Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

VIDEO. Dan Barna: "Cum să NU putem avea dezbateri??? Procedura pumnului în gură"

VIDEO. Dan Barna:

Deputatul de Sibiu și președintele USR a postat pe facebook un mesaj în care își exprimă revolta față de ședința de astăzi a Camerei Deputaților, în care se dezbate legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

"În ședința lungă și furtunoasă de astăzi am aflat, culmea absurdului, că noi, Camera Deputaţilor, nu putem dezbate una dintre cele mai importante legi organice, statutul judecătorilor și procurorilor, pentru că, vezi doamne, s-a epuizat timpul pe chestiuni de procedură și... asta e! Fatalitate!!! Nu avem ce să mai facem... La aceasta intervenție chiar m-am enervant și am transmis revolta întregii societăți !"

Ședinţa Camerei Deputaţilor a fost întreruptă după ce deputaţii USR, revoltaţi de faptul că preşedintele de şedinţă nu le permite să îşi susţină amendamentele, s-au ridicat din bănci şi au mers în faţa Camerei purtând pancarte pe care scrie ”Hoţii”.

'În prima zi după moartea Regele Mihai I, o zi în care politicienii ar fi trebuit să dea dovadă de decență și echilibru,coaliția PSD-ALDE a introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților prima lege a justiției confecționată de Comisia Iordache. În disperarea de a scăpa de dosarele penale, Dragnea și Tăriceanu nu au niciun fel de respect pentru valorile și personalitățile țării', a declarat președintele USR Dan Barna.

"Dovada că PSD și ALDE voiau să profite de ziua de doliu de azi ca să treacă prima lege anti-justiție fără niciun fel de probleme este că acest proiect a apărut deja APROBAT pe site-ul Senatului, deși nu s-a terminat dezbaterea din Camera Deputaților" transmit ace;tia printr-un comunicat de presă. "USR a fost azi buturuga mică în fața carului PSD. Suntem prea puțini pentru a putea să îi oprim la vot, dar luptăm ca să îi întârziem cât mai mult! ședința va dura probabil până la 10-11 noaptea, dar vom rezista în bănci și ne vom lupta până la ultimul amendamen", a mai spus Dan Barna.

foto news.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mihai

Acum 6 ani

:)) Ahahaha... sunt ridicoli, imi pare rau dar doar atat pot sa fie.. ridicoli
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

iulia

Acum 6 ani

De doamna deputat USR, Cosette Chichirau ati auzit? Pe unde-or fi găsit-o fraților, cand viata e atat de scurta? Acum, pe bune, cum naiba sa câștigi alegerile cu nume precum Șovăială, Cazan, Chichirau si alte asemenea specimene? Totuși, va rugam, putina seriozitate daca se poate!
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Ia sa vedem: tovarasu Gaină si tovarasu Cocoş. E pe bune, nici daca vroiam si nu-mi iesea una ca asta. Mai e un Cuc, da ala nu-l punem Tovarasu Ciocan si tavarasu Căciulă. Sa moara Veta. Tovarasu Halici sta in parlament in spate la tovarasa Holban. Neață si Stativă stau mai mult la cantina. Vin numa cand ii fluiera sefu. Sta bine pesedeu in parlament. Deputati unu si una.
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

baaaaa postaci comunisti, vedeti ca e noapte in rusia!! mars la somn!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

///

Acum 6 ani

Sibiene, du-te l si tu la culcare ca sa cresti mare, sa inveti care e ora Moscovei!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

chivuta din teleorman

Acum 6 ani

Dle Dan, sedeti bland ca armata-i lunga!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Relucu Bungarzan

Acum 6 ani

Da' din august ce-ai facut, bai barno? Cred ca e legea care a stat cel mai mult la frecat aiurea, 4 luni... PATRU LUNI!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anna

Acum 6 ani

USR- poate lua cuvintul in Knesseltul Israelian daca vrea. nu in paralmentul unui stat suveran. Tradatori de neam si tara, asta sunt jigodiile astea Sorosiste.
Raspunde

manole

Acum 6 ani

Adica acolo unde se invart consilierii politici a ui drak.nea? Sau nu stiai ca are consilieri evrei? Intr-un fel e bune recomandarea, sa se adreseze Dan Barna direct la sursa relelor....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nope

Acum 6 ani

Nu inteleg ceva. In loc sa se dezbata ce e de dezbatut, ei stau acolo cu niste foi in mana si tac....si dupa aia se plang ca nu pot sa dezbata? wtf? Nu mai inteleg nimic. Incepe sa imi para rau ca i-am sustinut vreodata...nu-mi place ipocrizia :(
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andu

Acum 6 ani

Acum e pumnul in gura d-nule Barna? Dar cand ati organizat d-voastra la Sibiu asa zisa dezbatere pe Legea Vaccinarii Obligatorii, cam ce atitudine ati avut fata de parintii care ridicau reale probleme privind injectarea cu forta a copiilor si a lor ca adulti? Nici nu stiati ca se stipuleaza clar in noua lege, ca sunt sanctiuni de decadere din drepturile parintesti daca se refuza vaccinarea cu seruri dubioase si cine stie de unde luate de un minister si guvern ce n-a putut gestiona criza vaccinurilor. Asa ne-am simtit si noi cand veneati cu niste argumente atat de departe de adevar, dar sustineati cu tarie ca e buna legea. Repet, fara sa stiti ce contine, n-ati citit-o macar. De vaccinarea obligatorie a adultilor a parut ca auziti prima oara, ori asta e foarte grav, d-voastra, partidul d-voastra, ne reperezentati si luati decizii in numele nostru. Decizii cu care noi, cei de rand, va trebui sa traim.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Reli Vingarzan

Acum 6 ani

Obisnuiti-va tefeleilor platiti de straini si vanduti multinationalelor, ca poporul roman a ales PSD aproape in unanimitate!!! Un popor demn care a votat PSD nu se sperie de 30 de hipsteri cu barbita platiti de Soros!
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Mai schimba placa, prostacule. E zgariata rau! Nici copiii nu mai cred in ea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus