X
Alina Binder Principele Nicolae 1

Alina Maria Binder, logodnica Principelui Nicolae, a copilărit la Sibiu. „În Alțâna era magic”

Alina Maria Binder, viitoarea soție a nepotului regelui Mihai, Nicholas de Roumanie, se declară îndrăgostită de Sibiu. Asta și pentru că o parte din copilărie și-a petrecut-o la Alțâna, la bunica ei. Chiar dacă anii au trecut, amintirile cu locurile dragi ei sunt cât se poate de vii și se întoarce în fiecare an la rudele ei, care o așteaptă cu prăjitura ei preferată hencleș.

Alina Maria Binder are 29 de ani și a studiat la ASE, având un master în Relații Internaționale și Integrare Europeană la SNSPA. În prezent, lucrează în domeniul aviației generale în afara României. S-a născut la Constanța, dar pe când avea un an părinții au decis să se mute la București, locuind acolo. Cu toate acestea însă, vacanțele de vară și le-a petrecut în Constanța și Alțâna. De aici, era bunica ei, din partea tatălui, Susanna Schöpp.

Alțâna și dragostea sașilor

Bunica ei din Alțâna avea nouă frați și tot atâtea povești noi. „Copilăria în aceste locuri din Alțâna era magică. Îmi aduc aminte că, de fiecare dată, când mă întâlneam cu frații bunicii mele, aceștia îmi povesteau întâmplări de când erau copii. Erau povesti aproape ireale, pe care le ascultăm pe nerăsuflate. Erau povești despre oameni care în vremurile acelea știau a citi semnele naturii, cunoșteau puterea tămăduitoare a plantelor și trăiau în deplină armonie cu tot ceea ce însemnă viața. Timpul a trecut, eu am crescut, iar ei au îmbătrânit. Poveștile pe care mi le-au spus nu au îmbătrânit însă niciodată așa cum nici amintirea lor nu s-a estompat”, povestește Alina Maria.
Își amintește cu drag de nunta la care a participat în sat pe când avea doar trei ani. Era o nuntă săsească și, atunci, a avut ocazia să vadă lacrimile de bucurie ale oamenilor care nu se mai văzuseră de mult. „Satul era plin de viață, curtea bisericii fortificate devenise neîncăpătoare pentru bucuria nuntașilor. Sașii au respectat cu sfințenie tradițiile, acestea rămânând întipărite în memoria mea”, spune ea. Cu o doză de nostalgie vorbește despre cât de mult s-a schimbat satul de atunci. Acum, în marea majoritate a anului, acesta este liniștit, nu se mai aud râsete de copii și nici bătrânii nu mai sunt cum erau odată. „Vara însă, când sașii se întorc acasă să-și petreacă vacanțele, satul pare că se redeșteaptă dintr-un somn adânc. Se aud din nou voci de prin curți și pe stradă, bătrânii își îmbrățișează nepoții și satul se bucura să aibă în paza trei generații de oameni adunați în jurul vatrei strămoșești. Indiferent pe unde îi poarta viața, sașii se reîntorc mereu acolo unde au copilărit”.

Alina Binder

„Povești frumoase și prăjitura copilăriei”

În fiecare vară, Alina Maria încearcă să ajungă înapoi în sat. Își vizitează mătușa, care o așteaptă mereu cu hencleș, însă tot casa bunicii ei îi este cea mai dragă. Timpul petrecut aici îi amintește de anii fericiți ai copilăriei, când se juca cu fratele ei pe dealurile din sat și cum urmărea zumzetul albinelor. „Cel mai delicios și așteptat moment era vizita la mătușa mea, care de fiecare dată ne așteaptă cu prăjitura preferată -hencles. Gândul la această prăjitură, ne ținea pe mine și pe fratele meu într-o continuă așteptare, sperând în fiecare dimineață că va fi una dintre zilele de vizită. De fiecare dată când mă reîntorc acolo, mătușa mea mă așteaptă cu povești frumoase, prăjitura copilăriei și o energie inepuizabilă. În casă și în sufletul ei păstrează și respecta cu sfințenie tradiția săsească. Îmi mai amintesc de asemenea de timpul petrecut în grădină, printre stupii de albine. Îmi plăcea să le ascult zumzetul și să le urmăresc ritualul zilnic. Învățasem că albinele sunt foarte organizate și fiecare dintre ele are o sarcină bine stabilită”, povestește tânăra.

Alina Binder Principele Nicolae

Sibiul, „o punte între copilărie și maturitate”

Niciodată nu trece prin Alțâna fără a vizita și Sibiul. Este unul dintre orașele ei de suflet și îi amintește de „acasă”. Aici, influența sașilor se simte foarte tare, iar lucrul acesta îi place foarte mult. „Sibiu a fost și va rămâne pentru mine un oraș de suflet. De fiecare dată când îl vizitez mă duce cu gândul în trecut,la viața sașilor din cetate și la obiceiurile acestora. Îmi place să mă plimb pe lângă monumente pe care le admirăm și atunci când eram copil: Piața Mare, Turnul cu ceas, Palatul Brukenthal. Între timp au apărut construcții noi și clădiri moderne, dar cu toate acestea Sibiul a reușit să își păstreze farmecul de oraș medieval, oraș cetate. Sibiul este pentru mine o punte între copilărie și maturitate. Mai mult decât atât, este o dovadă vie a istoriei și culturii săsești. De fiecare dată când vin aici simt că mă reconectez cu familia mea extinsă și îmi da energie și forța vitală. Ador să mă plimb pe străzile Sibiului în fiecare anotimp. Iarna, de exemplu, nu ratez în niciun an târgul de Crăciun unde mă simt minunat”, mărturisește Alina Maria Binder.

Totodată, amintește și de cea mai mare întâlnire a sașilor ce a avut loc în această vară, plasând Sibiul, în opinia ei drept „unul dintre cele mai bine păstrate locații istorice din țară”. Recent, împreună cu logodnicul său Nicholas de Roumanie, Alina Maria a fost la Sibiu la Astra Film Festival. Aici, au vizionat filmele Sibiu 825 și The Man Who Knew 75 Languages.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    “ELIBERATORII NEAMULUI”MANIPULEAZA din subsidiar ; instiga pe unii contra altora condusi de deviza:”DIVIDE ET IMPERA!” INTINEAZA TOTUL pe unde trece si apoi savureaza lucraturile din teritoriul mioritic care conduc la ceea ce avem:FALSA DEMOCRATRIE , romani care se sfisie intre ei dar care merg in gloata la biserica uzitind obscenitatile precum buna ziua si sustinind pe maideparte “inainte ce bine mai era…cind aveai cui a te plinge, cind lumea nu era stresata, cind statul da case….Redau citeva aspecte din realitatile cum am cunoscut eu societatea romaneasca nu ptr a-i infrunta pe CERBERII mei si familiei mele ci ptr a fi cunoscuti fara machiajul DICTATURII PROLETARE : Aleatoriu am mers in audienta la comitetul judetean de partyid. Intreaga suflare care solicitase audienta la tovarasul,a fost introdusa la mai marele sa-si etaleze păsul in plen ,asa ca, am asistat la scena ce o voi relata. Din motive de a fi expeditiv il copia pe Napoleon in a le asculta si raspunde doleantelor nacajitilor veniti sfiosi si cu inima la gura sa-l roage sa le dea ajutorul de care aveau nevoie, concomitent cu a-si rezolva si problemele personale de ordin amoros si sigur va imaginati ca acestea erau prioritare. O napastuita a sortii ,vaduva cu 2 copii , femeie de serviciu cu un salariu de 1100 lei lunar,baiat de 14 ani si fata absolventa de liceu a solicitat sprijin ( nu drepturi) ca fiica sa-i fie angajata deoarece nu poate sa-si continuie studiile intr-o facultate.Era inceputul lunii februarie si in timp ce trasa sarcini unui „preten” subaltern sa organizeze o agapa in timpul programului de serviciu, „nacajita” ii relata durerea .El i-a dat sprijinul solicitat (parafrazez) :„la anu,…. la anu, deschidem sectia de filatura X,da, da..,.si o s-o angajam acolo sigur,da , …da… la anu, sigur… ” si punind punct aratind clar, ca este foarte ocupat si audienta pentru ea a luat sfirsit.
    „No comment” si precum si vorba unui mare ilustru al lumii:”daca nu aveam dreptate nu puneau 100 sa-mi dea replici:”.Nu tin sa infrunt si nici scinteie sa ma compar cu ilustrul dar a-ti manipulat o natiune si nu numai in jurul nostru si-o faceti cu sirg si profesionalism de 21 ani. Acum cu siguranta „eroul” acestei relatari care era doar un protejat al promotorului ingerintei a beneficiat de favoruri prin rocada mare sau mica intr-un judet unde gloata nu-l prea stie si este tot „meritos” dar se numeste intreprinzator, prosper om de afaceri si nici o lege nu-l va putea aseza pe scaunul de inculpat .

