Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Scutul pădurii. Un tânăr de 18 ani a tăiat un gorun

Scutul pădurii. Un tânăr de 18 ani a tăiat un gorun

În data de 4 decembrie, în jurul orei 13,00, un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Mediaș a sesizat polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever despre faptul că mai multe persoane transportă material lemnos din zona împădurită a localității Târnava spre strada Văii din localitate. Polițiștii care au intervenit au identificat atât locul de unde s-a tăiat un arbore din specia gorun, cât și persoana care a tăiat arborele fără drept, un localnic în vârstă de 18 ani. La fața locului au fost găsite mai multe bucăți de material lemnos, predate apoi Ocolului Silvic Mediaș, unitatea competentă teritorial, prejudiciul creat urmând a fi stabilit ulterior, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național. Cercetările continuă în vederea stabilirii identității tuturor persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință.

foto arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Făgărășanu’

Acum 6 ani

E dezamăgitor ca nu am auzit sa se închidă gatere sau alte unități de exploatarea lemnului, in schimb aud de unul care a tăiat un copac. Îmi e sila de campania asta prefăcută. Oameni buni, problema tăierii pădurilor in România nu o reprezintă oamenii săraci care taie lemne pentru foc. Băiatul asta, cu 1 gorun din asta se încălzește o iarna. Nu sărăcimea României taie garnituri întregi de tren pline cu lemn, ci marii exploatatori, cum e Kronospan. Autorități de cacat, politicieni de cacat, ați reușit sa faceți din fata frumoasa, sănătoasă si cu obraji roșii, ce era România, o cerșetoare betegoasa, bătrână, slaba și urâtă. Cei tineri, care puteți, tăiați-o din România, analizați ce s-a întâmplat in ultimii 25 de ani. Trecutul e oglinda viitorului. După 25 de ani de dezastru, cu siguranța nu vor urma 25 de ani de belșug. Viața, timpul și sănătatea sunt cele mai prețioase daruri ce le aveti. Nu le puneți in mâna unor neoameni.
Raspunde

Rares

Acum 6 ani

Făgărășanu si cu Ion, sa inteleg ca voi vreti ca abuzul in serviciu sa inceapa de la un vagon de lemne in sus? Oamenii trebuie sa se incalzeasca cumva, dar nu furtul e solutia! Hotii de lemne sunt barbati in putere, iar fabricile din jurul Sibiului au nevoie de asa ceva.
Raspunde

Ion

Acum 6 ani

A taiat un copac ... Fantastic ! Nu se poate asa ceva ! Tanarul respectiv a intrecut masura ! Trebuie judecat in regim de urgenta ! :-) Altii taie paduri intregi si nu patesc nimic . Omul de afaceri din Brasov care a implementat GRATUIT un soft prin care autoritatile sa descopere instantaneu unde sunt taiate paduri , a fost trimis la plimbare ! Asa ca ... hai sa prindem saracii care nu au cu ce sa se incalzeasca !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus