X
jandarmerie exercitiu jandarmi consulat (9)

Foto Video | Exercițiu. Jandarmii au intervenit pentru reținerea unui agresor la Consulatul Germaniei

Astăzi 24 octombrie, jandarmii sibieni din structura de intervenţie antiteroristă şi de acţiuni speciale au desfășurat un exercițiu, în zona  Consulatului Germaniei din Sibiu.

În cadrul exercițiului s-a simulat prezența unui bagaj suspect, abandonat de către o persoană avută în atenţie operativă pentru manifestarea unor atitudini ostile faţă de obiectivele diplomatice care, ulterior, a agresat personalul Consulatului pentru a-și facilita pătrunderea în curtea obiectivului, transmit reprezentanții Jandarmeriei Sibiu.  După neutralizarea agresorului şi executarea activităţilor de refacere a securităţii obiectivului, jandarmii au solicitat sprijin pentru intervenţia pirotehnică, asigurând zona critică.

“Scopul realizării acestui exercițiu a fost de a antrena personalul structurilor operative pentru îndeplinirea misiunilor specifice în condiţii complexe, creşterea coeziunii şi realizării cooperării urmărindu-se aspectele cu privire la modul de organizare a activităţilor şi de creare şi gestionare a fluxului informaţional între structurile desemnate să execute misiunile în teren, coordonarea acţiunilor forţelor în teren, modul de acţiune al acestora şi respectarea procedurilor,” se arată în comunicatul amintit.

foto/video Jandarmeria Sibiu

exercitiu jandarmi consulat (16) exercitiu jandarmi consulat (15) exercitiu jandarmi consulat (13) exercitiu jandarmi consulat (12) exercitiu jandarmi consulat (11) exercitiu jandarmi consulat (8) exercitiu jandarmi consulat (10) exercitiu jandarmi consulat (6) exercitiu jandarmi consulat (5) exercitiu jandarmi consulat (4) exercitiu jandarmi consulat (3) exercitiu jandarmi consulat (2) exercitiu jandarmi consulat (1)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

10 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cocardiel-luptător din Marginime

    Hi mah, sa nu veniți acum sa-mi spuneti c-o fost “sirianu” nost’ …Eh care, Horacolu din Fofeldea, ca ala nu-i in stare nici macar a-o “abuza” pe Tantica…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Cocardiel-luptător din Marginime

      Te du bade, linistit, da-le luiTantica si-ai tai copii! Si de n-ai cat le trebe lor, apelează cu încredere la mine, ca nu veți muri de foame…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    trei

    hai baieti, dovediti-va incompetenta maxima! cat de irational, perfid, crud trebuie sa fi ca sa faci un exercitiu acolo unde ai pierdut un om! Acolo unde nu sti cine l-a omorat, tu mergi si iti bati joc de memoria omului acela, facand “exercitii” !

    Demisia comandatului de jandarmi sibiu, de urgenta!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact