Scor de neprezentare. E una din numeroasele expresii scoase din dicționarul de lemn al ”chibiților”. Al ”microbiștilor”. Al celor care iubesc ”sportul cu balonul rotund”. La orice meci încheiat cu acest scor de 3-0, apare imediat și expresia ”scor de neprezentare”. E scorul cu care pierzi partida de fotbal la care nu te prezinți.
Am fost și duminică la meci și mi-a fost silă. Hermannstadt a jucat bine, deși a ratat ”ca pentru două meciuri”, spectatorii au fost ca ”al doisprezecelea jucător”, iar ”covorul verde” a fost și el în ”condiții optime”. M-a deranjat doar infrastructura și mi-am adus aminte de o declarație a fostului primar, care spunea acum vreo zece ani că vom avea stadion, doar atunci când vom avea echipă de fotbal. Pe atunci nu aveam echipă și nici speranțe nu erau foarte mari. Acum, însă, avem o formație ce vrea să promoveze în prima ligă, dar nu avem stadion. Adică există ceva, dar ți-e puțină rușine. Din 1982, la acest stadion nu s-a mai făcut nimic. S-au montat niște scaune din plastic atunci când a intrat Voința în prima ligă. De atunci, nimic. Și așa și arată.
Am fost și duminică la meci și mi-a fost silă. Dar nu de oameni. În niciun caz. Pentru cei care n-ați mai ajuns de mult pe Municipal, vă dau niște vești bune din tribună. Nu am auzit nici măcar o singură înjurătură. Nu am auzit acel zumzet ca de insecte, scos de semințele crăpate de mii și mii de dinți. Am văzut foarte mulți copii, foarte multe doamne și extrem de mulți oameni civilizați. Făcând abstracție de stadion și infrastructura ”de consum”, nu am văzut nicio diferență față de ce poți găsi pe Amsterdam Arena, de exemplu. Oameni normali, cu glume, degajați, în familie, cu copii, bucuroși să iasă pentru două ore afară din casă. Și n-a fost duminică un accident. La fel a fost și sâmbăta trecută. Dar mai departe de oameni… jale.
Societatea sibiană a evoluat față de anul 1982, în care s-a dat ultima tușă albastră pe barele de protecție de pe stadion. De atunci a venit Revoluția, a murit Ceaușescu, iar în locul lui Nicu în fruntea județului a venit un alt nea Nicu. Dar a plecat și el, iar acum e o doamnă. Oamenii nu mai sunt cenușii, așa cum erau atunci. Există telefoane mobile, sunt mașini străine în oraș, magazinele sunt pline. Doar fotbalul și stadionul au rămas la fel. Tot așa se fuge după o minge, pe aceeași iarbă, lângă aceleași tribune. Doar timpul a mai mușcat ici, acolo din betonul armat. Chiar bine… Tabela aceea imensă pe care aproape nimeni nu a văzut-o mergând e tot acolo. Iar golurile sunt punctate, la fel ca în 1927 de când există aici stadion, manual, cu o pancartă. Și au trecut 90 de ani… Administrația locală a venit de ceva timp cu anunțul: stadionul va fi modernizat. În sensul că va fi demolat jumătate. Acea jumătate unde oricum nu poate ajunge nimeni pentru că există riscul să se prăbușească. Pe tabelă va fi lipit un led. Vestiarele vor fi modernizate, iar pe gazon se va planta iarbă proaspătă, dar doar acolo unde e nevoie. Nu sunt cuvintele unui pesimist. Asta e realitatea. Din 1927 s-a inventat sistem de irigare a gazonului, ba mai mult, există chiar unul de încălzire, să se poată juca și iarna. În 2017 noi încă mergem cu cârpeli.
Am fost și duminică la meci și mi-a fost silă. Sibienii au fost acolo, în număr chiar mare. Dar administrația locală, ba. Pentru mine, la fel ca pentru mulți alții, a fost ca o întoarcere în timp. În vremurile când scăpa Mara singur cu portarul advers, pe contraatac. Doar că atunci stăteam la tribuna a doua. Tot un val de pământ acoperit de beton, ca și acum. Dar vecini în tribună îmi erau niște oameni mai învrăjbiți, mai agresivi, mai gri. De 20 de ani, oamenii au evoluat. Din păcate, la întâlnirea de duminică au fost singuri. Părăsiți de cei care ar fi trebuit să se îngrijească de un simbol al orașului. De 20 de ani se vorbește de stadion. Să se facă altul. Să fie mutat. Să fie dărâmat. Orice ar fi, se propune o acțiune. Să se facă ceva. Să fie o idee. Dar una coerentă. Să existe un plan. Dar unul decent. Realizabil. Să știe cineva spre ce ar trebui să tindem în următorii 10 ani. Gata cu somnul. Am dormit atâta timp… Pentru mulți timpul nu mai are răbdare.
Sibienii au evoluat pentru că au visat. Pentru că au învățat. Pentru că au ieșit. Pentru că au văzut la alții. Pentru că au avut milioane de musafiri. Au evoluat. Și au aceeași pretenție de la cei care conduc destinele orașului. Sibienii sunt aici. Au fost duminică la fotbal. Au fost în Sub Arini. Au fost în Piața Mare. În Muzeul Astra. În Păltiniș. Au așteptarea ca și administrația să fie acolo. Permanent. Să o vadă, să o simtă preocupată, să o vadă planificând, să o vadă făcând pași spre viitor. Să fie la fel ca ei.
În acest an vom dărâma jumătate de Municipal. Anul următor poate vom ”degaja” jumătate din Parcul Sub Arini. Vor spune că oricum e putred și neîngrijit. Și așa și e.
Administrația pierde orice meci în fața sibienilor cu un umilitor 3-0. Pentru că nu se prezintă. E lașă. Știe că pierde. Știe că nu poate să țină pasul cu ei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piata Mare , Parcul Sub Arini , După Revoluție , În Muzeul Astra , Echipa Națională , fotbal , Muzeul Municipal Mediaş , injuraturi , investitii , Scorpions Iaşi , În Păltiniş , marcaje rutiere , Stadionului Muncipal , Pentru Sibiu , gazon , Mingea Roşie , Amsterdam Arena , tabela , microbisti , Dacice Sarmizegetusa Regia , seminte , intoarcere in timp , carpeli , Duminica Sfintei Cruci
Vizualizari: 2911
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Postac
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Wolff
Acum 2 ore
Radi
Acum 3 ore
Mopri