festivalul tanar sibiu

Ediție record Festivalul Tânăr de la Sibiu. „Nu m-am așteptat să se plângă în sală”

Cea mai bună ediție de până acum. Așa clasează managerul Teatrului „Gong”, Adrian Tibu, Festivalul Tânăr de la Sibiu din acest an. S-au vândut peste 4000 de bilete, iar publicul a gustat din plin fiecare spectacol. S-a râs, dar s-a și plâns, semn că poveștile spune pe scenă au fost mai mult decât niște simple basme.

Festivalul Tânăr de la Sibiu s-a desfășurat pe parcursul a nouă zile, între 7 și 15 octombrie. S-au prezentat 27 de spectacole ce explorează tema familiei, a religiei și migrației, dar și corupția sau discriminarea. Au participat atât copii de câțiva anișori, cât și adulți. Unul dintre atu-urile acestui festival este faptul că reunește într-un singur loc, familia.

„Cea mai bună ediție”

Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong” este de părere că adolescenții necesită o atenție sporită. Iar în acest sens, festivalul se potrivește mănușă.

„A fost cea mai bună ediție de până acum. E un festival tânăr din toate punctele de vedere, iar formarea unui public nou și greu de definit cum sunt adolescenții, necesită o atenție specială. Spectacolele din acest an s-au vândut mai bine decât anul trecut, iar acesta e un semn bun. A fost primul an în care cu o săptămână înainte de festival am avut 30% din spectacole sold-out”, spune Tibu.

kendama

„E vital ceea ce facem noi aici”

În total, s-au vândut 4125 de bilete, iar unul dintre cele mai râvnite spectacole a fost „Kendama Ninja”, unde kendama a fost în centrul atenției. Însă, indiferent de ce spectacol a fost vorba, reacțiile publicului nu s-au lăsat așteptate.

„Cred că e vital ceea ce facem noi aici. Reacțiile publicului au fost neașteptat de bune, într-o lume cu atât de multă informație ce poate fi prelucrată toxic spre manipulare, ideea de dialog prin spectacole și întâlniri cu creatori de la noi din țară și din Europa, poate face lumea din jurul nostru un pic mai bună. Probabil că cele mai neașteptate reacții au fost cele din timpul spectacolului <<Familia fără zahăr>>. Știam că e un spectacol emoționant, ce vorbește despre teme sensibile. Dar nu m-am așteptat să se plângă în hohote în sală. Și cred că e cu atât mai important să povestim pe scenă, tocmai pentru a nu uita și a nu repeta aceleași greșeli”, mai spune managerul teatrului.

Dacă până acum Festivalul Tânăr de la Sibiu s-a organizat în luna octombrie, la anul va avea loc în noiembrie. „O să îl suprapunem cu vacanța pentru cei de la grădiniță și clasele I-IV, ca să putem promova orașul ca destinație de city break pentru familie ”, arată Tibu.

Foto: Facebook Teatrul Gong Sibiu / Dragoș Dumitru

Comments

comments

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact