X
daniela cimpean (1)

TSTV cu Daniela Cîmpean: Dacă ministerul vrea să ajute sibienii, vine în parteneriat alături de noi

Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, a declarat într-o emisiune Turnul Sfatului TV că Sibiul nu-și permite să fie păcălit de guvern cu promisiunea unui spital nou. Cîmpean a dat exemplul Clujului și Timișoarei, unde s-a început construcția spitalelor și au rămas ruină, după ce guvernele de atunci au considerat după o perioadă de timp că investiția nu mai este necesară. ”Dacă ministerul vrea să ajute sibienii, vine în parteneriat alături de noi în acest proiect pe care l-am început, dar trebuie să vină cu o propunere fermă, într-un protocol pe care să-l încheiem, așa cum au mai existat astfel de protocoale. Putem face și acum un protocol Primăria Sibiu – Consiliului Județean – Ministerul Sănătății și să ne asumăm clar obligații fiecare ce are de făcut, fiecare cu cota de finanțare și să mergem mai departe. (…) Să fie obligații foarte clar asumate, pentru că nu vreau să cădem în capcana în care au căzut alte administrații locale. Sunt proiecte mari care nu se pot încheia într-un mandat și atunci dacă se schimbă ministrul sau președintele Consiliului Județean, lucrurile trebuie să meargă înainte. (…) În 1994, în Timișoara, începe construcția unui spital de către Ministerul Sănătății. Din păcate, proiectul este abandonat în urma alegerilor din 1996. În 2001 este transferat la autoritățile locale, fără a se da și finanțare. Nu contează guvernul, ci abordarea și ideea în sine, că trebuie să existe continuitate. Trebuie să existe o prevedere bugetară multianuală pe care să și-o asume cei care ajung la conducerea unor instituții. La Cluj, în 1996, încep lucrările la un cartier în cartierul Mănăștur, însă este ridicată o construcție în roșu și dacă treceți pe acolo o vedeți și acum. Nu ne permitem să facem aceleași greșeli”, a declarat Daniela Cîmpean.

Președinta CJ Sibiu susține că va continua cu demersul început alături de Primăria Sibiu și așteaptă de la guvern doar hârtii oficiale, nu declarații. ”Până la proba contrarie iau de bună declarația premierului, dar pe proiectul nostru mergem înainte”, a punctat Daniela Cîmpean.

Cel puțin două variante

Daniela Cîmpean spune că de la primirea terenului de la ADS până acum s-au făcut primele studii în vederea stabilirii priorităților. Există cel puțin două variante de spital, unul propus de Ministerul Sănătății și un altul pe model vest-european. ”Avem documentație primită de la fostul ministru al Sănătății cu care am încheiat și un protocol, care ne-a predat o documentație care este mai mult decât un studiu de fezabilitate, cuprinde date aproape de proiect tehnic. Această variantă e făcută pentru un spital pe o structură clasică. Avem exemple însă de alte feluri de construcții, cum ar fi spitale construite modular. Sunt niște module gata echipate, care se leagă doar între ele. Sunt spitale în toată lumea asta în acest sistem modular și au avantajul că poți schimba structura. Am văzut astfel de spitale în Norvegia, Rusia, America, Germania. (…) Modul acesta de construcție îți permite să-l poți ridica într-un timp mult mai scurt, de exemplu în discuția pe care am avut-o cu un constructor german, ne-a spus că a ridicat un astfel de spital de 500 de paturi în Norvegia în șapte luni. Avem mai multe variante din care vom alege”, a mai spus Cîmpean.

macheta

Machetă după proiectul de spital propus de Ministerul Sănătății

Spital Furth

Spitalul din Furth, Germania, model de spital construit în sistem modular

”Această chestiune că nu există în proprietatea ministerului acest teren e o pistă falsă și nu are nici un temei”

Daniela Cîmpean susține că social-democrații s-au aflat în eroare atunci când au spus că nu se pot investi bani fără ca terenul respectiv să nu fie proprietatea vreunui minister. ”La secția de neurologie este clădire proprietate a Consiliului Județean, iar pe Planul Național de Dezvoltare Locală se vor atribui fonduri, pentru că avem acceptul guvernului pentru a se investi pe proprietatea Consiliului Județean. Avem drumuri județene care pe același program au fost acceptate la reabilitare, deci investiție, tot din bani guvernamentali. Deci pe terenuri și imobile ale Consiliului Județean deja s-au făcut investiții și se vor face. Această chestiune că nu există în proprietatea ministerului acest teren e o pistă falsă și nu are nici un temei. Nici legal, nici de orice vreți dumneavoastră să fie. Dacă se dorește, guvernul poate aloca bani pentru un nou spital, deoarece acest teren deja există și este și temei legal pentru investiție”, a mai spus Cîmpean.

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dumitru Bucuresteanu

    Daca parlamentarii vor sa ajute sibiul, cum ar trebui sa ajute si Bucurestiul, v-ar lua oltenii de pe cap.
    Numai ca parlamentarii sunt, in general, niste sudisti odiosi.
    Ati belit “carnatzul”.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cipi

    PSD vrea sa fure spitalul judeteam si sa se laude in toata tara ca face unul dar pe banii si eforturile locale. Si asa s-a anuntat la Romania TV si himnotizatii care-i aud o iau de buna. Cum au procedat cu aeroportul. S-au laudat ca finanteza o parte din el a aflat toata tara ca guvernul ajuta Sibiul si apoi au refuzat sa mai dea parte lor de a trebuit sa se acceseze alt imprumut.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioan

    Doamna va urez felicitări pentru activitatea dumneavoastră și vă doresc multă putere de munca ; să fiți puternica in aceasta lume plina de oportunisti și de hiene demago-psd-iste .

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    N-ai facut nimic ptr Sibiu- ' presedinta'

    Paiata nr 2, dupa Turcan. Ce a facut asta ptr Sibiu????? NIMIC !!!! Nu stie nici sa vorbeasca, fizicul nu o ajuta deloc , mintea nici atat !!!!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    BONDICA ABUMEYANGU

    nulitatea ASTA CARE STIM CU TOTII CE A FACUT CU SALUBRIZAREA SIBIULUI.ACUMA se baga si la spitale etc.este cea mai slaba administartie a sibiului de la DAN CONDURAT incoace.Daca nu vine sasu inapoi cind i se gata mandatul o sa decademm destul de rau cu orasul.Ne ajuta si flaminzii din VALENCIA(VALCEA)

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Calin Oprescu

    Proiectul va fi ok indiferent de forma aleaăa. Inițiativa PDL ( pt. mine PNL nu există!) la fel. E de apreciat. Ce nu înțeleg cum poți fii atâta de naiv în comunicarea politică publică! Cum să spui înainte de a fi demarat acest proiect, guvernului PSD, că numai prin parteneriat cu ei accepți. Nu are nici o legătură! Să îl facă și singuri, doar să îl facă, apoi poți arata sibienilor că a fost proiectul tău. Ce au făcut acum nu face decât să blocheze lucrurile mai ales că au venit PSD- iștii la Sibiu, cu intenția declarată public de a rezolva problema spitalului. Își asumau public proiectul! Dar au fost întâmpinați de oamenii primăriei și a efemerului PNL, cu huiduieli și circ gratuit! Trebuiau lăsați și apoi loviți!
    Eu spun că nu se va face nimic. Pentru că prostia, neștiința și incompetența se revarsă copleșitor peste România în toate domeniile!
    În rest…. rușine mafioțiilor!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact