Vineri,
19.04.2024
Cer Senin
Acum
1°C

Baschetbaliștii sibieni, înfrânți în primul meci disputat după vacanță

Baschetbaliștii sibieni, înfrânți în primul meci disputat după vacanță

CSU Sibiu a pierdut aseară meciul disputat în deplasare împotriva celor de la Phoenix Galați, cu scorul de 67-62 pentru gazde.

Sibiul și-a ținut suporterii în gardă în ultimul sfert al partidei, când pentru scurt timp CSU a dat impresia că ar putea câștiga. Din păcate însă, jucătorii galben-albaștri au ratat cinci coșuri de trei puncte și alte cinci coșuri de două puncte, având mai multe puncte înscrise decât adversarii, respectiv 11 față de cele șase înscrise de echipa gazdă, dar nu destule încât să câștige.

La scorul de 58-58, în ultimele două minute regulamentare de joc, echipa sibiană a început din nou încet încet să piardă teren, meciul încheindu-se cu victoria gălățenilor la diferență de cinci puncte, 67-62.

„Un meci în care Galațiul a meritat pe deplin victoria pentru determinarea de care a dat dovadă. Noi am fost extrem de slabi, atât în apărare, cât și în atac, unde nici jucătorii noștri, dar nici eu, de la bancă, nu am găsit soluțiile corecte! În primul rând, trebuie să ne regăsim spiritul și plăcerea de a juca împreună, apoi vom putea spera la victorie. Astăzi am arătat ca o echipă foarte slabă, defapt nu ca o echipă, ci doar niște jucători care abia s-au cunoscut. Trebuie să muncim mai mult și mai bine, în săptămânile ce vin, și împreună vom reuși”, a spus Dan Fleșeriu, la finalul meciului.

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Tyler Laser 29p, Chris Cooper 13p, Mirel Dragoste 4p, Lawrence Kinnard 4p, Monyea Pratt 4 p, Marcel Davis 3p, Andrei Petică 3p, Radu Paliciuc 2p.

BC CSU Sibiu joacă pe teren propriu vineri, 8 decembrie 2017, de la ora 18:30, cu SCM U Craiova. Biletele pentru această partidă s-au pus în vânzare online, pe www.csusibiu.ro și www.kompostor.ro, iar în măsura în care vor mai fi disponibile, se vor mai comercializa și înaintea partidei, la caseria Sălii Transilvania.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

me

Acum 6 ani

Liberele, bata-le vina. Eu i-as pune la antrenamente sa le exerseze pana nu mai pot.
Raspunde

Alesb

Acum 6 ani

Un meci care ar trebui sa ne pună pe gânduri ... și nu numai pe noi suporterii. Campionatul în acest an va fi foarte echilibrat de la locul 2 în jos, astfel ca orice meci de toată jena ca ieri te va îngropa. Tot ce pot sa sper este ca nu asta este valoarea echipei ... Păcat de suporterii noștri care au făcut deplasarea infernala sa vadă o asemenea evoluție rușinoasă!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus