Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Cursanții Școlii de bucătari Adi Hădean au gătit în patru restaurante din Sibiu

Cursanții Școlii de bucătari Adi Hădean au gătit în patru restaurante din Sibiu

Absolvenți și cursanți ai Școlii de Bucătari „Adrian Hădean” din Sibiu au gătit în patru restaurante de renume din Sibiu, în cadrul evenimentului „Noaptea bucătarilor”. Programul acesta le oferă și tinerilor cu posibilități limitate și venituri mici să învețe tainele din spatele bucătăriei astfel încât să fie pregătiți să gătească pentru un public larg.

Evenimentul s-a desfășurat în 24 noiembrie, iar restaurantele participante au fost „Jules”, „Syndicat Gourmet”, „Max” și „La cuptor”. Acestea și-au deschis bucătăriile pentru tinerii cursanți ai Școlii de Bucătari „Adrian Hădean” - Sibiu, din generația 2017-2018, cărora li s-au alăturat absolvenții generației 2016-2017. Astfel, participanții au avut ocazia să deguste de la preparate clasice, reinterpretate într-o manieră proprie, și până la aperitive și deserturi extravagante, pregătite de tinerii bucătari.

adi hadean scoala de bucataria (2)

Stagiul de un an de zile al Școlii, va continua, începând cu luna martie a anului viitor, cu perioada de practică derulată în bucătăriile mai multor restaurante de top din Sibiu. La finalul acesteia, cursanții vor primi o recomandare din partea lui Adrian Hădean, care să ateste participarea lor în acest proiect. În plus, cursanții vor avea ocazia pe tot parcursul proiectului să gătească alături de Adi Hădean la diverse evenimente.

adi hadean scoala de bucataria (3)

„Școala de Bucătari” de la Sibiu este un proiect al Asociației „Adi Hădean” care își propune să ofere șansa unor tineri pasionați de gastronomie, dar fără posibilități materiale, să dobândească cunoștințe teoretice, dar și practice, care să-i ajute să se angajeze cu succes în domeniul culinar. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității și se desfășoară în parteneriat cu Asociația Rotary Club și Universitatea Lucian Blaga, care prin Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, a demarat începând cu luna noiembrie cursurile de teorie, punând la dispoziție infrastructura necesară derulării cursurilor și cadrele didactice de specialitate.

adi hadean scoala de bucataria (4)

Despre Asociația Adi Hădean

Asociația Adi Hădean a fost înființată în ianuarie 2015 cu scopul principal de a promova proiecte care aduc în prim plan bucătăria românească, precum și diverse acțiuni din domeniul culinar și social. Asociația este un proiect important al lui Adi Hădean, de numele căruia se leagă o serie de alte proiecte, cu impact în viața comunității și evenimente pe care le-a susținut și promovat de-a lungul timpului.

Despre Asociația Club Rotary Sibiu Recunoscut de Rotary Internaţional începând din 14 mai 1995, Rotary Club Sibiu este cel de-al 12-lea club înfiinţat sau reînfiinţat în ţară, arondat Districtului 1660 Paris. De mai bine de 20 de ani, Clubul Rotary Sibiu se dedică problemelor stringente ale comunității sibiene și nu numai. Printre interesele clubului sunt sănătatea copiilor şi adulţilor din comunitate, cultura și sportul. Totodată, Clubul Rotary Sibiu sprijină educaţia prin îmbunătăţirea bazei materiale şi recompensarea eforturilor tinerilor merituoşi, dar și formarea socio-profesională a tinerilor şi orientarea acestora spre o viziune modernă, cosmopolită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus