Steliana marcu, cindrea  miting PSD 1 mai  (6)

PSD Sibiu: 50 de social-democrați au plecat la București, dar doar în vizită

PSD Sibiu susține că deplasarea la București, organizată în această dimineață, nu are legătură cu susținerea politică a președintelui Liviu Dragnea, ci este o simplă vizită la Palatul Parlamentului. ”În această dimineață, de la Sibiu a plecat spre București un autocar cu 50 de persoane vârstnice, în cadrul unei excursii care are drept obiective Mănăstirea Cozia și Palatul Parlamentului. Cele 50 de persoane sunt membre ale Organizației de Pensionari a PSD Sibiu, iar această acțiune are un scop strict recreativ. Excursia a fost organizată pentru seniorii PSD Sibiu de către Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene a PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, Președintele Organizației Municipale a PSD Sibiu, cu sprijinul senatorului Nicolae Avram, a senatorului Viorel Arcaș şi a deputatului Ioan Terea”, se arată într-un comunicat de presă remis de PSD Sibiu.

Social democrații spun că se desfăşoară periodic astfel de ”activități recreative” pentru membrii Organizațiilor de Seniori, Femei sau Tineret. ”Aceste activități nu au nicio legătură cu acțiunile de campanie sau de susținere a unor lideri politici”, se mai arată în comunicat.

La București, luni seară s-a discutat despre oportunitatea organizării unei acțiuni în masă, pentru a arăta susținerea social-democraților față de liderul partidului și față de Guvernul Tudose. O decizie în acest sens se va lua la ssfârșitul săptămânii.

Comments

comments

30 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      h

      Pentru Silvian Somfalean:
      ”Ai acces la internet și îți place să te implici în comentarii pe Facebook când te întorci seara acasă rupt de muncă?
      Înainte de a-i lua apărarea prin comentarii unei persoane “hăituite” de DNA, uită-te la ce casă are. Uită-te la ce mașini are. Vezi pe unde se plimbă prin vacanțe. Gândește-te apoi că omul ăla a fost bugetar toată viața. Pune-i cel mai generos salariu care se poate câștiga anual ca bugetar și înmulțește-l cu anii de când lucrează la stat. I-ar fi ajuns banii pentru căsoaia aia? Pentru vacanțe luxoase? Pentru mașini d-ălea? Îți dă cu virgulă?
      Acum, uită-te la casa ta. E la fel? De fapt ce vorbesc eu de casă? Uită-te în frigider. Ai senzația că te uiți pe redtube? Pun pariu că majoritatea spațiului e ocupat de oale și cratițe. Pe masă ai o mușama d-aia ieftină crestată cu urme de cuțit adunate ca niște scrilejituri ale unui soldat care își făcea AMR-ul pe vreun perete răcoros. Ai tot zis că iei alta, dar nu prea “e” bani. Haaai, că te-am nimerit, sunt sigur. Tu de ce nu ai bani ca ăla? Că ești mai prost? Păi cum? Tu să fii prost? Păi nu ești tu ăla deșteptu’ care demască conspirații cu state paralele, binoame, străini care vor să ne vândă țara și moșnegi care plătesc 30 de lei pe câine protestatar?
      Hai mai bagă un comentariu despre statul paralel, să te vadă prietenii cât ești tu de deștept și cum desfaci tu ițele. Dar între timp, nu uita de mușamaua aia…poate o schimbi luna asta…dacă ajunge banu’ după ce-ți schimbi pantalonii rupți în c*r de atâta muncă sau dacă îți trimit copiii bani din “străinătățuri”, că doar au plecat acolo tot din cauza legilor justiției și a procurorilor care hăituiesc îngerași inocenți”, scrie Marian Godină, pe pagina personală de Facebook.
      http://www.stiripesurse.ro/marian-godina-descrie-romania-profunda-scrisoare-catre-romani-in-contextul-razboiului-dintre-politicieni-i-dna_1231369.html
      Ce nu apare in textul e mai sus: Mai sunt unii platiti.
      Tu din care categorie esti ?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Silvian Somfalean

        M-ai lovit grav aici, am luat aminte de vorbele acestui gabor care are cu doua clase mai mult decat trenul, dar imi trebuie minim o noapte ca sa le diger la adevarata lor valoare. Imi permiti sa revin cand termin de ras, adica pe maine, asa? 😀 😀 😀 Sorosisti penibili…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Teo

    Cineva din conducerea psd la nivel national,care totusi mai gandeste(evident nu triff,omul infractorului dragnea),a realizat pierderile pe care le-ar suferi partidul prin solidarizarea cu presedintele infractor,asa incat a modificat scopul deplasarii la Bucuresti.Data viitoare psd ul sa-i duca la domeniul infractorului dragnea,pentru a vedea cum nu trebuie facuta politica.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sas

    Acesti escurcionisti pe timpul lui Ceausescu erau membri PCR .Erau invatati de partid sa faca escursii pe banii partidului …adica pe banii poporului muncitor.Acum in DEMOCRATIE ei cred ca nimic nu s-a schimbat si au acelas drept…Saraca tara pe ce main ai ajuns…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    h

    Pentru Silvian Somfalean si toti “FANII” CIUMEI ROSII.
    Tipic pentru CIUMA ROSIE: devierea de la subiect. Nu conteaza cine a scris un text, ci CONTINUTUL lui. Asa procedeaza toti ai lui “dracnea”: deviaza discutia tot timpul spre orice altceva cand nu le convine.
    Astepti “template-ul” de la partid si doar maine il primesti?
    DE FAPT CHIAR NU AI CE RASPUNS SA DAI LA ASA CEVA.
    Sa inteleg ca esti platit de psd/dracnea?
    Acel text este bine sa-l citeasca toti “FANII” CIUMEI ROSII.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Silvian Somfalean

      Cum adica nu conteaza cine scrie un text?! Daca il scria Nastase despre Dragnea erai de acord cu el? Ce intelect au sorosistii, cum #rezistati cu astfel de precaritate a gandirii?!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        h

        Pentru Silvian Somfalean:
        Vezi, asta e problema pe care nu o intelegi tu si altii ca tine.
        Da, chiar daca scria dracnea sau nastase sau cine vrei tu eu sunt de acord sau nu cu textul scris si mai putin ma intereseaza autorul.
        Asa se face diferenta intre un om care poate sa recunoasca cand greseste si unul care nu poate.
        De multe ori mi s-a intamplat sa fiu uimit de textele unor oameni pe care nu-i credeam in stare
        iar alte ori sa fiu dezamagit de altii pe care ii credeam mai “intelectuali” (ca asa e viata).
        Problema voastra e ca sunteti in stare sa intoarceti tara cu fundul in sus doar pentru a sustine un infractor (am citit cateva din scurgerile de pe net din dosar) si crede-ma e chiar un infractor de drept comun (un hot ordinar) pentru care tu si altii ca tine sunteti in stare sa aruncati totul in aer.
        Macar de ar fi facut cine stie ce inginerii financiare si crede-ma ca la licitatii/achizitii si ceva economie ma mai pricep.
        PS:
        Ce mai tot eviti raspunsul! App de intelect, ai suficient cat sa poti citi acel text? Daca da, esti de acord cu el sau nu?

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Silvian Somfalean

          Ai scris prea mult ca sa zici acelasi rahat. Ai auzit de concizie? Sau iti place sa te auzi, crezandu-te atotstiutor, ca sorosistii? Am inteles ca maica-ta (po doamna dealtfel) ti-a zis ca esti cel mai frumos si destept, dar mintea din dragoste… mai putine cuvinte, mai multa idee, sorosistule!

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            h

            Iar deviezi de la subiect in loc sa fii concis cum ceri altora! Am scris mult, ca pentru PROSTI. Si vad ca nu tot nu intelegi. Probabil ca ai dreptate si scriu degeaba. Esti sau prea PROST — probabil PLATIT sau din tagma CORUPTILOR. Raspunzi sau nu la intrebare?
            Esti de acord cu textul sau nu?

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Silvian Somfalean

    Bah sorosistule, textul e slab din start, doar fiindca e scris de un semidoct trist, intelegi? Ca tu nu iti dai seama, tine doar de tine… De acord cu textul trebuie sa fie sorosistii tai, ce, esti cu pocaitii “aveti un moment pentru Domnul?”?
    PSD, numele tau e victorie!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Oracolul din Fofeldea

      Oacare, partidul te vrea mort ! Ai incalcat doctrina, folosesti cuvinte pe care nu le intelegi si dai din casa. Oracolul nu doarme…

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ha ha ha

    Pai cum se face de si ALDE Sibiu s-a gandit, tocmai acum, sa trimita batrani la Bucuresti? Oare de ce Ariton si Gheorghe cautau prin Turnu Rosu si Rosia batrani pentru’Excursie?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    1. nu mai are bani psd-ul sa plateasca 100 de oameni si trimit la bucuresti doar 50.
    2. cum de nu organizeaza excursii la biserici, manastiri, moaste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact