Joi,
28.03.2024
Ploi Scurte
Acum
11°C

Deputatul Ioan Terea, implicat într-un incident în fața Parlamentului. ”Au sărit pe mașină și au început să dea cu picioarele”

Deputatul Ioan Terea, implicat într-un incident în fața Parlamentului. ”Au sărit pe mașină și au început să dea cu picioarele”

Actualizare, ora 11.30:

Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă pe numele deputatului PSD de Sibiu Ioan Terea, acuzat că a lovit două persoane miercuri seară la protestul din faţa Palatului Parlamentului, urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, poliţiştii Brigăzii Rutiere care acţionau pentru fluidizarea traficului în zona Palatului Parlamentului au intervenit  la momentul în care au observat un incident rutier în care au fost implicate trei persoane - doi pietoni si un şofer. "Toţi cei în cauză au fost duşi la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri şi pentru a se stabili situaţia de fapt", a precizat Sarca, citat de News.ro.

Știrea inițială:

Deputatul de Sibiu, social-democratul Ioan Terea, este acuzat de protestatarii strânși și în această seară în fața Palatului Parlamentului că a încercat să-i lovească cu mașina atunci când ieșea pe poarta din parcarea parlamentului. De cealaltă parte, Terea susține că mașina a fost vandalizată de protestatari. ”Când am vrut să plec din Palatul Parlamentului, SPP mi-a spus să ies pe poarta din stânga. Am făcut tot stânga și când mi-au văzut mașina și că era lipit permisul de acces în Palatul Parlamentului au sărit pe mașină și au început să dea cu picioarele. Unul dintre ei s-a agățat de oglinda din dreapta. Am oprit mașina, a venit poliția. Sunt la poliție, am fost testat cu aparatul etilotest, a ieșit zero, am cerut să mi se ia și probe biologice. Eu nu am coborât din mașină. Eu nu aveam cum să îi lovesc, pentru că se văd urme de lovituri pe lateral. Cum să îi lovesc, cu lateralul? Se văd urmele pe lateral, e îndoită mașina. Au fost aduși, la poliție, și vreo 3-4 protestatari”, a spus, la Antena 3, deputatul PSD. Un alt martor ar fi declarat că protestatarii ar fi fost cei care ar fi blocat mașina și s-ar fi pus intenționat în fața acesteia.

Polițiștii Brigăzii Rutiere analizează cazul. "În această seară, în jurul orei 21,00, poliţiştii Brigăzii Rutiere care acţionau pentru fluidizarea traficului în zona Palatului Parlamentului au intervenit de îndată la momentul în care au observat un incident rutier în care au fost implicate trei persoane, doi pietoni şi un conducător auto. Toţi cei în cauză au fost conduşi la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri şi pentru a se stabili situaţia de fapt şi de drept. După finalizarea audierilor vor fi dispuse şi alte activităţi în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii evenimentului", se arată într-o informare a Biroului de presă al Poliţiei Capitalei.

Foto: Digi24.ro/republica.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

35 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

suoer protest

Acum 6 ani

Halal democratie! Cu astia sa ma inhaitez?! mai bine, lipsa!
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Clubul sobolanilor trebuie eradicat. PSD a ajuns partidul anti-romanesc. Penali, lepre si buhăiți.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Relucu Bungarzan

Acum 6 ani

Asa asa, trageti lozul castigator, sorosistilor. Dispererea va incetoseaza gandirea aia minuscula? :D
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

relucu, vezi ca ai maroniu pe la gura!
Raspunde

Jakob

Acum 6 ani

Lepra jeg canalie hahalera, aia esti tu.
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Viktor orban, soros, UDMR, PSD. Cine are creier intelege, cine nu voteaza PSD. Qed.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jack the Ripper

Acum 6 ani

Mai taci dreaq de idiot cu creieru' spalat!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Relucu Bungarzan

Acum 6 ani

Pai mie imi place de Orban, ca ii arde la ochiul maro pe tefelei.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

iulia

Acum 6 ani

Ei, acum asta-i! Pai la ce v-ati fi așteptat? Niște fomisti care au sărit pe o starpitura sa o casapeasca
Raspunde

#Ajunge cu pesede

Acum 6 ani

Păcat că nu au ajuns la el, sobolanul... Noaptea ca hoții!
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

pana nu o pateste un rahat de asta in strada, nu o sa se potoleasca. astia numai de frica stiu...ce tupeu sa se ia de prea cinstitul baron de agnita Terea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

# psd+50 rezist

Acum 6 ani

Sorosisti jegosi, a murit regele dar voi tot mai multa ura si rautate varsati din voi. Niste gunoaie obediente, fara creier si doar cu dorinta de a face rau !
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

A murit regele, da psd nu are deloc respect si ii da inainte cu legile justitiei!! Ce frumos respecta ei memoria unui rege integru moral!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Voichita Lotrean

Acum 6 ani

Protestatarii infractori, platiti de tari straine trebuie arestati pe loc! Nu fac 30 de oameni ce vor cu votul poporului roman!
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Sorosist dovedit cu acte, a supt doi ani pe statul de plata este exponentul pesedac Mirel Palade. A si recunoscut, nu e nici un secret. PSD-UDMR sunt mai nou antisoros pentru ca au primit directive de la budapesta de la viktor orban. PSD executa, UDMR stie ce vrea. PSD partid anti-romanesc
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Relucu Bungarzan

Acum 6 ani

Ala de la Tociu si Palade?
Raspunde

R

Acum 6 ani

Oamenii erau pe trecerea de pietoni si in plus jegul a vrut sa si fuga de la locul accidentului!!!
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

Pesedeii astia mint si cand respira. Lepra asta buhaita, parlamentar psd, a vrut sa dea cu masina peste oameni. Pe moment este cercetat pentru vatamare corporala. De asta avem nevoie de justitie libera. Jeguri ca astea trebuie sa dispara
Raspunde

Un sibian

Acum 6 ani

daca era la sibiu deputatul de sibiu, il scoteam din masina si il ardeam pe un rug facut din lemne furate de mafia lemnului controlata de teroristul ala nemernic!! ce a facut rahatul ala intr-un an de mandat?? NIMIC!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Reli Vingarzan

Acum 6 ani

PNL si USR vor sa ne ieie Ardealul nostru care e al romanilor de 3000 de ani!!! PSD singurul aparator al patriei noastre romanesti asuprita de straini!!!
Raspunde

Un sibian

Acum 6 ani

nu te mai droga!!
Raspunde

...

Acum 6 ani

sa te ieie pe tine. ca le dau io 2 mp de pamant sa te ingroape
Raspunde

Jean paleta

Acum 6 ani

PSD-UDMR sunt la ordinul ungariei. Tradatori de tara, cuib de vipere. La puscarie cu voi, penalilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus