aurel-muntean-sursa-foto-forbes

Topul milionarilor de anul acesta: cei cinci sibieni din Top 300 au pierdut, împreună, 58 de milioane de euro

Aceleași cinci nume de sibieni sunt prezente și în ediția din acest an a topului cu cei mai bogați 300 de români. Diferența o face valoarea totală a averii celor cinci. Dacă anul trecut aceasta era estimată la un total de 330 de milioane de euro, acum suma celor mai mari averi din județ ar fi de aproximativ 272 de milioane de euro. Iar Carabulea a fost detronat și de pe poziția a doua.

Cele 272 de milioane de euro pe care le-ar contabiliza împreună cei cinci milionari sibieni prezenți în Top 300 plasează județul Sibiu pe locul 14 la nivel național, potrivit calculelor celor de la Capital, autorii clasamentului. După București – unde locuiesc 111 milionari cu o avere totală de aproape 11 miliarde de euro – urmează județul Constanța – 17 milionari, 904 mil. de euro – și județul Cluj – tot 17 milionari și o avere totală estimată la 808 milioane de euro.
Înaintea Sibiului mai sunt situate și județe precum Alba – nouă milionari, 521 mil. de euro -, dar și Brașovul – tot nouă milionari, 436 milioane de euro averea totală estimată.

Aurel Munteanu. Stagnează

Cel mai bogat sibian rămâne, conform Top 300, Aurel Munteanu (62 de ani – foto principală, sursa Forbes). Cunoscut în Sibiu pentru faptul că deține hotelul Împăratul Romanilor sau centrul comercial Dumbrava, Munteanu ocupă locul 56 la nivel național, aceeași poziție pe care o avea și anul trecut. Tot între 86 și 88 de milioane de euro este estimată averea sa, care mai conține și spații comerciale în București, dar și spații de cazare în zone turistice importante din țară, precum Poiana Brașov.

Carabulea nu mai este pe locul doi

Până în urmă cu cinci ani, Ilie Carabulea era desemnat an de an cel mai bogat om de afaceri din județul Sibiu de către Top 300, publicația care anul acesta a împlinit 25 de ediții. De la peste 210 de milioane de euro, însă, averea lui Ilie Carabulea a început a fi revizuită în jos, în urma dosarelor deschise de procurori pe numele magnatului, dosare care au dus la două condamnări de închisoare cu executare. În prezent, Carabulea este încarcerat, fapt care a dus la transferul proprietăților holdingului Atlassib pe numele soției și ai fiilor săi.

carabulea
Anul trecut, cei de la Capital estimau că familia Carabulea avea o avere cuprinsă în intervalul 76 – 80 de milioane de euro. Anul acesta, aceeași familie are o avere estimată între 60 și 65 de milioane de euro, după ce Carpatica Asig a intrat în insolvență, iar Banca Carpatica a fost preluată de Patria Bank. La nivel național, familia Carabulea ocupă locul cu numărul 91, iar în județul Sibiu – locul 3.

Constructorul de stadioane urcă pe locul doi

Ascensiunea constructorului Mircea Bulboacă în Top 300 este una constantă și, relativ liniară. Mircea Bulboacă este singurul sibian a cărui avere este în creștere semnificativă față de anul trecut, când Top 300 îi estima o avere cuprinsă între 59 și 60 de milioane de euro, valoare care îl plasa pe locul 4 la nivel județean. Ediția din acest an a clasamentului estimează averea celui care a creat grupul Con-A între 60 și 65 de milioane de euro și poziția 90 la nivel național (cu una înaintea familiei Carabulea).

AIOS_ambasadorul Sibiului_Mircea Bulboaca_foto Silvana Armat (8)

Consolidată în urma unor lucrări importante pentru multinaționalele care au deschis fabrici în România, firma Con-A a început în ultimii ani să intre și pe piața contractelor mari cu statul, în special în zona lucrărilor de mari dimensiuni precum stadioanele. Con-A este cea care a ridicat Cluj Arena și Sala Polivalentă din același oraș, pentru ca anul acesta să finalizeze și stadionul din Craiova, în timp ce în faza de construire este și stadionul din Târgu Jiu.

Cea mai mare scădere

Între 75 și 76 de milioane de euro era averea estimată a familiei Vonica în cursul anului trecut, valoare în scădere de la cele 85 – 90 de milioane de euro estimate în 2015. Anul acesta, scăderea este și mai accentuată în opinia celor care au alcătuit topul celor mai bogați români. Potrivit aceste surse, averea familiei Vonica mai poate fi estimată acum între 25 și 30 de milioane de euro, după ce lanțul de farmacii și spitalul Polisano au fost vândute. În aceste condiții, cel mai important activ al familiei Vonica rămâne fabrica de medicamente, de la care este așteptată demararea producție de medicamente oncologice în cursul primăverii anului viitor.

Jocurile de noroc, în creștere

Locul cinci în topul celor mai bogați sibieni revine familiei Manu, cea care – din Dumbrăveni – conduce Baum, firma care a ajuns să asambleze jocuri de noroc inclusiv pentru țări din America de Sud. Familia Manu are o avere estimată între 26 și 28 de milioane de euro, față de 25 – 27 anul trecut. Cu toate acestea, la nivel național poziția familiei Manu este în scădere, ajungând anul acesta pe locul 220.

Mici schimbări la nivel național

Cel mai bogat român este considerat și în acest an Ion Țiriac, a cărui avere a crescut de la 1,6 la peste 1,7 miliarde de euro, estimează cei de la Capital. În urma lui sunt situați, tot la fel ca și anul trecut, frații Dragoș și Andrei Pavăl (1,1  – 1,2 miliarde de euro), cei care au pus pe picioare Dedeman. Singura modificare se produce pe locul 3, unde anul trecut era situat Ioan Nicolae. Anul acesta, teleormăneanul este pe locul 4, fiind depășit de Zoltan Teszari, milionarul din spatele RCS&RDS cu o avere estimată la peste 550 de milioane de euro.

Sistemul de estimare a averilor aplicat de Top 300 Capital este același din anul 2003. ”Este cel care are la bază multiplicatorii EBIDTA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization – câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare), stabiliți în funcție de evoluția industriei sau de trendul sectorului economic în care activează firma. Pentru a avea certitudinea că valoarea averilor este stabilită cât se poate de riguros, multiplicatorii au fost, pentru al treilea an la rând, oferiți de Deloitte. O dată aflată valoarea companiei, următorul pas a fost să se determine participațiile fiecăruia, iar apoi s-au adăugat proprietățile imobiliare, banii pe care îi dețin în conturi, investițiile în artă sau bunuri precum bijuterii sau mașini. Adevărul este că orice evaluare, chiar realizată după standardele cele mai înalte, poate fi oricând contestată. Valoarea exactă a unei afaceri se vede doar în momentul în care există o ofertă de cumpărare. Asta pentru că prețul oferit de piață este, de fiecare dată, cel mai corect”, arată reprezentanții Top 300 Capital.

Comments

comments

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tudose

    Toata suflarea stie ca lingaul Aurel Munteanu spala banii unor politicieni de prin capitala, inclusiv Adrian Nastase. Libidinosul nu a construit absolut nimic, a cumparat cu banii altora si ulterior a inchiriat. Moaca lui aduce cu-a unui cioban din marginime…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      gospodina

      Iar magazinul dumbrava e o rusine pt. Sibiu! Esti ca in targul porcilor! Dl. Munteanu n-a vizitat magazinul Star din Brasov?1 Un magazin de nivel occidental, numai bran-uri renumite, nu marfa turceasca…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Jack the Ripper

      Tu te referi la hotul hotilor ala de la Selimber ,care a dat tunuri de zeci de milioane de euro si acum e liber bine merci dupa ce i-a “uns”pe toti mai marii Sibiului(primari-procurori,avocati-notari-sefi din politie etc)???
      E strigator la cer cum asa un nemernic hot ordinar e liber si unul ce fura de foame niste salam baga ani de parnaie!
      DNA…ori faci dreptate ori sa-ti f#ut mortzii ma-tii!!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    GEO

    jegul de carabulea ar trebui sa I se confiste toata averea.falsuri si minciuni in jurul bancii carpatica de care a scapat dupa ce a adus.o in stare de faliment.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      echidistantul

      Carabulea o avea si defecte, dar a dat de lucru atatia anii la mii de oameni… Altii numai au furat si au ascuns banii in paradisuri fiscale!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicoleta

    Carabulea a dat de lucru la mii de sibieni ? A exploatat oamenii la sange ptr
    cativa dolari murdari – asta a facut Dl Carabulea si familia lui ! RUSINE

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Economie
  • Contact