    *** Pentru exemplificare.
    Se fac injonctiuni asupra mea pentru a mi se baga mintile in cap considerind afront din partea-mi fiindca nu ma conformez sa adopt un vocabular obscen strain mie dintotdeauna, sa sustin aberatii si minciuni crase in a elogia societatea ce-am avut-o si comitetul ei central, cind bine mai era cu desteptul ceausescu care a construit edificii de nimeni n-o sa-i mai atinga cele unice realizari, societate plina de echitate si egalitate ,cind aveai cui sa te plingi ,ca nu trebuia schimbare (desi pina la 1989 permanent si pretutindeni s-a aratat ca schimbarea este imperios necesara si era; inclusiv ca la Casa „Boborului” erau ingropati de vii echipe intregi-),ca toti care au venit la conducere dupa 1989 sunt hoti si incompetenti ,cit si multe alte aberatii de genul sa sustin linia urmata de noua democratie a Chinei . In realitate cei de pe scena politica doar mina-n mina cu cei din subsidiar sau marionetele lor,puterea economica,politica ,militara detinind-o aceeasi forta –structurile securisto-peceriste deghizate

    Intregul norod ca din totdeauna este doar manipulat demonstrind ca unii sunt mai presus de lege , ca romanii au doar ceea ce merita, ca sunt precum a spus un inaintas „romanii pentru romani sunt mai ticalosi decit turcii”,sau un altul:”tot ce sadesti la romani rodeste circul”, ca au murit dupa cum mi-ati transmis „da nu-s multi, doar o mie” ….precum prostii ca sa fie doar „la memme Jeanette mais autrement coiffeee”, familiei mele luindu-ne vietile pentru ca neispravitii si imoralii acestei tari, care au asezat Romania in coada Europei, inclusiv la CAER sa ne croiasca vieti. Un fost vecin de palier, care numeste inchisoarea facultate si a trecut pe acolo de mai multe ori , calificat la locul de munca in meseria care nu trebuie sa stii nimic si tot o practici,-zugrav-acum l-am vazut candidind la un partid spre a fi ales de a conduce urbea;prosper om de afaceri; fiul lui avea la momentul decembrie 1989 in jur de 14-15 ani ,elev clasa 8 si era hot de buzunare,abia trecea clasa beneficiind de bunavointa celor obligati s-o faca, societatea nemaiavind posibilitate sa-i tina sub supraveghere unde le era locul, dar a ,primit carnet de revolutionar numai pentru ca are trecere la un exsecretar de judet. Mi s-a confesat ca acest exsecretar de judet i-a repartizat apartamentul de la stat desi era posesor de apartament proprietate personala renovindu-i secretarului casa cu un deviz mult sub nivelul lucrarilor prestate ,cu fonduri sustinute de intreprinderea de gospodarie locativa al carui salariat era.Dupa aceea, Combinatul Siderurgic Galati ,dintr-o intreprindere de mijloc pe plan international , a devenit gaura neagra nemaiutilizind serviciile interne pentru lucrari auxiliare platite cu tarife corespunzatoare ci contractind lucrari la firma vecinului meu si a altora identici lui, la preturi sigur exorbitante cit si materiale aduse din import prin firmele altor protejati a promotorului ingerintei ;angajatii combinatului nu si-au mai luat salariile,staff-ul combinatului fiind doar cu trecere la pecere stiind ca nu va fi interogat serios vreodata si-a fixat remuneratii exorbitante comparativ cu restul angajatilor .

    Astfel de exemple sunt la tot pasul si toate poarta aceeasi marca:pecere si securitatea cu trecere la pecere.Elementele comune sunt aceleasi :faradelegea, lipsa de bun simt ,ilogismele,cersetoria,mitomania si sfidarea a tot si a tuturor.
    Ma intimpina o ruda a celui care lesina de emotie cind venea pe platforma ceausescu,cel de i-au bagat cocs in nas si a mictionat peste el o reprezentanta a „boborului” la momentul 1989 (exprimsecretar pecere);era ajunsa la extaz si afirma cam asa:”lasa-i sa se simta ca au facut schimbare (referindu-se la gloata) si cei de la pecere nu mai au influienta, „EL”este acum si angajat si patron si cu aceeasi influienta ;mi-a dat sprijin si am schimbat apartamentul din cartierul Aviatiei cu un altul in centru si confort I .
    Eram la fostul OJT , dupa 1989 , cind se hotarise ca tot natul sa poata schimba 40 $ .Dupa obiceiul stramosesc ;”cei plini de egalitate” de la orele 2 noaptea faceau liste si cu care au ramas deoarece $ii– au fost canalizati celora din „trenul istoriei” ; sună telefonul si s-a recomandat de-am auzit eu de alaturi:”sunt icsulescu de la pasapoarte, vezi ca vine cumatra mea cu vecina ei sa-i dai „x” dolari .Sa vedeti, nu este zi de banca, nu am, etc. Dupa vreo 5 refuzuri carora nu le-au fost lasat loc , angajata a conchis dezarmata :”bine, sa vina ,o sa iau din alt fond….” in timp ce gloata isi rupea imbracamintea si facea ceea ce stia mai bine :liste. Curind am vazut un afis care instiinta ca fondurile s-au terminat , listele erau pentru a sustine hotii si hotiile securisto- peceriste.

    Sunt abordata in una din zile de o fosta colega de uzina,sotia unui matematician .Doamna la inceputurile ingerintei avea rolul de tiitoare a unui securist precum si sefa ei al carei sot era tot sef.Matematicianul , inainte de 1989 era angajat la o institutie al carei director era un protejat al promotorului ingerintei; in timpul programului medita fiul directorului si a altor sefi si de la pecere si sigur si pe cei care ii avea el.(desi meditati si de inca altii, rezultatele au fost jalnice; i-am vazut pe liste :unul a reusit cu 3, altul cu 5 ), dupa 1989 este angajat al BNR (asa mi-a confirmat d-na) si se intelege, retributie inalta, viata normala, achizitii cum nu au visat. M-a intimpinat ca sa-si expuna rolul creat in oficine, despre viitorul sumbru si dezastros ce va veni vis-a-vis de hotiile prezente si intentiile vestului de-a profita de nemaipomenita Romanie tinind sa discute in aceeasi masura despre fiica mea alaturi de care nu au avut una sa aseze alaturi la inceputul ingerintei si pe care ei au terorizat-o de la 15 ani si o tin prizoniera tot de atunci ajungind s-o pingareasca.Situatia are comicul ei alaturi de tragedie; pe cind faceam apologia lui tataia dascalescu din motivele relatate, sigur beneficiam de atentia matematicianului si nu numai,inclusiv puteam vorbi 24 din 24 ore la telefon si eram taxata doar un abonament normal , acum nu ma mai cunoaste precum nici altii si ca sa nu mai folosesc telefonul absolut deloc factura telefonica in mod arbitrar este incarcata sigur ad-hoc.O concluzie clara : impartitorii puterii in Romania au cu mult inaintea ingerintei stabilita : tactica ,calea si personajele care sa joace scenariile create in oficine.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către carcotasul de serviciu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact