizațiile care ajută animalele. Ocazie numai bună pentru a vedea care mai este percepția europenilor față de români și ce-i determină să vrea să ne ajute.

Rep.: Cum a fostă călătoria până la Sibiu? Ce te așteptai să faci pe drum?

M. D.: Știi, când mergi atât de mulți kilometri în fiecare zi, nu prea mai ai așteptări. E mai mult ceva de genul: trebuia să ajungi din punctul A în punctul B. Și atât.

Rep.: Deci e mai mult un marș de anduranță…

M. D.: Cam așa ceva. A trebuit să mă gândesc tot timpul care este următorul oraș, ce am făcut când ajung, unde mă cazez, am voie cu câinii? Apoi, când ajung trebuie să mă asigur că am unde să mănânc ceva, că am mâncare să le dau câinilor, deci nu prea am avut timp de plimbare.

Monique Dubbeldam olandeza caini animal life (1)

Rep.: Nu pare distractiv deloc.

M. D.: Nu e deloc distractiv. Când sunt zile însorite și e uscat pe jos să zicem că sunt porțiuni din traseu de care poți să te bucuri. Dar am avut de înfruntat o perioadă de trei săptămâni în care a plouat aproape constant. Am două seturi de haine și dacă unul era ud, iar ce de-al doilea nu s-a uscat complet peste noapte, a trebuit să îmbrac haine ude la prima oră a dimineții. Pot să te asigur că nu e nimic amuzant în asta. Te îmbolnăvești, obosești repede și nu ai deloc o stare bună de spirit.

Rep.: Ai avut câinii să-ți ridice moralul.

M. D.: Câinii sunt singurii care s-au distrat pe drum. Ei chiar se simt bine în ploaie, le place, iar în afară de apă și mâncare singurul lucru de care au nevoie sunt eu. Le-a fost mult mai ușor lor, au avut excelenta oportunitate de a fi alături de mine non-stop, ceea ce atunci când sunt acasă nu se întâmplă. N-au voie nici să doarmă cu mine în pat. Pentru ei a fost ca o zi în Rai, o vacanță prelungită plină de distracții.

Monique Dubbeldam olandeza caini animal life (4)

Rep.: Când ai auzit pentru prima oară despre problemele din România legate de câinii fără stăpâni?

M. D.: Când unul dintre câini a murit am vrut să adopt altul, unul luat de pe stradă. Din pură întâmplare am ajuns pe un site din Olanda care cu asta se ocupă, coordonat de o asociație pentru care acum fac voluntariat. M-am îndrăgostit de boticul ei mare din prima. Apoi am început să citesc mai multe despre locurile de un provine ea, despre România. Niciodată nu mi-am imaginat că problemele reale sunt atât de mari pe cât le văd acum. După ce am început să fac voluntariat a trebuit să călătoresc în România, să aflu mai multe despre câinii pe care îi propunem spre adopție. Senzația pe care o ai atunci când intri pentru prima oară într-un adăpost public, unul în care câinii sunt omorâți, în care trei sau patru sute de câini stau înghesuiți într-un spațiu insuficient, este șocantă. Te lovește ca un ciocan. Asta-i realitatea! Pe mine m-a făcut să fiu și mai determinată ca fiecare minut pe care îl dedic din timpul meu acestei organizații să fie util.

Rep.: Ce imagine avem noi, românii, în Olanda?

M. D.: (oftează n. r.) Cred că nu este una prea bună. Mulți olandezi cred că românii sunt barbari, că omoară animale, omoară câini, pisici… ceea ce nu este adevărat. Eu cunosc foarte mulți români cărora le pasă cu adevărat de animale și care muncesc din greu pentru ele făcând voluntariat. Toate asociațiile pe care le-am cunoscut eu sunt bazate pe voluntariat și oamenii fac asta în timpul lor liber, când termină munca la job. Așadar, ideea că românii sunt barbari nu este deloc reală. Cel puțin știu că oamenii nu doresc să le facă rău animalelor.

Rep.: Ce ai găsit în Sibiu? Care este prima impresie după ce ai vizitat adăpostul de câini?

M. D.: Ca primă impresie mă bucur să văd că nu prea sunt câini pe străzi. Adăpostul… cum să spun, poți să vezi sute de adăposturi pentru câini și niciodată nu te poți obișnui cu ideea. Efectiv ți se face rău. Știi că nu este mediul bun pentru ei, știi că se vor îmbolnăvi inevitabil, știi că mulți vor muri. Nu știu ce să spun, sentimentele sunt amestecate. Mă bucur că nu văd prea mulți câini pe străzi, dar e clar că Sibiul are nevoie de un adăpost pentru câinii fără stăpâni. Speranța mea este că, într-o zi, Sibiu sau orice alt oraș din România nu va avea nevoie de un adăpost în care să fie îngrămădiți atât de mulți câini.

Monique Dubbeldam olandeza caini animal life (5)

Rep.: Ești conștientă că mulți români vor spune că avem probleme mult mai grave decât câinii de pe străzi?

M. D.: Am primit multe mesaje pe pagina mea de facebook de la oameni din România care spun că decât ne muște câinii copiii pe stradă mai bine îi omorâm. Mulți români spun că le este frică să meargă pe stradă din cauza câinilor. Și pot să înțeleg foarte bine asta, dacă vezi o haită de câini pe stradă ar trebui să te temi puțin. Dar de ce nu faceți nimic în acesta sens? Este atât de simplu să te ocupi de problema acesta, câinii să fie sterilizați și cipați, faceți asta și copiii voștri nu vor mai avea de ce să se teamă. Toate țările au problemele lor. Și copiii au nevoie de atenție, și bătrânii au nevoie de atenție, eu mi-am propus să fac ceva pentru animale. Alții poate își dedică timpul și energia altor scopuri. Nu fac asta pentru că mi se par mai importanți câinii decât copiii, e doar pasiunea mea, e decizia mea de a-mi canaliza energia în vederea atingerii unui scop.

Rep.: Călătoria te este aproape de final. Cu ce rămâi? A meritat?

M. D.: Da! În primul rând mi-am dorit să atrag atenția oamenilor, a presei, a decidenților asupra acestei probleme. Și asta s-a întâmplat, din Olanda până în România. Ani de zile presa a scris numai despre lucrurile negative legate de acest subiect, acum oamenii au putut vedea și o altă față a problemei. În plus, până în acest moment am strâns mulți bani și în continuare strângem bani. Chiar pot spune că expediția mea a fost un succes, deși nu s-a încheiat încă. Așteptăm în continuare donațiile oamenilor pe care îi asigurăm că banii vor fi folosiți pentru o problemă reală și serioasă. Cu fiecare donație făcută va scădea numărul câinilor fără stăpâni.

Comments

comments

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      barbarul verde

      Nu-i omoram ca sa-i mancam, nuuuu….ii omoram pentru distractie! Ii cumparam de la mall si apoi ii abandonam, ii lasam sa se inmulteasca si aruncam pe strazi puii sau ii inecam, ii crestem ca sa se lupte intre ei sau sa omoare pisici, asa, ca in civilizatie!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mama mare

    Din ;pacate multi romani omoara cainii de distractie , sau pur si simplu ii parasesc .
    Deci sibieni nu sunt toti iubitori de animale .Din pacate sunt prea putini .

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anton, preparator de beton!

    Eu zic sa ne strangem toti cei ce au “o impresie foarte buna” despre actiuni de acest fel, sa adunam toti cainii maidanezi din Sibiu, inclusiv cei de la adapostul din Dealul Gusteritei si sa organizam un transport, doua sau trei, catre orasul de bastina al destoinicei olandeze unde cainii sa fie eliberati pe strazi, pentru o viata mai buna acolo in occident, langa toti acei oameni minunati si civilizati.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alex

    Cred ca doamna a fost mult prea blanda cu voi, sunteti intr-adevar niste barbari. Felicitari celor care incearca sa faca ceva ptr locuitorii acestei tari, fie ei batrani copii sau animale.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact