foto politiaromana.ro

Polițiștii sibieni au premiat cel mai bun video pe prevenirea rutieră

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu împreună cu cei ai Arhiepiscopiei Sibiu, ai Universității ”Lucian BLAGA” Sibiu și ai organizațiilor studențești din municipiul Sibiu și-au dat întâlnire la sfârșitul săptămânii trecute cu studenții sibieni pentru a premia cel mai bun spot video având ca temă prevenirea rutieră.

Întâlnirea care a avut loc în aula Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu” a reprezentat finalul celei de a doua etape a proiectului Prevenție prin Artă, pus în practică prin colaborarea dintre Inspectoratul de Poliție al Jud. Sibiu, Arhiepiscopia Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea ”Lucian BLAGA” din Sibiu și Biblioteca Județeană Astra.

Prima etapă a avut drept personaje principale liceenii din județul Sibiu care, în cursul lunii martie a acestui an, s-au întrecut în desene având ca tematică prevenirea violenței și prevenirea accidentelor rutiere. Tablourile realizate de liceeni au fost licitate și cumpărate de către polițiștii sibieni, iar banii strânși cu această ocazie, aproximativ 3.000 de lei, au ajuns la două tinere sibience, victime ale accidentelor rutiere.

De această dată, concursul s-a adresat studenților din mediul universitar sibian și s-a materializat prin realizarea de spoturi video având drept subiect prevenirea victimizării tinerilor prin accidente rutiere. Trei echipe au ajuns în faza finală a competiției, comisia de jurizare votând drept câștigător materialul realizat de echipa formată din Irina Linte, Mărginean Cristian, David Andreea și  Severin Maria Iulia.

Video-ul câștigător AICI

Câștigătorii au primit din partea sponsorilor un discount în valoare de 25% pentru cursuri în cadrul unei Școli de pregătire a conducătorilor auto și li s-a oferit ocazia de a deveni polițiști pentru o zi.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact