Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Se lansează „Critica judecății de gust”, noul volum al eseistului Ion Dur

Se lansează „Critica judecății de gust”, noul volum al eseistului Ion Dur

În cadrul Târgului de Carte şi Revistă Religioasă, ce se desfășoară în corpul B al Bibliotecii „Astra”, eseistul Ion Dur își va lansa recenta carte „Critica judecății de gust”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 16:00.

Alături de autor, vor comenta volumul: conf. univ. dr. Minodora Sălcudean şi directorul editurii Eikon, Valentin Ajder. „Criticul pertinent poate să se apropie de un text pe două căi compatibile şi complementare: judecata de valoare şi judecata de gust. Prin noul meu volum, <<Critica judecăţii de gust>>, ratific axiologic varii lucrări printr-o serie de lecturi şi interpretări. În prima parte a cărţii mă interesează publicistul şi memorialistul Petre Pandrea, cel care se manifestă în gazetărie ca un fel de zorbagiu balcanic. Am deconstruit îndeosebi judecăţile sale de filosofie politică sau de economie şi sociologie politică, de filosofia dreptului, dar şi cele care privesc spre omul oltean, situat de exeget cumva între perfectul simplu şi perfectul (des)compus. Cercetarea mea critică de justificare valorică se opreşte apoi la cărţi de filozofie sau sociologie, de proză sau poezie, chiar de ştiinţe ale comunicării. Îl amintesc aici în mod deosebit pe gînditorul Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, care, prin proiectul său de filosofie pentadică din care a publicat pînă acum vreo trei volume, vrea şi poate să se situeze într-un raport de ruptură şi continuitate cu metafizica lui Noica. E autorul care preia ştafeta din mîna filosofului de la Păltiniş. În ultima parte a cărţii, public noi pagini dintr-un jurnal domestic (Zilele după Iov), o încercare personală de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei”, spune Ion Dur.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Ion

Acum 6 ani

****, vorbe-n vant, ratare. uitati-l, e mort de la nastere si nu stie.
Raspunde

Raspandache

Acum 6 ani

Dl. Profesor scrie cărți, tu scrii comentarii retardate în subsolul fițuicilor (,) pe care nu le citește nimeni. Cine-i mortul pe aici? Barem realizezi măcar că ești complet idiot?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus