Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

S-a dus cu șpaga la poliție în zi de duminică. Polițistii l-au așteptat ”cu flagrantul”

S-a dus cu șpaga la poliție în zi de duminică. Polițistii l-au așteptat ”cu flagrantul”

Un bărbat din Gura Râului a fost reținut de procurorii sibieni după ce a încercat să mituiască un polițist. Bărbatul reținut încerca astfel să scape de un al treilea dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a avea permis.

Povestea celei mai recente șpăgi pe care bărbatul din Gura Râului a încercat să o dea începe în urmă cu o săptămână, mai precis din seara zilei de 7 octombrie. Aflat la volanul unui VW Golf, gureanul a fost oprit de polițiștii din Orlat. „Cu acea ocazie, numitul G.D. a precizat verbal că nu deţine permis de conducere şi nici nu are asupra sa actele de identitate, context în care a fost condus la sediul Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat în vederea stabilirii identităţii sale“, arată procurorii sibieni într-un comunicat de presă remis redacției Turnul Sfatului.

Dus la poliție, gureanul fără carnet a cerut agenților de poliție, ”în mod repetat”, să nu îi întocmească dosar penal, deoarece este urmărit în alte două dosare, generate tot de lipsa carnetului de șofer. Bărbatul a revenit telefonic și în zilele următoare, cu aceleași rugăminți, iar pe 15 octombrie, duminică, s-a dus direct la sediul poliției din Orlat. „S-a deplasat la Secţia 6 Poliţie Rurală Orlat, unde a fost surprins în flagrant la momentul la care a remis agentului de poliţie suma de 400 lei, promiţându-i totodată că va executa munci gospodăreşti în favoarea lui, pentru ca acesta, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să îl ajute în scopul înlăturării răspunderii penale ce urma a-i fi antrenată în dosarul penal nou întocmit cu privire la comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere“, mai informează procurorii sibieni.

Pe baza ”probelor certe”, procurorii de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Csobanel Sighianu

Acum 6 ani

Bre, numai nu mai lasati-i pe polițai sa aștepte!
Raspunde

Nemilosu

Acum 6 ani

Prost, da bun.
Raspunde

...

Acum 6 ani

no ui asa o ramas politistu cu lemnele netaiate si cu strugurii neculesi.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus