Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Inspectorul școlar general al județului: Educația romilor este încă la nivelul Evului Mediu

Inspectorul școlar general al județului: Educația romilor este încă la nivelul Evului Mediu

Inspectorul școlar general al județului Sibiu, Claudia Mery Simtion, a susținut miercuri dimineață o prezentare pe tema abandonului școlar în județ, cu ocazia ședinței lunare a Colegiului Prefectural.

Cu această ocazie inspectorul-șef a arătat că rata abandonului școlar în zona Sibiului este mult scăzută față de media națională, printre cauzele enumerate ce fac elevii să renunțe la școală fiind chiar lipsa de educație a părinților.

”O problemă serioasă cu care ne confruntăm o reprezintă comunitățile de romi. Elevele de etnie romă se căsătoresc la vârste fragede și renunță la învățătură. Când reprezentantul școlii, poate chiar cu poliția, merg să le spună să vină la școală se lovesc de un zid, în principal din partea părinților. Educația romilor este încă la nivelul Evului Mediu. Ne luptăm să schimbăm asta”, a declarat Claudia Mery Simtion.
Din datele prezentate la Prefectură, rata abandonului școlar în Romania a fost, în 2012, de 17,4%, în scădere faţă de 2011, când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Pentru învăţământul primar rata abandonului scolar, a fost de 1,4%, pentru învăţământul gimnazial de 3% şi pentru cel liceal şi profesional de aproximativ 13%. Rata abandonului şcolar în judeţul Sibiu se situează la mai puţin de jumătate faţă de rata abandonului la nivel național.
”În anul şcolar 2016-2017, fenomenul de abandon s-a manifestat în aproximativ aceiaşi parametri ca şi în anii şcolari precedenţi, la aproximativ 0,60-0,70 %, respectiv 291 elevi). In anul scolar 2015-2016 au abandonat școala 297 elevi, 305 elevi au abandonat în anul scolar 2014-2015 și 428 elevi în anul școlar 2013-2014, în medie/an procentul fiind de aproximativ 0,60-0,70%”, a mai declarat Claudia Mery Simtion.
Școlile de nivel primar și gimnazial cu cele mai multe absențe înregistrate în ultimul an școlar sunt: Școala Gimnazială nr. 10 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Blăjel, Școala Gimnazială Brateiu, Școala Gimnazială Bazna, Școala Gimnazială Laslea, Liceul Teoretic Dumbrăveni și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr 1 Sibiu.

Liceele și școlile profesionale cu cele mai multe absențe sunt: Liceul Tehnologic ”H. Coandă” Sibiu, Colegiul Tehnic Mediensis, Liceul Tehnologic „T. Cipariu” Dumbrăveni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul Tehnic Independența Sibiu, Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

19 comentarii

un pedagog de scoala noua

Acum 6 ani

Va luptati degeaba! Asta e traditia lor, mentalitatea lor... Sunt probleme mult mai grave in sistemul de invatamant. Ocupati-va de acelea!
Raspunde

...

Acum 6 ani

crezi ca poate?
Raspunde

PaceFacatorul de la Varsovia

Acum 6 ani

Da' educatia pelerinilor patrupezi la moastele Paraschievei la ce nivel e Teal'c?
Raspunde

Ptr ateu

Acum 6 ani

In "calatoria initiatica" omul, in cazul exemplului sugerat de tine, ortodoxul, isi cauta sinele. Problema cetatenilor din exemplul doamnei este ca ei cauta de obicei in buzunarul "sinelui" altuia! Greu? Ps: ateu ca si minoritatea ?
Raspunde

Nikoleta

Acum 6 ani

Kazan, iubirea mea, cand ma pui Inspector Scolar?!! Asa mi ai promis in campania electorala!! Mincinosule!
Raspunde

...

Acum 6 ani

la cat de des se schimba inspectorii, in 10 ani ajungem toti
Raspunde

...

Acum 6 ani

trebuia sa vb cu sovi, nu cu kazan
Raspunde

Time

Acum 6 ani

Aaa, ALO neata !!! NU educatia e o problema, ci gandirea si geneticul. Cand puradelul e destul de mare sa afle ca poate sa se prostitueze, fure, da in cap, clona carduri, cersi, etc etc etc, ai impresia ca mai ramane la scoala ?!? Yeah, right !
Raspunde

Ety

Acum 6 ani

Sistemul educatiional e o problema. Incet , incet a devenit un bazar cu marfa proasta la costuri mari. Atentie la problema asta!
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Bah tiripliciluor, videtz sa nu cumva sa suparatz pi ciuare, ca eshtia de sa supăra, is in stare sa shi zbuare!...
Raspunde

ger

Acum 6 ani

ajunge dacá vezi poza, nu mai trebuie comentarii. Cred cá poza nu este din Sibiu, te miri de pe ce meleaguri...
Raspunde

Teo

Acum 6 ani

Atata timp cat in sistemul de educatie isi fac loc nulitati sau pile ale unor alesi sau numiti ,nu se va face reforma.Daca schimbi programa de invatamant, care sa devina mai supla si adaptata cerintelor actuale,trebuie sa dai afara din titulari ,care sunt legati de sistem asemeni iobagilor de glie.Desi au crescut salariile ,procesul de invatamant nu s-a schimbat,interesul multor profesori(mai bine zis dezinteresul)e acelasi.Daca inspectorul general afirma ca educatia tiganilor e la nivel de ev mediu,inseamna ca recunoaste incapacitatea sistemului din care si ea face parte,de a rezolva chiar si partial problema.
Raspunde

Dumnezeu

Acum 6 ani

oare in lista de SCOLI cu ABSENTE la aceste categorii.......nu ar fi cumva si cea din Altana!???
Raspunde

axxy

Acum 6 ani

nu inteleg de ce principala problema si preocupare a inspectoratului o reprezinta 'educatia romilor" s-au rezolvat toate celelalte probleme din invatamant? are dreptate Teo - referitor la programa si la titulari - acelea se vor rezolva vreodata? ca salariile li s-au marit la profesori. iar romii -o parte din ei - ar trebui sa invete in primul rand sa nu deranjeze comunitatea prin ceea ce fac. dupa aceea sa mearga si la scoala si sa devina oameni educati si cu joburi. nu la cersit si la pomene pe la biserici.
Raspunde

profu

Acum 6 ani

Bine ziis!!! Alte probleme sunt in sistemul de invatamant!!1 Educatia romilor... de ani de zile se vorbeste de asta, dar nu putem face nimic... E ca si cand ai vrea sa urci o batranica in autobuz, dar ea nu vrea pt. ca asteapta taxiul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus