X
DN 14 sosea sibiu medias semne circulatie limitare viteza (5) (Copy)

Limita de viteză în localități ar putea crește la 60 km/h

Deputatul PSD Mihai Weber a depus la Parlament o propunere legislativă, de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Documentul propune modificarea limitei de viteză pe drumurile naționale și europene, în interiorul localităților.

Limita de viteză, care acum este de 50 km/h, va fi mărită la 60 km/h, pentru toate categoriile de autovehicule. Exceptate de la această prevedere sunt orașele și municipiile, unde limita de viteză de 50 km/h va fi modificată doar cu avizul poliției rutiere.

”Scopul acestei reglementări vizează în primul rând fluidizarea traficului și vine în sprijinul transportatorilor și investitorilor, care astfel vor reduce semnificativ timpul de transport al mărfurilor. Pentru ceilalți participanți la trafic, persoane fizice, această măsură va diminua în mod considerabil timpul petrecut la volan, având ca efect reducerea oboselii și o probabilitate mult mai mică de producere a unor evenimente în trafic”, a declarat deputatul PSD Mihai Weber.

Cu acordul administratorului de drum, acolo unde este posibil, viteza poate fi crescută până la 80 de km/h, dar doar pentru autovehiculele din categoria A și B.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    “…vine în sprijinul transportatorilor și investitorilor, care astfel vor reduce semnificativ timpul de transport al mărfurilor.”
    Nu vad cum ar mai reduce timpul de transport atata vreme cat toti soferii de TIR circula cu 90 (viteza maxima) prin localitati. Toti au statii de emisie – receptie, si oriunde ar fi, tot se gaseste un “coleg” sa ii avertizeze de eventualele radare in localitati. Din pacate nu au incotro, pentru ca sunt hingheriti de catre patroni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact