Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Parcarea se plătește peste tot. Primăria amplasează 15 noi automate de parcare

Parcarea se plătește peste tot. Primăria amplasează 15 noi automate de parcare

Pe lângă cele 42 de automate de parcare existente, administrația locală a Sibiului va amplasa alte 15 noi astfel de automate în mai multe zone ale Sibiului. Cele mai multe sunt prevăzute în zona târgului Obor și cea a Pieței Unirii.

Patru automate de parcare vor fi amplasate în zona târgului Obor, alte trei vor fi amplasate în zona Casei de cultură a sindicatelor, iar două vor fi amplasate pe Calea Dumbrăvii, până la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul. În total, 15 astfel de automate de parcare vor fi amplasate în decurs de două luni în mai multe zone din Sibiu, în completarea celor 42 care funcționează în jurul centrului istoric și pe bulevardul Mihai Viteazul.

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru furnizarea și amplasarea celor 15 automate cu SC Histria International SRL, din București. Valoarea contractului este de 417.000 de lei, fără TVA. Potrivit caietului de sarcini, în decurs de 60 de zile, firma din București va trebui să pună în funcțiune automatele pe care le va livra și monta. Sistemele care vor fi puse în funcțiune trebuie să permită plata parcării atât cu monede, cât și cu bancnote și cu carduri bancare. Automatele nu vor da rest, iar garanția solicitată pentru aceste echipamente este de trei ani.

Parcare Număr automate
Octavian Goga (vizavi de parcarea de la Sala Transilvania) 1
Calea Dumbrăvii (tronson V. Milea - M. Viteazul) 2
Piața Unirii (Casa de cultură) 1
Emil Cioran 1
Ilie Măcelaru 1
Bulvevardul Victoriei (tronson A. Șaguna - I. Rațiu) 1
Piața 1 Decembrie 1918 1
Gen. Magheru (partea înspre Gară) 1
Calea Șurii Mari 3
Oborul de vite 1
Mihai Viteazu 1
 

 

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Mihai

Acum 6 ani

Si cu banii obtinuti se vor planta panselute nu-i asa? Nu parcari subterane/etajate, nu facilitati pentru transportul in comun sau alte chestii utile... Fodor & Pop = Crap
Raspunde

Isidor

Acum 6 ani

Adevărul e că la un leu, cat costa, poți face parcări etajate fără număr. Mai că te-aș pune șef la parcări și o clauza sa faci parcări subterane/etajate + amortizarea automatelor cu banii din încasări :)))
Raspunde

Ioan

Acum 6 ani

Am auzit ca mai multe persoane ar fi anchetate ca au dat autorizatii de parcare "In interes de serviciu " - fara numar , fara numar ! Plus ca unii ar fi falsificat acele cartonase . Parcarea ar trebui sa fie cu plata in tot orasul . Nu inteleg nici de ce parcarea din fata Politiei si a Academinei militare este gratis !
Raspunde

Bla bla

Acum 6 ani

Cu banii obtinuti se vr plati salariile basoldine ale angajatilor din Primarie ! Ca de ! Cine stie Solitaire...castiga bine !
Raspunde

...

Acum 6 ani

Pe cand plata prin SMS?
Raspunde

Astrida Fodora

Acum 6 ani

Niciodata. Doar s-au bagat sute de mii de euro in automate....
Raspunde

bbcb

Acum 6 ani

automate de parcare prin semeseu nu se fac? vii repede, ai treaba undeva foarte grabit, stai! cauta aparatul de taxat, intreaba unde-i? mai bine vii cu taxiul... sau cum? sau pe jos... :)
Raspunde

ioan

Acum 6 ani

Isidor mintea te este in c-ru gol.
Raspunde

Csobanel Sighianu

Acum 6 ani

Mno, di-acush incepetz sa taxatz shi pruostia sighieniluor, c-ar cam hi momentu!...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus