„Tu, băbăciune comunistă!“

Traian Deleanu

În fața sediului PSD Sibiu, săptămâna trecută, o mână de sibieni care aveau poftă să îi spună lui Dragnea că nu e binevenit au reușit să îi schimbe acestuia traseul vizitei, astfel încât sediul de partid a fost ocolit. Însă în toată așteptarea aceasta după Dragnea s-a produs o întâlnire cât o ciocnire a societății românești cu sine însăși: momentul în care o femeie aflată în trecere a strigat către protestatari ceva de genul „mergeți și munciți nu stați aici pe banii lui Soros“.

Au fost mai multe reacții, dar dintre toate mi-a rămas întipărit în minte tonul folosit când femeii i-a fost aruncat un ”pleacă de aici, tu, băbăciune comunistă”. Tonul acesta avea și un soi de amenințare la adresa femeii care, la fel ca ceilalți protestatari, exprima ce înțelege ea din noianul de informații care continuă să curgă.
Însă ura a fost cea care mi-a părut să se reverse cel mai mult din respectivul ton. O ură grea, profundă, cât se poate de plină de resursele necesare astfel încât să transforme acel soi de amenințare într-un act de violență.

Reacția nu este un caz izolat. Nici cei care susțin acum pesediștii și alde oamenii lui Tăriceanu, nici cei care declară un război fățiș taberei reprezentată de aceștia nu sunt dispuși la dialog. Ca să nu mai vorbesc de toleranță. Până la care ar trebui să existe o fărâmă de empatie.
În această societate tot mai polarizată, nu mai este loc de așa ceva. Exersați, vă rog, de unii singuri. Și de veți fi adepții vreunei tabere încercați să intrați în contact cu cealaltă. Pe Facebook e cel mai simplu. Dacă sunteți pesedist încercați un dialog cu un grup declarat din zona #rezist și invers. Scrieți orice din ceea ce credeți, dar într-un mod decent. ”Jegule” va fi formula de introducere cu care veți fi tratat.

Iar dacă din rândurile susținătorilor roșilor nu am întotdeauna așteptări, cel mai mult mă uimește reacția unora dintre intelectualii #rezist. Sunt sibieni care au clădit afaceri, sibieni cu un bagaj cultural mult peste medie, dar care privesc superior-scârbiți la cei din tabăra opusă lor. Într-un limbaj mai puțin grobian, e adevărat, și aceștia își execută rapid ”adversarii”. N-au vreme și nici dispoziția necesară de a face prozelitism, de a încerca să mai aducă argumente. Nu. În cuvintele alese cu atenție din bogatul bagaj – dar cuvinte care nu fac, în definitiv, decât să înlocuiască ”jegule” și ”băbăciune comunistă” – și intelectualii din tabăra #rezist scuipă pe rețelele de socializare împotriva celor care asta cred: că există multă manipulare asupra celor care protestează.

Într-o țară încă săracă precum România avem de-a face cu multă ură. De înțeles oarecum, după atâția ani în care, ca popor, nu suntem deloc aproape de societatea pe care ne-o dorim. Și, prin urmare, căutăm vinovați. Când ne e la îndemână, vinovații sunt cei din tabăra ”adversă”. Uitând că nu putem avea o țară frumoasă și prosperă doar pentru cei de dreapta ori de stânga, doar pentru cei tineri ori cei bătrâni, doar pentru cei care cresc căței ori pentru cei care îi detestă. Țara asta e frumoasă și prosperă ori pentru toți, ori pentru niciunii.
Când vom fi suficient de educați să înțelegem toleranța, probabil că țara asta își va relua cursul către societatea la care cu toții visăm.

Comments

comments

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Z

    “Intelectualii #rezist” -daca o arzi doar intr-un grup unde toti isi dau bobarnace ca sunt intelectuali, frumosi, liberi si extraordinar de destepti, o sa traiesti intr-o camera de ecou fara sa primesti informatii din afara si uite asa, ajungi sa fi semidoct.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    Admirabil si corect ceea ce spuneti dar frustrarea si neputinta de a nu avea un glas si de a nu conta mai mult decat o vaca de muls impozite si taxe a ajuns sa doara fizic… . Toata sarada asta dezgustatoare nu seamana iubire in inimile oamenilor, mai ales cand realizezi ca cei mai buni si productivi ani din viata ta vor fi furati de niste avorturi nereusite!

    Tensiunea asta nu se poate elibera invatand si practicand toleranta, indiferent cat de mult ne-ar placea dar trebuie sa privim totusi realist lucrurile!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ura este sentimentul adus de CIUMA ROȘIE !! Prin anii 1950 femeile ce purtau pălării erau huiduite ca fiind BURJUI ! Trebuia să poarte fie bască fie năframă, iar dacă ascultai alte posturi de radio , altele decât cele ale propagandei impuse de tovarășii școliți la Moscova precum ideologul PSD tov. Iliescu numit ILICI, riscai ani de pușcărie !! Cum pot uita cei din Sibiu de calvarul trăit de intelectuali duși cu forța la CANAL sau băgați în pușcării de exterminare !! Sunt om în vârstă și POT IERTA, dar asta nu mă face să UIT !! Bătrânica aceasta sigur că este o demnă tovarășă cu clase câte trenul dar ridicată de cominiști ca o tovarășa ce a denigrat societățile democratice !!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cuie Molos

    @sibian crescut în buricul burgului – te plimbi cu palaria pe centru, ac te la sa comunistii si nu te mai inchid acum – dar tot cioban cu basca ai ramas.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian - cel original

    Din nou un articol scris “la comanda”…
    Daca e asa de rau cu # Rezist inscrie-te in PSD, poate ca si esti deja. Scrisul tau reflecta sustinerea oarba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact